Cavalerii Teutoni. Cruciadele ar putea fi considerate expediții armate conduse de către feudalii apuseni ce aveau ca obiectiv cucerirea și dominarea teritoriilor din Orientul Apropiat, în special, fiind vizate Palestina și Ierusalimul. Cruciadele și-au făcut simțită prezența într-o comunitate care se situa într-o profundă expansiune politică și militară, constituind o completare a fenomenului de colonizare desfășurat în Europa, la care iau parte toate clasele și păturile sociale.

Reclamă

,,Cele opt cruciade ale creștinității, gigantice expedițiii religios militare nu au reușit să elibereze pe termen lung locurile sfinte, astfel încât Palestina avea să rămână, pentru mai multe secole sub dominație musulmană. În această perioadă, au fost constituite trei organizații remarcabile – Ordinul Cavalerilor Templieri, Ordinul Cavalerilor Ospitalieri și Ordinul Cavalerilor Teutoni – care au adus valoroase servicii militare și nu numai, de care avea nevoie Regatul Latin al Ierusalimului, pentru organizarea și funcționarea sa.”

Ordinul Templierilor (întemeiat în 1118, dar acceptat oficial în 1139), al Ioaniților (sau Ospitalierilor, înființat în 1099) și al Teutonilor (instituit în 1198) au fost cele mai însemnate care au protejat regatele latine vreme de 200 de ani.

Ordinele militare ar putea fi considerate un element al comunității creștine medievale, cât și al varietății care debutase să descrie viața religioasă a acelei perioade, întrucât ,,ele trebuiau să asigure protecția misionarilor și pe cea a comunităților convertite, și să facă credința creștină să progreseze, prin cucerire, colonizare și supunere.”

În această epocă, un lucru important de consemnat îl constituie ideea următoare: bătăliile încredințate pentru scopuri nobile ajung să fie socotite ca fiind modalități de mântuire, cât și fapte de solidaritate, de caritate, altfel spus, un laic care aspira să ducă și o viață religioasă simultan avea posibilitatea să-și construiască o carieră convenabilă. În modul acesta, persoanele din cadrul ordinelor militare se ghidau în viață după anumite reguli mănăstirești asemănătoare, însă viața monahală este întregită de confruntarea destinată ocrotirii creștinității.

Cavaleria reprezintă, în Evul Mediu, forța cea mai redutabilă a armatei, iar modelul luptătorului îl constituie cavalerul.

Cavalerii Teutoni. Termenul cel din urmă capătă o semnificație etică și designează elita luptătorilor călare.
Papa Urban al II-lea, în noiembrie 1095, organizează un Consiliu la Clermont în cadrul căruia le spune celor prezenți să-i susțină pe creștinii din Orient și să elibereze mormântul lui Dumnezeu, făgăduind un jurământ pe care trebuia să-l exprime în fața întregii populații prin portul crucii, dar ,,în Germania apelul papei a avut un ecou favorabil numai în regiunile vestice.”

În urma cuceririi Ierusalimului și a altor orașe controlate de către turcii selgiucizi, cruciații ajung la concluzia că au nevoie de o putere militară invariabilă pentru a putea menține regiunile. Apărea, însă, o dificultate: cei mai mulți cavaleri aveau intenția de a se întoarce în Europa. Astfel, regatele latine se situau într-o poziție de vulnerabilitate față de arabi care aveau puterea să atace din nou în orice moment. Așadar, s-au construit ordine religioase robuste.

Cavaleria reprezintă, în Evul Mediu, forța cea mai redutabilă a armatei, iar modelul luptătorului îl constituie cavalerul.

Termenul cel din urmă capătă o semnificație etică și designează elita luptătorilor călare.
Papa Urban al II-lea, în noiembrie 1095, organizează un Consiliu la Clermont în cadrul căruia le spune celor prezenți să-i susțină pe creștinii din Orient și să elibereze mormântul lui Dumnezeu, făgăduind un jurământ pe care trebuia să-l exprime în fața întregii populații prin portul crucii, dar ,,în Germania apelul papei a avut un ecou favorabil numai în regiunile vestice.”

Cavalerii Teutoni. În urma cuceririi Ierusalimului și a altor orașe controlate de către turcii selgiucizi, cruciații ajung la concluzia că au nevoie de o putere militară invariabilă pentru a putea menține regiunile. Apărea, însă, o dificultate: cei mai mulți cavaleri aveau intenția de a se întoarce în Europa. Astfel, regatele latine se situau într-o poziție de vulnerabilitate față de arabi care aveau puterea să atace din nou în orice moment. Așadar, s-au construit ordine religioase robuste.

Ordinul Teutonic și-a clădit temelia pe durata împresurării Accrei, în timpul celei de-a treia cruciadă, între 1189-1192, privind garantarea apărării pelerinilor creștini.

Prăbușirea Ierusalimului în mâinile Islamului s-a produs în anul 1187. Doi meșteșugari înavuțiți, Lubeck și Bremen, atunci când au aflat această veste, au stabilit să construiască un spital pentru cruciații care împresurau Accra. În acest mod, a luat naștere Ordinul Cavalerilor Teutoni. Vreme de trei secole, teutonii germani au reprezentat ținta extinderii dominației Romano-Catolicismului în Europa de Miazăzi, astfel încât ,,biserica catolică a găsit încă de la sfârșitul secolului al XI-lea o nouă posibilitate de creștere a puterii și a prestigiului său prin participarea la cruciade.”

Cavalerii Teutoni

Acest ordin monastic a fost realizat în dorința atingerii unui scop eminamente naționalist. De asemenea, s-a bucurat de cea mai sporită sferă de activitate dintre ordinele militare, făcându-și simțită prezența în toate împrejurimile în care creștinii se luptau cu popoare necreștine, ca de exemplu: regiunea Mării Baltice, în Spania maură, cât și, mai ales, în Prusia. Cavalerii acestui ordin s-au remarcat mult mai mult, deoarece:

,,spre deosebire de Templieri și Ospitalieri, Teutonii și-au făurit faimă nu în Ținutul Sfânt, ci în Europa, prin cucerirea Prusiei și în luptele lor contra polonezilor și rușilor, timp de mai bine de trei secole; imediat ce cucereau un teritoriu, Teutonii treceau imediat la ridicarea de fortificații puternice pentru apărarea lui.”

Cavalerii se mai numeau Ordo Domus Sanctae Mariae Theutonicorum Ierosolimitanoru și reprezintă un ordin german militaro-religios ce depindea de Biserica Catolică.

Principalul obiectiv al ordinului era acela de a ocroti lumea creștină, dar și de a redobândi Ierusalimul și a apăra Țara Sfântă de atacurile arabilor. Principala apărătoare a teutonilor este Fecioara Maria, urmată de către Sfânta Elisabeta a Ungariei, dar și Sfântul Gheorghe este protectorul cruciadelor.

Papa confirmă statutul Ordinului care este divizat în două categorii: cavalerii propriu-ziși și preoții (cei dintâi sunt constrânși să depună un jurământ monahal triplu: de sărăcie, castitate și ascultare; de ajutor bolnavilor; de luptă împotriva păgânilor).

Elementul etnic, la fel ca și în prezent, în acea epocă îndepărtată conta la fel de mult. Papa Celestin al III-lea poruncește Ordinului Ospitalierilor în 1143 ca să ia în grija lor spitalul în care soldații germani care au luat parte la cruciadă erau însănătoșiți.

Cavalerii Teutoni. Numeroși pelerini și cruciați de origine germană care doreau să-și găsească campania unii altora din cauza faptului că nu vorbeau limbile franceză și latină (limbile care erau cunoscute atunci în Ierusalim) debutează să-și stabilească un cămin în acel loc.

Prăbușirea Ierusalimului sub conducerea musulmanilor nu a moderat elanul cavalerilor creștini din Europa, luptătorii din ținuturile nordice neabandonând confruntarea în privința redobândirii orașului sfânt. Tabăra cavalerilor de origine germană din Palestina s-a remarcat în fața papalității prin dăruirea și abnegația împotriva sarazinilor. Astfel, Papa Celestin al III-lea sprijină realizarea unui nou ordin militar, cel al teutonilor.

Ordinul Cavalerilor Teutoni a fost înființat în 1190 de către ducele Frederick de Suabia în timpul asedierii orașului Accra, în Palestina, iar un spital pentru bolnavii și vătămații cruciați a fost încredințat acestui Ordin.

Cavalerii Teutoni. Ordinul Teutonic dobândește o trăsătură netă militară în 1198 atunci când înglobează cavaleri germani (chiar și nobili), călugări-servitori (oblați) și capelani, ,,cu obiectivul primordial de a acorda ajutor, îndeosebi medical, pelerinilor vorbitori de limba germană dar, trebuind să-i apere pe aceștia, de atacurile Sarazinilor, pregătirea și echiparea militară erau inevitabile și indispensabile.” Acest ordin utiliza anumite reguli monahale precum și cavalerii templieri. Totodată, Ordinul Teutonic a fost recunoscut oficial de către papa Inocentiu al III-lea în 1199.

De asemenea, ,,când a fost recunoscut ca ordin militar în 1198, ordinul teuton s-a vazut dotat cu o regulă mixtă împrumutând de la cea a Spitalului grija pentru sărmani și bolnavi, iar uzanțelor Templului, cea pentru activitatea conventuală și militară.”

Cavalerii Teutoni își concep semnele lor heraldice.

Aceștia doresc să sugereze asprimea și solemnitatea specifice germanice, cât și să semnalizeze faptul că țin doliu în cinstea numeroșilor creștini căzuți pe câmpul de luptă împotriva musulmanilor, astfel încât își aleg ca semn crucea neagră pe un fond alb. Crucea care era inscripționată peste coifurile, scuturile și pieptarele cavaleriei teutone aduce, mai târziu, o notă de nostalgie în ceea ce privește slavii de Est, care sunt dușmanii consacrați ai teutonilor. Crucea acestora a constituit un model pentru însemnul regatului Prusiei și insignele militare. De asemenea, nici Adolf Hitler nu se declară nepăsător la această emblemă heraldică germană, la poruncile Führerului, crucea cavaleriei teutone redescoperindu-se în desăvârșitul însemn german, Crucea de Fier.

Ordinul cel nou militar primește pământuri și proprietăți ca donații pe teritorii unde astăzi se află Italia, Grecia, Germania și Palestina, dar, chiar și în aceste condiții, nu s-a putut rezolva nimic. Deși cavalerii erau niște luptători înverșunați care au fost sprijiniți de către papalitate, aceștia au fost nevoiți să părăsească irevocabil Orientul Apropiat sub atacurile tot mai puternice ale foțelor Islamului. Ordinul Teutonic, după aceea, este lăsat în poziție secundară pe timpul campaniilor din Palestina de către cele mai bogate și puternice ordine ale Ospitalierilor și Templierilor.

Fortăreața teutonilor din Konigsberg

Cavalerii teutoni au fost cei care au pus bazele orașului Konigsberg, clădit în onoarea regelui Otakar al Boemiei. Acest ordin teutonic debuta să fie cunoscut în Europa. Iar în Anglia cavalerii Ordinului Sfântului Toma preiau, astfel, legi și reguli teutonice. Totodată, Frăția Livoniana a Sabiei a pătruns împreună cu toți membrii la Ordinul Teutonic. După aceea, la scurt timp, papa și-a centrat atenția asupra zonelor împădurite ale Lituaniei care erau dominate de triburile militare ale slavilor lituanieni. Teutonii, astfel, au primit, categoric, ordinul de a extinde cultura religiei și cea a iubirii între oameni prin intermediul sabiei.

Așadar, creștinarea lituanienilor a reprezentat o scenă plină de atrocitate. Dar care, în privința neînțelegerilor ruso-teutone, nu s-a întamplat la fel. Teutonii au fost deranjați din cauza religiei ortodoxe a rușilor. Astfel încât le-au atacat proprietățile, reușind să posede pe următoarele: Pskov, Koporia și Izborsk.