Reclamă

Ciorba de ciuperci pleurotus este o invenție culinară ce suplinește multe dorințe,  mai ales ale celor ce nu mănâncă carne. Multă lume o numește ciorbă falsă de burtă.

Asocierea asta cu ciorba falsă de burtă  vine din faptul că pleurotusul este o ciuperca cu conținut ridicat de proteine. De aici și numele de carne vegetală.

Aceste ciuperci mai poartă denumirea de păstrăv sau păstrăv de fag și sunt considerate superioare datorită proprietăților sale terapeutice, după cum susțin unii medici.

Ciorbă cu ciuperci pleurotus. Ciorbă falsă de burtă

Este o ciorbă pe care cu siguranță o vei îndrăgi și vei reuși să mulțumești pe toată lumea

  • 200 g costiță afumată
  • 2 cepe
  • 500 g ciuperci pleurotus
  • 1 lingură ulei
  • sare, piper, cimbru
  • 1 ardei roșu
  • 1 morcov mediu ras
  • 4 gălbenușuri proaspete
  • 300 g smântână (min. 20% grăsime)
  • 4-5 căței usturoi
  1. Se curăță cepele și cățeii de usturoi, se spală, se taie mărunt și se călesc în ulei suficient și la foc mic, ca să nu se ardă, ci doar să se înmoaie.

  2. Se spală ardeii, se curăță de cotoare și de semințe, se taie cubulețe și se călesc în tigaie, cu ceapa și usturoiul. Se spală roșiile, se taie cubulețe și se călesc, de asemenea, cu celelalte legume, la foc mic.

  3. Se curăță rădăcinoasele (morcovii, pătrunjeii și țelina) se spală, se dau pe răzătoarea mare și apoi se călesc în tigaie, la foc mic, peste celelalte legume, până ce se înmoaie.

    Între timp se pune o oală cu 3 litri de apă rece la fiert și când legumele sunt bine pătrunse se adaugă în oală, să fiarbă, la foc mediu.

  4. Cât timp legumele fierb se pregătesc ciupercile. Se spală bine în câteva ape și apoi se taie fâșii, atât pălăriuțele, cât și piciorușele și se adaugă în oala cu legume, după ce au fiert două-trei clocote.

    Se mai lasă ciorba la fiert încă două-trei clocote și între timp se alege, se spală și se toacă fin frunzele de pătrunjel.

  5. Se amestecă smântâna cu două gălbenușuri și apoi se adaugă în această compoziție câte un polonic din ciorba care fierbe, până ce ajunge la temperatura din oală.

    Când smântâna cu gălbenușurile au ajuns să aibă cam aceeași temperatură ca ciorba, se toarnă în oală și se mai lasă să fiarbă, dar la foc moderat, pentru încă 5-6 minute.

  6. Se condimentează cu sare și piper, după gust și după încă 2-3 minute se ia oala de pe aragaz.

    Se presară pătrunjel tocat și se acoperă oala cu un capac, iar după 10-15 minute de ”odihnă”, ciorbița se poate servi.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro