Reclamă

Cu toții știm acel sentiment în care o poftă mare de ceva dulce vine peste noi, însă în casă nu există nimic, iar prepararea unei prăjituri durează prea mult timp și necesită multe ingrediente. Ei bine, soluția pentru aceste momente critice este un Cheesecake care se prepară extrem de repede și pentru care nu trebuie să depui prea mult efort.

Cheesecake-ul pe care îl prepari în doar 10 minute este rețeta ideală pentru zilele în care ai poftă de ceva dulce. Această prăjitură este foarte simplu de făcut, nu necesită mult efort și nici multe ingrediente. Nu este necesar să îți bați capul cu tot felul de tehnici de gătire, iar rezultatul o să fie apreciat de toată familia.

Ingrediente

  •  1 kg brânză de vaci
  •  5 ouă
  •  200 g zahăr
  •  2 plicuri pudding de vanilie
  •  zeama și coaja răzuită de la o lămâie

Ingrediente pentru ornat

  •  200-250 g smântâna pentru frișcă
  •  1 pliculeț zahar vanilat
  •  zahăr (după gust)
  •  1 pliculeț întăritor de frișcă (opțional)
  •  3-4 linguri dulceață acrișoară
Cel mai rapid desert! Îl prepari în doar 10 minute și toți membrii familiei îl vor adora
retetepractice.ro

Mod de preparare

Într-un bol se pune brânza de vaci, ouăle, cele 200 g de zahăr, cele două plicuri de pudding de vanilie, zeama și coaja răzuită de la o lămâie și se mixează bine, până se obține un aluat omogen, dens, dar care curge. Aluatul de cheesecake se toarnă într-o forma cu pereți detașabili. Atenție, forma trebuie unsă cu puțin unt și tapată cu zahăr. Totul se bagă la cuptor pentru o oră, până când prăjitura capătă o culoare aurie.

După ce prăjitura este scoasă din cuptor trebuie lăsată la rece, pentru ca cheesecake-ul să se desprindă ușor de pe margini. Separat se bate frișca și zahărul vanilat, iar dacă este nevoie se poate adăuga și un întăritor. Frișca se întinde apoi pe toată partea superioara a cheesecake-ului. Iar la ultimul pas trebuie să mai pui câteva lingurițe de dulceață acrișoară în centru și totul este gata.

Poftă bună!


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro