Autor: Maria Elena Drosu

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

Ieri, Claudia Puican și Armin Nicoară s-au cununat religios. Pentru cei doi a fost o zi extrem de importantă. Au spus „Da!” în fața lui Dumnezeu, iar apoi a urmat o petrecere cu fast. Pentru cântăreață emoțiile au fost la cote maxime, căci la cununia religioasă, blondina a izbucnit în lacrimi, nemaiputând să le stăpânească. Însă, ceea ce a atras privirile tuturor a fost buchetul ei de mireasă, ieșit din comun și extrem de elegant.  Ce semnifică, de fapt, buchetul de mireasă pe care l-a purtat Claudia Puican După cum spuneam, detaliul care a atras cel mai mult atenția la…

Read More

În ultima perioadă, de când facturile la curent au crescut considerabil, cel mai mulți români se gândesc la metode prin care să facă economii. Atunci când te gândești cum să reduci cât mai mult consumul energetic, primul lucru pe care trebuie să-l faci, este să citești factura. Însă, tu știi cum să o faci corect?  Sunt foarte mulți români care cred că știu să citească factura la curent, însă este foarte posibil să greșească interpretarea ei pe măsură ce o parcurg. Mulți dintre consumatori, de exemplu se rezumă la a citi suma în lei pe care o au de plătit,…

Read More

Astăzi, chiar în urmă cu câteva ore, autoritățile din Constanța au descoperit mii de căști fără fir și accesorii pentru telefoane mobile în două containere care au venit din Ungaria și China, direct în portul din Constanța. Însă, asta nu e tot! Se pare că accesoriile sunt contrafăcute.  Marfa găsită în containerele aduse din afară era contrafăcută, însă valora destul de mult Marfa descoperită în containerele sosite din Ungaria și respectiv China, chiar în portul de pe litoral ar fi contrafăcută, iar prejudiciul se ridică la peste 2,8 milioane de lei. Toate aceste informații au fost transmise astăzi, de către…

Read More

Tanczos Barna, Ministrul Mediului a anunțat astăzi că unele programe ale AFM vor fi descentralizate. Primul program va fi chiar Rabla local, cel pentru casarea mașinilor mai vechi de 15 ani. Conform ordonanței adoptate, banii vor fi transferați cu un anumit scop către autoritățile locale. Ce a declarat Ministrul Mediului despre programul Rabla „Am aprobat o Ordonanţă de Urgenţă acum două săptămâni prin care am făcut posibilă inclusiv descentralizarea unor programe finanţate de AFM, tocmai pentru a creşte poate şi de mii de ori capacitatea de implementare. Prin includerea autorităţilor publice locale în procesul de implementare putem să creştem foarte…

Read More

După ce scandalurile dintre ei s-ar mai fi domolit puțin, Prodanca și Reghe și-au scos din nou armele din dotare și au pornit într-o nouă luptă. Cei doi s-au războit în plină stradă și s-au lovit reciproc până când s-au „șifonat” de-a binelea. Însă, cine credeți că a început cu prima palmă? Stați aici, veți vedea imediat!  Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au bătut ca la carte, în plină stradă În plină stradă, Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan s-au pălmuit și s-au lovit reciproc din toate unghiurile. Și ca să fie totul ca la carte, se pare că impresara a…

Read More

Cu toții știm cât de importante sunt fructele și legumele pentru sănătatea noastră. Ei bine, pe măsură ce îmbătrânim, acestea devin mai necesare pentru a ne menține sănătatea pe linia de plutire. Specialiștii trag un semnal de alarmă către persoanele trecute de vârsta de 50 de ani și le recomandă un aliment cu frunze verzi.  Ce spun nutriționiștii despre alimentul minune pentru sănătatea celor trecuți de 50 de ani „Dacă aleg o legumă, voi alege cu siguranță una cu frunze verzi, în special spanacul.”, spune Amy Goodson, nutriționist, membru al consiliului medical și autoarea cărții „The Sports Nutrition Playbook” Se…

Read More

Deși pare greu de crezut, se pare că un virus ar putea învinge boala cruntă a secolului. Specialiștii din Marea Britanie au făcut mai multe teste pe oameni și spun că rezultatul este chiar promițător. „Cancerul unui pacient a dispărut, în timp ce altora li s-au micșorat tumorile după ce le-a fost inoculat virusul”, mărturisesc specialiștii, potrivit BBC. CITEȘTE ȘI–-Boala ascunsă care macină organismul fără dureri. Aceste semne te trimit urgent la medic Ce spun specialiștii despre „leacul minune” împotriva cancerului Se pare că un nou tip de terapie care luptă împotriva celei mai întâlnite boli folosește un virus comun…

Read More

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost împușcat de 3 ori pe o stradă din Baia Mare. Totul ar fi pornit din cauza geloziei dintre doi tineri cu vârste de 27 și respectiv 25 de ani. Mai exact, bărbatul de 27 de ani l-ar fi urmărit în trafic și ar fi tras apoi 3 focuri de armă înspre victimă, pe strada Luminișului din Baia Mare.  Ce s-a întâmplat cu tânărul care a fost împușcat Tânărul în vârstă de 25 ani a fost transportat la Spitalul de Urgență din…

Read More

Călătorii dintr-un tren care a plecat chiar azi dimineață din Capitală au trecut prin momente cumplite. Persoanele aflate în tren au fost nevoite să suporte un disconfort de nedescris după ce au simțit miros de fum încă de la plecare. Din fericire, la un moment dat pe drum, trenul s-a oprit și au fost evacuați la timp.  O tânără pasageră aflată la acel moment în tren a mărturisit că la nici 5 minute după ce au plecat din gară, în tren s-a simțit miros de fum. Iată întreaga sa mărturie, potrivit Antena3. „La nici 5 minute de la plecare, am…

Read More

Jador este fără doar și poate unul dintre maneliștii preferați ai românilor. De când a devenit celebru, artistul se bucură de un succes ireal pe plan muzical și a atras milioane de simpatii atât în țară și chiar și peste hotare. Onorează o mulțime de evenimente și concerte, iar atunci când se află pe scenă, face o atmosferă de neuitat.  Cu toate acestea, recent, la unul dintre concertele sale, Jador a izbucnit în lacrimi. Clipul video s-a viralizat rapid pe Tiktok, acolo unde oamenii l-au surprins plângând. Mulți se întreabă care este motivul. Ei bine, se pare că pe cântăreț…

Read More

Mihaela Rădulescu este fără doar și poate una dintre cele mai îndrăznețe apariții din showbizul românesc. În urmă cu câțiva ani, vedeta s-a aflat aproape de o apariție incendiară în revista Playboy pentru adulți, însă totul a picat într-un moment neașteptat. Motivul? Îl veți afla chiar acum.  Motivul pentru care Mihaela Rădulescu nu a mai pozat în revista pentru bărbați a fost explicat chiar de Dan Silviu Boerescu, fostul redactor-șef Playboy România. Se pare că negocierile cu vedeta au fost foarte severe, iar totul s-a anulat în cele din urmă. Dezvăluirile jurnalistului au fost regăsite chiar în cartea sa „Confesiunile…

Read More

Pentru conducătorii auto este un adevărat chin vara când se apropie canicula. Mașinile se încing mai ceva ca niște cuptoare, iar temperaturile din interiorul lor pot atinge chiar și 60 de grade Celsius. Acesta reprezintă de-a dreptul o situație infernală și necesită o rezolvare cât mai rapidă. Iată ce poți face pentru a scăpa rapid de căldura din mașină care îți dă bătăi de cap.  Cum elimini căldura din mașină pe timp de vară Încă din cele mai vechi timpuri, se știe că oamenii din China au fost cei mai mari inventatori. Ei bine, potrivit lor, s-au găsit câteva metode…

Read More