Caravaggio (1571-1610), pe numele său întreg Michelangelo Merisi da Caravaggio, a fost un pictor italian. Prin arta sa reușește să devină, pentru istoria artei, precursor al barocului. Acesta se opune idealului umanist, creând o artă care subliniază în mod realist, brutal aproape, detaliile vieții umane. Abordarea sa este una unică în lume. Se folosea de propriul chip pentru a reprezenta mai multe scene violente din istoria, mitologia și religia lumii. Era ca o autoflagelare manifestată în plan ideatico-artistic. Sunt lucrări în care se reprezintă în calitate de victimă și de călău.
Caravaggio alege să se pună în centrul lui David cu capul lui Goliat. Prin reprezentarea chipului său în Goliat, este o auto-pedepsire. Alege flagelul care nu-l afectează în mod efectiv. Însă este o dovadă imensă a faptului că acesta are un sentiment al exprimării propriilor convingeri pregnant. Alege un mod public de a arăta lumii faptul că își recunoaște natura predispusă spre greșeală. Este mai degrabă o abordare religioasă. Dă dovadă de o pioșenie asemeni unei mărturii a religiozității față de propria operă. Vina de a se identifica cu un motiv al artei care-i depășește condiția sa, acesta se pune împotriva idealismului umanist.
Călăi și victime. Arta vs Morală
Ipostazierea lui Caravaggio este un procedeu care va fi folosit de F.M. Dostoievski. Îl prezintă pe Raskolnikov în această ipostază (Crimă și pedeapsă). Personajul dostoievskian având o teorie privind diferențierea dintre oameni. Romanul său este scris sub o convingere de ordin moral. Opera nu este apreciată pentru valorile morale ce se pot desprinde din ea. Este apreciată pentru modalitățile de expresie și valoarea stilistică pe care o are.
„Trebuie sa ţinem seama de faptul ca mai toţi aceşti mari conducători şi binefăcători ai omenirii au făcut să curgă sîngele cu nemiluita. De unde trag concluzia că nu numai oamenii mari, dar toţi cei care se înalţă câtuşi de puţin deasupra nivelului obişnuit, cei care sunt în stare să spună ceva nou, trebuie să fie neapărat, prin însăşi firea lor, nişte criminali – mai mult sau mai puţin, bineînţeles”.
Sublimarea
Freud considera actul cultural drept act al sublimării, așa se pot pune oamenii în acord cu Supraeul. Sentimentul lăsat de cenzurarea noastră sub auspiciile diferitelor instanțe, pe care o regăsim fie în imaginea unui părinte fie a unei puteri superioare ființei umane. De cele mai multe ori având conotații religioase.[12] Prin reducerea fenomenului cultural la stadiul de impuls psihologic presupune excluderea naturii spirituale a culturii. Dacă am pune sub semnul sublimării actele culturale, și toate alegerile de reprezentare ale vieții sunt sub imperiul clironomiei creatorului (moștenire ereditară), am restrânge foarte mult universul creatorului.
Am considera că unicul scop al acestuia ar fi de a ajunge la un consens cu Supraeul. Relația dintre artist și opera sa are drept fundament biografia autorului dar nu ca factor strict psihologic, pe noi trebuie să ne intereseze un alt aspect, anume că prin opera sa se pune în centrul unui univers creat de el, care-l va putea pune mai târziu în fața semenilor săi, fapt posibil doar prin expunerea creației sale, aspect care aproape obsedează arta modernă, artistul se împlinește prin artă.
Personalitatea lui Caravaggio
Reputația pictorului a fost consolidată cu prima comandă importantă. Unde Caravaggio, a pictat primul tablou în manieră naturalistă: „Sfântul Matei și îngerul”. Reacția oamenilor a fost una destul de exagerată. Publicul era scandalizat de modul de redare a imaginii biblice. Actul său a fost de un curaj fantastic. Tabloul era dedicat Capelei Contarelli din Biserica San Luigi dei Francesi, în 1590.
Din cauza reacțiilor nefavorabile a fost nevoit să înlocuiască lucrarea cu o altă operă. Prin care să fie reprezentată într-un mod ceva mai blând ideile sale inovatoare. Un tablou de o frumusețe la fel de mare: „Chemarea Sfântului Matei şi Supliciul”. Abordarea este o schimbare radicală de perspectivă. Acesta nu numai că nu respectă adevărul biblic dar îi oferă o semnificație foarte profundă. Contextul în care se face chemarea la credință a apostolului este unul care reflectă sufletul acestuia. Scena are loc într-o cameră slab luminată. Decorul este specific Romei secolului al XVI-lea. În el se poate observa reprezentarea colectorului de taxe, și Matei, care numără foarte atent niște monede în mijlocul unui cerc de oameni. Lumina intrată pe fereastră este dispusă în cerc. Ca semn al sfârșitului de care va avea parte.
Exemplele de mai sus prezintă foarte bine ipostazierea specifică culturii europene a relației omului cu semenii săi. Ne ajută să identificăm care sunt raporturile dintre oameni, când anume este pus în poziția de călău sau de victimă, neexistând o stare de neutralitate din punct de vedere moral. Dar cel mai important ne ajută să iubim arta pentru artă.