Autor: Stăncescu Ioana Andreea

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

Elena Gheorghe a împlinit 37 de ani și a sărbătorit departe de casă. Frumoasa cântăreața și-a luat familia și a plecat într-o vacanță de vis.  Elena Gheorghe s-a bucurat de ziua de naștere pe meleaguri străine. La vârsta de 37 de ani, cântăreața se poate considera o femeie împlinită. Are o familie frumoasă, un soț care o susține și doi copii le care îi iubește la nebunie. Nici cariera sa nu este de neglijat, ci din contră. Piesele sale urcă mereu în topurile muzicale și se laudă cu succesul pe care îl are. Vedeta și-a luat familie și a plecat…

Read More

Saveta Bogdan este interpreta care a bucurat generații întregi cu piesele sale. Aceasta și-a început carieră a în urmă cu zeci de ani și aproape toată viața a fost pe scenă.  Interpreta pe muzică populară nu a scăpat de un eveniment neprevăzut, chiar în mijlocul unui spectacol. Datorită înălțimii sale, ea a purtat mereu tocuri pentru a „crește” măcar cu câțiva centimetri. Cu toate că pantofii o făceau să arate mai bine, chiar ei i-au dat de furcă artistei. Saveta Bogdan se afla pe scenă când tocul i s-a prins într-o gaură. Deși a încercat să-l scoată, fără ca nimeni…

Read More

Cătălina Grama și Paul Ipate trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de opt ani. Cei doi au plecat într-o vacanță lungă în Italia și vor să descopere cât mai multe zone de poveste din peninsulă.  Cătălina Grama și Paul Ipate sunt unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbizul românesc. Deși au doi copii împreună, ei nu s-au căsătorit și consideră ca așa este cel mai bine pentru familia lor. Când a avut loc aniversarea lor de opt ani de relație, au petrecut o un vas într-un cadru extrem de romantic. Îndrăgostiții au rămas în Italia și își doresc să…

Read More

Mihaela Bilic este un medic nutriționist extrem de cunoscut. Aceasta le-a arătat urmăritorilor săi cea mai bună alternativă pentru gustări, dintre cele nesănătoase. Tu ce ai alege dintre popcorn și pufuleți? Hai să vedem ce spune și specialistul. Mihaela Bilic nu interzice niciun aliment în cadrul unui stil de viață sănătos. Cu toții știm că e greu să te abții de la anumite preparate când ești la dietă, așa că aici ai voie să le mănânci. Bineînțeles că totul îl faci cu moderație și cantitatea mâncată va fi mai mică. Nici sportul nu ar trebui să lipsească din activitatea sa…

Read More

Cei mai mulți creștini își aprind candela în fiecare zi. Ei bine, uleiul care rămâne nu trebuie aruncat, ci se păstrează, având puteri vindecătoare. În fața candelei se spun rugăciuni și astfel, uleiul se sfințește. Mulți oameni au avut parte de miracole după ce au folosit lichidul rămas.  Candela va trebui curățată în mod frecvent pentru a rămâne curată, iar uleiul ei nu se aruncă. Credincioșii primesc de la biserică ulei sfințit pe care îl pot folosi în casele lor. El este sfințit în timpul Tainei Sfântului Maslu și are proprietăți vindecătoare. Candela se va poziționa în casa în fața…

Read More

Dubai este metropolă apărută în deșert de care tot globul este fascinat. Blocurile zgârie-nori, infrastructura, obiectivele turistice dar și marea aproape, îi fac pe cei mai mulți oameni să meargă într-o vacanță în frumosul stat din Emiratele Arabe Unite. Indiferent cât este de frumos, aici sunt reguli stricte pe care va trebui să le respecți fiindcă riști să fii pedepsit.  În Dubai religia principală este islamul, iar regulile sale vor trebui respectate de toată lumea, indiferent că ești localnic sau turist. Dacă vei încălca cele impuse, riști să fii amendat sau chiar arestat. Deja se știe că nu există infracționalitate…

Read More

Machiajul le face pe femei să fie mai încrezătoare și să aibă încredere în ele, dar ce faci când te-ai pătat din cauza lor? Există câteva soluții foarte eficiente pentru a scăpa de petele fixate pe material. Ai nevoie de doar câteva produse simple, care oricum se găsesc în casa oricui. Printre cele mai simple metode de a scăpa de urmele de machiaj se numără spuma de ras. Pe pete se va aplica spumă, iar apoi se freacă zona timp de câteva minute cu ajutorul unei periuțe de dinți. Se lasă să mai acționeze încă 5-10 minute și veți vedea…

Read More

Viața Marisei Paloma s-a schimbat după ce a devenit mămică. Aceasta a trecut prin momente pline de iubire alături de fiica și soțul ei, Liviu. Ce gest a făcut aceasta înainte de a ajunge în mal cu micuța Iris.  Marisa Paloma și Liviu Stanciu sunt o familie fericită și împlinită. Cei doi au devenit părinții unei fetițe frumoase, Iris- Nicole și viața lor sa schimbat radical. Luna trecută a avut loc și botezul, iar ținutele lor au fost spectaculoase. Petrecerea a fost pe placul tuturor, fiind prezente și multe vedete din showbizul românesc. Câștigătoarea emisiunii „Bravo ai Stil!” este dedicată…

Read More

Oana Roman are o relație specială cu mama sa, Mioara. Aceasta îi dedică celei care i-a dat viață timpul ei pentru a se recupera cât mai rapid. Vedeta i-a făcut o surpriză cu ajutorul unui hairstylist, la care nici nu se aștepta.  Oana Roman are multă grijă de mama sa, Mioara. Ea este internată la un cămin de bătrâni de lux, Affinity Life Care, unde există un personal calificat care se poate ocupa în permanență. Fosta soție a lui Petre Roman și-a dorit o schimbare la păr, dar căldura de afară nu a lăsat-o să iasă. Vedeta a avut o…

Read More

Vinul este o băutură extrem de apreciată de români. Un pahar din această licoare nu strică nimănui, ci din contră, te îndeamnă la relaxare și chiar ajută organismul. Totuși, care din ele îți va afecta silueta mai tare. Iată ce spune nutriționistul Mihaela Bilic.  Vinul este apreciat de multe persoane din toată lumea. Te ajută să te relaxezi, dacă este consumat cu moderație, fără exagerări. Totodată, te ajută în lupta cu depresia și neutralizează energia negativă sau supărarea. În cantități mai mari, poate accentua tristețea și nimeni nu își dorește acest lucru. Mihaela Bilic a recomandat vinul care ar fi…

Read More

Chef Joseph Hadad le-a făcut tuturor cunoștință cu tatăl său. Acesta a mers în Israel unde s-a întâlnit cu părintele său și și-au adus aminte de copilărie. Joseph Hadad a recunoscut că nu i-a plăcut bucătăria tot timpul. Din respect pentru tatăl său, el a continuat, ajungând să fie unul dintre cei mai buni în domeniu și să gătească pentru cele mai cunoscute vedete la nivel mondial. Acesta deține mai multe restaurante în Capitală și se bucură de mulți clienți doritori să guste din meniul creat de chef. Revederea a fost una extrem de emoționantă, mai ales că cei doi…

Read More

Magda Pălimariu este însărcinată în ultimul trimestru de sarcină și urmează să devină mămică pentru prima dată. Prezentatoarea de la rubrica meteo s-a mutat din țară în Norvegia, acolo unde locuiește soțul ei pentru a fi o familie adevărată.  Magda Pălimariu și Ionuț Eriksen s-au căsătorit anul trecut în mare secret. Bărbatul este președintele Camerei de Comerț Româno-Norvegiene și directorul unei rețele de clinici stomatologice din Norvegia și Ungaria. Serviciul său se desfășoară în țara nordică, iar vedeta PRO TV și-a dorit să îi fie alături. Aceasta a anunțat în urmă cu câteva luni că este însărcinată, iar ea și…

Read More