Dida Drăgan, una dintre artistele generației de aur ale României, supranumită și „vocea de flacără a rock-ului”, va împlini 75 de ani în curând.

Chiar dacă de ani buni a decis să rămână în umbră, lăsând deoparte lumina reflectoarelor, puțini știu că marea artistă nu a abandonat niciodată marea ei dragoste:muzica.

A locuit o perioadă în Elveția

Dida Drăgan nu a avut o viață simplă de când a plecat de pe marile scene. Artista a fost nevoită să se mute la sora ei în Elveția acolo unde s-a tratat pentru cancer. Artista a povestit la un moment dat într-o apariție că a trecut prin două intervenții chirurgicale în numai două săptămâni,iar implicit recuperarea după acest moment a fost una dificilă. Tot atunci, Dida a decis să facă un pas neașteptat în viața personală, convertindu-se la religia Penticostală.

Nu s-a lăsat de muzică

Prin prisma bisericii din care face acum parte, Dida are ocazia să își pună în continuare vocea în valoare. Artista cântă  de fiecare dată la slujbele religioase ale bisericii „Râul Vieții”.Înainte de pandemie, artista a mai luat parte chiar la câteva turnee in străinătate. Dida preciza atunci că preferă să meargă în comunitățile de români unde artiștii valoroși sunt încă apreciați și nu pe micul ecran unde sunt promovate diverse personaje cu scopul de a ridica audiența. Cu vocea-i inconfundabilă, artista a reprezentat țara noastră la Eurovision 1993.

Merg în turnee doar alături de Adrian Daminescu, Luminița Anghel, Monica Anghel. „, declara Dida Drăgan.

A fost la un pas de a-și lua viața

Dida Drăgan a avut un parcurs personal destul de tumultuos. Artista și-a crescut singură unicul fiu după ce fostul ei partener a părăsit-o pentru a avea relație cu Silvia Dumitrescu. „Marea flacără a rock-ului românesc” a trecut prin numeroase depresii și chiar a fost la un pas de a se sinucide. Din fericire, Dida Drăgan a depășit toate obstacolele vieții, iar acum se bucură din plin de prezent alături de fiul ei și câțiva prieteni apropiați care i-au rămas alături.