Autor: Madalina Crețu Sfrijan

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

Adelina Pestrițu a împlinit 35 de ani, a trecut printr-o sarcină, însă arată absolut spectaculos. Vedeta are mare grijă de silueta ei, având un program strict de alimentație și sport. Dacă unele dintre femei rămân cu multe kilograme în plus după ce devin mame, nu este și cazul influenceriței, Adelina având nevoie de doar câteva săptămâni după naștere pentru a reveni la trupul de zeiță.Astfel, vedeta nu spune nu unei viitoare sarcini pe care atât ea cât și partenerul ei și-o doresc cu ardoare. Se vede mamă de băiat? Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea au împreună o fiică de 4…

Read More

Concentrați pe competiție, dar și pe interacțiune, concurenții de la Insula Iubirii dau curs deseori criticilor acide, unii la adresa celorlalți. De data aceasta, Bogdan Ionescu a fost cel care a ținut să semnaleze un detaliu pe care l-a considerat nepotrivit. Concurentul a ales însă un mod dur de a spune lucrurilor pe nume.   Mai exact, acesta l-a numit pe iubitul Ceraselei „fătălău”.Bogdan a lăsat de înțeles că nu este de acord cu faptul că partenerul blondinei de 26 de ani ar fi atât de permisiv. „Scuză-mă că îți spun, dar ăsta al tău, Rares, e un fătău. Dacă…

Read More

Celia și Bogdan, unul dintre cuplurile participante ale emisiunii, au trecut printr-un roller coaster de sentimente în episodul de astăzi. Celor doi li s-a oferit ocazia să părăsească insula după ce Bogdan a cerut acest lucru în mod expres. Iubitul Celiei i-a mărturisit lui Radu Vâlcan că își dorește să își încheie parcursul competițional după doar 6 zile. Concurentul și-a arătat recunoștința față de iubita lui care l-a urmat în acest demers. „Când mi s a oferit șansa sa venim aici, am spus ca orice ai decide, eu sunt de acord cu tine. Dacă spuneam eu ca vreau sa continui…

Read More

Denisa Tănase și Mircea Brânzei constituie unul dintre cele mai de succes cupluri din showbiz-ul autohton. Deși niciunul nu mai este neapărat interesat de promovare, ambii au rămas în atenția publică prin prisma reușitelor pe care le au în afaceri. Dacă Denisa a lăsat scena pentru a contura un business nou în România, partenerul ei, proprietarul unui concept de slăbire și remodelare corporală în România, a decis să încerce marea cu degetul în DubaiMai exact, Mircea Brânzei a pus bazele unei companii intermediare între dezvoltatorii imobiliari arabi și potențialii cumpărători români, interesați de astfel de proprietăți. Ideea i-a adus deja…

Read More

Finalul lunii mai vine cu adevărate revoluții în planul astral. Unele dintre zodii vor avea parte de trădări și despărțiri, iar altele de noi povești de iubire deși nu se așteptau să se mai îndrăgostească prea curând. Primii nativi care se vor trezi dintr-o dată singuri sunt cei născuți în zodia Rac. În cazul lor, problemele în cuplu persistau deja de ceva timp, însă acum a venit momentul ca fiecare dintre cei implicați în ecuație să meargă pe drumul lui. Chiar dacă ar avea tendința să încerce o ultimă reconciliere, nimic nu va avea succes pentru că drumul lor este…

Read More

Mirela Vaida a reușit să își suprindă urmăritorii cu doar câteva fotografii pe care le-a publicat pe contul personal de socializare. Vedeta a dezvăluit astfel modul neașteptat în care și-a petrecut ultima parte a weekend-ului. Pasionată de echitație Prezentatoarea a decis să își ia inima în dinți și să se întoarcă la una dintre pasiunile mai vechi: echitația. Mirela le-a dezvăluit internauților că nu a mai practicat acest sport de 4 ani, însă a simțit că acum este momentul să călărească din nou. Vedeta a ales o herghelie privată, unde alături de fiica ei a avut parte de emoția de…

Read More

Ionela Prodan a reprezentat una dintre vocile valoroase ale folclorului oltenesc, fiind parte a elitei artiștilor vremii alături de Ion Dolănescu, Maria Ciobanu, ș.a.Artista a colindat lumea și a urcat pe marile scene din țară, dar și din străinătate încântând românii iubitori ai cântecului popular. Puțini își mai amintesc însă că Ionela Prodan a fost inclusiv realizator tv, regretata artistă prezentând emisiunea „Din bucata mea de pâine”, pentru o perioadă îndelungată.A iubit scena însă la un moment dat s-a retras din lumina reflectoarelor din cauza nemiloasei boli cu care s-a luptat ultimii ani de viață. A investit în case Ionela…

Read More

Dida Drăgan, una dintre artistele generației de aur ale României, supranumită și „vocea de flacără a rock-ului”, va împlini 75 de ani în curând. Chiar dacă de ani buni a decis să rămână în umbră, lăsând deoparte lumina reflectoarelor, puțini știu că marea artistă nu a abandonat niciodată marea ei dragoste:muzica. A locuit o perioadă în Elveția Dida Drăgan nu a avut o viață simplă de când a plecat de pe marile scene. Artista a fost nevoită să se mute la sora ei în Elveția acolo unde s-a tratat pentru cancer. Artista a povestit la un moment dat într-o apariție…

Read More

Mirco Maschio a făcut furori în rândul domnișoarelor din România  în urmă cu 12-13 ani. Afaceristul italian era mereu la 4 ace atunci când apărea în cluburile de la noi și nu se sfia să ascundă că are în însorita Italie, un adevărat imperiu. Practic, cartea de vizită sigură pentru a „da pe spate” multe prezențe feminine impresionate de imaginea unui bărbat potent financiar. Cu toate că multe românce ar fi încercat să îl impresioneze, inima lui Mirco a fost furată de Cristina Spătar, la vremea respectivă supranumită Regina R&B. După o relație la care alte femei doar visau, celebrul…

Read More

Alex Bodi și Ema Uță sunt împreună de aproape un an, însă în toată această perioadă, ai avut parte de mai multe certuri și împăcări. Deși nimeni nu credea că vor ajunge atât de departe, deja celebrul cuplu a rezistat tuturor piedicilor de acest gen. Mai mult, treptat, de la relația pe care ambii și-au dorit să o țină ascunsă, Alex și Ema au început să se afișeze tot mai mult în public. Astfel, în prezent nu se mai ascund de nimeni și de nimic, fiind destul de generoși cu aparițiile împreună, inclusiv în mediul online. Afaceristul o răsfață din…

Read More

   De-a lungul ultimilor ani, au existat în presa mondenă numeroase speculații legate de un posibil divorț dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu. De fiecare dată însă, artista a fost cea care a desființat supozițiile precizând că familia lor este unită și nu au de gând să ajungă la o separare. Din nefericire însă, la un moment dat „balonul de săpun” a explodat, iar celebrul cuplu a ajuns în pasul inevitabil al divorțului.Cea care a depus actele este chiar cântăreața după ce nu a mai suportat infidelitățile partenerului de viață. Divorțul este încă pe rol,având în vedere că Alina Sorescu…

Read More

Herghelia de cai lipițani de la Sâmbăta de Jos, județul Brașov are o istorie impresionantă. Bazele acesteia au fost puse încă din anul 1847, atunci când erau aduși în locație rase superioare de cai tocmai din Slovenia. Satul de unde  cabalinele erau importate purta denumirea „Lipița”, de aici și denumirea rasei actuale atât de cunoscute de „lipițani”. Chiar dacă era o adevărată atracție a regiunii la vremea înființări, regimurile și numeroasele legi riguroase „au purtat” herghelia din responsabilitatea unei instituții către alta. În 2002, splendida locație a trecut în subordinea Regiei Naționale a Pădurilor până în 2015 când a fost…

Read More