Autor: Iasmina Petcu

Cercetătorii intenționează să afle cum apare cancerul, în acest scop dorind să creeze în laborator celule canceroase, pentru a încerca să depisteze boala încă din fază incipientă. Astfel, oamenii de știință din Marea Britanie și SUA, își doresc să afle primele semne de cancer, intenționând să trateze boala înainte să se răspândească în organism. Dezvoltând celule canceroase în laborator, ar putea determina manifestarea bolii în stadiu incipient, după cum relatează BBC. Cercetători ai mai multor universități prestigioase au format o echipă în încercarea de a depista cancerul în stadiu incipient, aceasta fiind o prioritate pentru Alianța internațională. Tehnicile de testare…

Read More

O bonă din Statele Unite ale Americii a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru abuz sexual asupra copilului de 11 ani pe care-l avea în grijă. Femeia, în vârstă de 28 de ani, din Florida, a abuzat sexual copilul de care trebuia să aibă grijă și a rămas însărcinată cu acesta după ce, timp de mai multe luni, l-a forțat pe băiat să întrețină relații intime cu ea. În cele din urmă, victima a povestit familiei cele petrecute În Octombrie 2014, bona a născut, iar în prezent, copilul este în grija familiei băiatului abuzat. Femeia a fost…

Read More

Unele obiceiuri, deși par banale, pot aduce mult negativism în viața unei persoane. Mai ales că, deprinse în timp, sunt mai greu de conștientizat, potrivit psihologilor. Spre exemplu, dacă cineva își vede viața prin ochii altora, voind să facă pe plac tuturor, acesta poate fi un motiv pentru care simte nefericirea. Ba chiar poate merge pe o cale dreptă spre nevroză. Specialiștii recomandă a se spune „nu!” solicitărilor incomode sau circumstanțelor neplăcute. Comparația cu alții este, de asemenea, un obicei de schimbat. Singura comparație ce trebuie făcută este cea cu propria persoană, nu cu alții. Unicitatea nu corespunde standardelor. Teama…

Read More

Topul celor mai valoroase branduri a fost publicat de Interbrand. Pe primele poziții în clasament se află giganții IT precum: Apple, Google, Amazon sau Microsoft. Printre companii se află, deși pe o poziție perdantă, de asemenea, Coca-Cola. Giganții în tehnologie devin mai puternici cu fiecare an ce trece, asta permițându-le să se extindă și spre alte domenii de activitate. Spre exemplu, Apple se avântă pe piața de servicii de streming video, în timp ce Amazon se află deja acolo de ceva timp. Cu cât marile companii devin și mai mari, cu atât încep să apară și perdanți. Pe lista aceasta…

Read More

Multe dispozitive inteligente deja există în lume, dar situația se complică când vine vorba despre arme inteligente. În această industrie, startul ar putea fi dat de armata SUA, în prezent, aceasta solicitând ofertele pentru soluțiile hight-tech prin care armele soldaților să poată fi aduse în actualitatea tehnologică pe care o avem. Una dintre tehnologiile propuse de companiile americane, ar fi dezvoltarea unei arme care să funcționeze precum un sistem de operare în toată regula. În acest fel, ar fi create arme inteligente care ar putea deveni benefice autorităților, dar și civililor. O opțiune de luat în serios ar fi programarea…

Read More

A treia genă a somnului, conform cercetătorilor care au descoperit-o, permite unora să aibă parte de odihnă calitativă, deși au dormit doar câteva ore. Răspunsul pentru care unii oameni reușesc să fie odihniți după doar cinci-șase ore de somn în timp ce alții au nevoie de cel puțin opt ore de dormit se pare că s-ar găsi în ADN-ul fiecăruia. Cei doi cercetători din cadrul University of California, ar fi descoperit că o mutație genetică ar fi cauza pentru care unele persoane se simt odihnite deși au dormit mai puțin. Aceasta ar fi a treia genă pe care au descoperit-o,…

Read More

Uber, Yang, Bolt, ori alte servicii de ridesharing de la noi, au nevoie, pentru a putea funcționa în mod legal, de un aviz tehnic. Noua legislație care prevede acest lucru, va intra în vigoare începând cu 1 Noiembrie 2019, iar Bolt a anunțat deja că a primit aprobarea necesară din partea Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale. Guvernul României, cu toate că a lăsat la final de listă a priorităților reglementarea serviciilor ridesharing, în cele din urmă a reușit să definitiveze o lege în 2019. Lege care, pentru platformele de ridesharing, vine cu anumite modificări. Uber, Bolt sau altele asemenea, vor…

Read More

Pe lista problemelor cu care mediul se confruntă la ora actuală se află, pe un loc fruntaș, pungile de plastic. Însă menirea lor a fost gândită altfel. Când pungile de plastic au fost inventate, în 1959, în Suedia, cel care le-a creat, a avut cu totul alte intenții. În ziua de azi, însă, ele au ajuns să aibă o durată de viață foarte redusă în uzul oamenilor. Partea mai puțin bună este că, deși punga respectivă ajunge la gunoi, scăpând de ea, aceasta se descompune într-o foarte mare perioadă de timp. Oamenii foloseau înainte pungi din hârtie, ce nu poluează,…

Read More

Recent, o serie de schimbări au fost anunțate de Raiffeisen Bank cu privire la retragerile de numerar de la ATM-uri. De aemenea, se vor elimina terminalele POS din agenții cu data de 12 Decembrie 2019 începând. Potrivit informațiilor oferite, cine deține un cont curent cu zero costuri, va putea beneficia de retrageri de numerar în mod gratuit, de la orice ATM al oricărei bănci din țară. Pentru cine deține cont curent Premium, pentru a putea beneficia în continuare de retrageri fără costuri, limita zilnică de retrageri în numerar la ATM s-a majorat. Astfel, cu cardul de debit Mastercard Gold Premium…

Read More

Prima ediție a show-lui de umor, marca Antena 1, va debuta Duminică, 20 Septembrie. În ediția de început, mai multe emisiuni ale postului vor fi ironizate, însă și vedete. Prezentatorul emisiunii Antitalent ce va începe Duminică de la orele 20:00 este Dan Bitman, iar invitatul special al serii va fi nimeni alta decât Andreea Marin. Prezentatoarea TV va înfățișa diferite personaje în diverse parodii. Primul episod va avea o gamă de sketch-uri și parodii puse în scenă de trupa de actori, printre acestea fiind scenete care vor reface traseul concurenților X Factor, dramele trăite de concurenții Insula Iubirii la Bonfire,…

Read More

Daniel Buzdugan a fost internat în spital de urgență, fiind diagnosticat cu pneumonie, după ce acesta s-a prezentat la spital simțindu-se rău și având febră. Fiind destul de activ în mediul online, acestuia i s-a simțit lipsa în ultimele zile și se pare că încă o perioadă va lipsi, după cum a explicat chiar el. Problemele de sănătate îl obligă pe omul de radio să nu mai apară câteva zile în spațiu public, acesta având nevoie de odihnă pentru a se putea recupera cât mai curând. Pe Facebook, el a scris că o să fie în „sleep mode o perioadă”…

Read More

În urma zvonurilor apărute, cântăreața a ținut să lămurească situația Lidia Buble, conform spuselor proprii de pe un cont de socializare, nu suferă de nicio boală, ci este „sănătoasă tun”. În schimb, recunoaște că are o mică problemă și anume că are insomnii, însă de când a discutat cu tatăl său, care se roagă și postește pentru ea, artista reușește să aibă un somn mai liniștit. Un alt zvon infirmat de cântăreață este legat de relația ei cu Răzvan Simion Deși s-a speculat la un moment dat că cei doi s-ar fi căsătorit în secret, Lidia Buble a spus într-un…

Read More