Reclamă

 

Ai nevoie de următoarele ingrediente:

  • 120 de grame de ceapă (o ceapă mărișoară), tăiată cubulețe;
  • 75 de grame de morcov (1 morcov de mărime medie), tocat cubulețe;
  • 40 de grame de țelină (o bucată de volumul unui ou mic), tocată cubulețe;
  • 75 de grame de ardei, tocat cubulețe;
  • 60 de grame de cartof ras pe răzătoare;
  • 150 de grame de cartofi tăiați cubulețe;
  • 150 de grame de roșii curățate de pieliță (sau din conserva de roșii în bulion);
  • 120 de grame de conopidă ruptă în buchețele mici, cât să încapă în lingură;
  • 100 de grame de fasole verde, tăiată bucățele mici;
  • 2 linguri de ulei;
  • 1/2 de legătură de pătrunjel verde;
  • 1/2 legătură de leuștean;
  • sare și piper;
  • opțional: cine preferă ciorba mai acră poate folosi 150 ml. de borș sau oțet sau zeamă de lămâie după gust;

 

Pasul 1

Într-o oală 3 litri, se pune uleiul. Se adaugă ceapa, țelina și morcovul,  și un praf de sare. Se călesc la foc mediu, amestecând frecvent, până când ceapa începe să se înmoaie (va deveni translucidă). Atunci, se adaugă ardeiul și cartoful ra. Se călesc toate timp de maxim 3 minute.

Pasul 2

Peste legumele din oală se adaugă 1,7 litri de apă. Ca să grăbim fierberea ciorbei, putem adăuga apă caldă. După ce ciorba dă în clocot, se asezonează cu o linguriță de sare, pentru ca legumele care fierb în ea să preia puțin gust, apoi se adaugă conopida, care, dintre toate legumele folosite, fierbe cel mai greu. După vreo 2-3 minute, se adaugă și cartoful tăiat cubulețe.

Pasul 3

Se verifică mai întâi conopida şi cartofii. Dacă au fiert pe jumătate se adaugă şi fasolea verde. Adaugăm roșiile curățate de pieliță și tocate în cuburi și mai dăm ciorba de legume în câteva clocote, nu mai mult de 4-5 minute, apoi oprim focul și potrivim gustul de sărat, piperat și acru.

Pasul 4

Se toacă verdeața și se adaugă în ciorbă. Se lasă minim 10 minute cu capacul pus pentru ca verdeaţa să intre în zeamă şi să ia aroma.

Poftă bună!


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro