Compania Uber a pierdut licenţa de a opera vehicule private în capitala Marii Britanii, relatează Euronews. Autorităţile londoneze de transport au descoperit că peste 14.000 de curse au fost efectuate de şoferi neasiguraţi. Conducerea grupului va contesta decizia autorităţilor.
Autor: Bumbeneci Diana
Parlamentul European supune azi votului noua Comisie Europeană, potrivit unui comunicat de presă al instituției.Europarlamentarul liberal Adina Vălean este propunerea României pentru funcția de comisar european pe Transporturi, aceasta fiind validată de comisiile de specialitate. Ursula von der Leyen își va prezenta echipa comisarilor desemnați. „Parlamentul European va alege Comisia European 2019-2024, într-un vot prin apel nominal cu majoritate simplă. Începând cu ora locală 9.00 (10.00 ora României), Ursula von der Leyen, președintele ales al Comisiei Europene, își va prezenta echipa comisarilor desemnați (validați deja de către comisiile de specialitate în cadrul audierilor recente) și va discuta obiectivele noii Comisii…
Veşti proaste pentru Alina Bica. Magistrații au respins apelul formulat de fosta șefă DIICOT împotriva condamnării de 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului, anunţă Mediafax. Decizia este definitivă și vine după ce procesul acesteia s-a rejudecat. „Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpata Bica Alina Mihaela şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 2471/1/2015”, se arată în minuta instanței. Fosta şefă DIICOT a…
Potrivit Romsilva, de la începutul acestui an s-au întregistrat 16 agresiuni asupra personalului silvic care asigură paza fondului forestier, printre care şi decese. Pentru a putea salva viaţa pădurarilor şi a reduce numărul acestor incidente s-a decis ca pădurarii să fie înarmaţi. De asemenea, la ieşirea la pensie, pădurarii vor primi cinci salarii compensatorii. Parlamentul a decis ca personalul silvic să primească în sfârşit armament de serviciu, letal sau neletal, amendând deci un proiect de lege privind modificarea statutului personalului silvic inițiat de PSD și ALDE. Una dintre modificări prevede că „în exercitarea atribuţiilor de serviciu, personalul silvic cu atribuţii…
Nici nu au trecut 48 de ore de la cutremurul care a devastat Albania, lăsând în urmă minim 40 de morţi şi peste 600 de răniţi, că în această dimineaţă un seism cu magnitudinea de 6 grade s-a produs pe insula grecească Creta, informează Mediafax, citând Centrul Seismologic European – Mediteranean (CSEM). Cutremurul a avut loc la ora locală 09:23 (ora României, 9:23), pe insula sudică Creta, la o adâncime de 65 de kilometri. Epicentrul seismului a fost la 43 kilometri sud-vest de orașul Platanos, la 78 de kilometri vest de orașul Chania şi la 266 de kilometri sud de…
Astăzi, pentru prima dată după patru luni, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte după patru luni în care astfel de întâlniri nu au mai fost programate. În cadrul şedinţei, membrii CSAT vor numi un nou şef al Armatei. Este vorba despre generalul locotenent Daniel Petrescu, actualul locțiitor al șefului Statului Major al Apărării, post rămas vacant după ce generalul Nicolae Ciucă a devenit ministru al Apărării. Generalul Daniel Petrescu a fost timp de doi ani comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est. Anterior, a condus Batalionul 2 Infanterie Călugăreni din București şi Brigada 2 Infanterie Rovine. În perioada…
În această dimineaţă Premierul Ludovic Orban a declarat că anul viitor pensiile vor creşte. Proiectul de buget va fi construit ţinând cont de acest lucru. „Noi avem un program de guvernare. În acel program de guvernare este foarte clar că, sigur pregătim cu o echipă mai largă de lucru care să îndrepte ce este de îndreptat în sistemul de pensii, pregătind studii de impact, dar în baza prognozelor pe termen lung a acestor studii de impact, vom veni cu o modificare, dar nu în această perioadă. La ora actuală există o lege în vigoare pe care intenționăm să o aplicăm.…
Bianca Drăguşanu şi Alex Bodi formează unul dintre cele mai râvnite cupluri de paparazzi din viaţa mondenă, asta din cauza nenumăratelor scandaluri pe care nu au ezitat să le facă publice. Amândoi au anunțat că vor divorța pe data de 3 decembrie, se pare că această decizie este încă odată anulată. Cei doi par a fi mai uniţi ca niciodată și nici vorba de o despărțire. Ambii au vorbit despre împăcarea lor și despre ce le face relația să fie atât de specială la ultimul eveniment organizat de Bianca de curând, eveniment la care cei doi au stat „lipiţi” unul de…
Noul Ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a trimis tuturor parchetelor şi instanţelor din ţară o scrisoare. Scopul documentului este de a consulta toţi magistraţii cu privire la patru teme de importanţă majoră, care fac referire strict la justiţia din România. Este vorba despre pensionarea anticipată a magistraţilor care au peste 20 de ani vechime, trecerea la completurile de apel formate din 3 judecători, noul ciclu de şcolarizare al INM şi mai ales dacă se impune desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie. Întrebările adresate în documentul trimis tuturor magistraţilor…
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat public pe 26 noiembrie că Legea recursului compensatoriu va fi modificată în Parlament, precizând că în acest momet nu se poate veni doar cu simple amendamente, informează Agerpres. „Trebuie să acţionăm pe trei planuri – un plan e cel în Parlament, să ajustăm legea astfel încât să nu mai poată fi aplicată în mod (…) neglijent şi excesiv de permisiv. (…) Al doilea plan pe care acţionăm este de a continua lucrările de extindere a capacităţii penitenciare. Aici, îmi pare rău s-o spun, în ultimii ani s-a pierdut timpul, timp preţios. Al treilea plan…
Proiectul de lege care face referire strict legalizarea calmantelor pe bază de canabis pentru pacienții cu boli cronice terminale din România a fost adoptat de Senat şi urmează propus mai departe. Potrivit proiectului, persoanele cu boli cronice terminale ar urma să aibă acces, în premieră în România, la calmante pe bază de canabis cu prescripție de la medici specialişti, potrivit unui material realizat de www.hotnews.ro Potrivit publicaţiei hotnews, inițiativa privind legalizarea canabisului în scop medicinal s-a transformat în proiect de lege după de Alexandra Ana Cârstea, fiica unei femei răpuse anul acesta de cancer, a inițiat o petiție care a…
Marţi a avut loc şedinţa Comitetului executiv al PSD, şedinţă cu scântei care a durat aproape şase ore! În cadrul dezbaterilor de la această întâlnire, subiectul principal dezbătut a fost demisia Vioricăi Dăncilă. Anunţul demisiei a fost făcut însăşi de perdanta alegerilor prezidenţiale, afirmând că nu este un gest de slăbiciune, ci unul de demnitate. După tot scandalul public, şefia interimară a PSD a fost preluată de Marcel Ciolacu, nimeni altul decât preşedintele Camerei Deputaţilor. Acesta și-a anunțat echipa cu care va conduce partidul în următoarea perioadă, el desemnându-l drept noul secretar general pe Paul Stănescu. Noul preşedinte interimar a…