Opera Hortensiei Papadat-Bengescu
Hortensia Papadat-Bengescu a fost un talent care s-a lăsat așteptat. O imagine completă a prozei interbelice românești nu se poate face fără încadrarea operei Hortensiei Papadat-Bengescu în rama acesteia, scriitoarea ciclului Halipilor în care G. Călinescu identifică o scriitoare proustiană. Călinescu nu consideră operele de început importante, astfel le reduce la
„pagini de jurnal vaporoase, inconsistente, în care o notație acută este înecată în divagațiuni de o importanță mediocră.”[1]
Îi atribuie Vieții românești doar meritul descoperirii acesteia. Nu vede un autor la fel important în Ape adânci (1919) sau în Femeia în fața oglinzei (1921) cum este în cazul prozei de maturitate. Apreciază platitudinea scriiturii acesteia pe care o găsește în romanele sale, fiind
„un material [incontestabil] mai bogat decât orice alt romancier, ceea ce se explică prin chiar condiția feminină.”[2]
Opera Hortensiei Papadat-Bengescu și critica literaturii
Opera Hortensiei Papadat-Bengescu este cu ușurință așezată în istoria literaturii lui Călinescu în rândurile proustienilor. Ibrăileanu recunoaște operei acesteia caracterul feminin și original. Considerând că doar o personalitate cu adevărat puternică ar putea să își construiască un stil propriu, fără a se lăsa influențată de modelul literaturii contemporane:
„Și poate, pe lângă puternica personalitate a autoarei noastre, ceea ce a contribuit încă la originalitatea tranșantă a operei sale este și norocul d-nei Hortensia Papadat-Bengescu de a nu face parte, ori de-a nu se socoti făcând parte din nici o școală literară, care să-i impună, ori de la care să i se pară că trebuie să adopte norme, formule și idealuri literare.”[3]
Observăm faptul de-a i se recunoaște merite scriitoarei pentru libertatea artistică de care se bucură. Criticul nu se oprește asupra capacității acesteia de analiză, ci asupra dexterității cu care reușește să ofere (nu să surprindă!) mai multe valențe ale realității:
„Nu există un alt scriitor care să epuizeze cu atâta necontenită noutate materia unui subiect. Bucăți ca Marea sau ca Femei între ele sunt lucrări de miniatură, executate pe dimensiuni de frescă. […] căci d-na Hortensia Papadat-Bengescu nu are senzații simple de la lucruri, are serii, are mănunchiuri de senzații. Ea nu ne dă melodii, ca să scindeze evenimentele, ea ne dă armonii de senzații, care aduc ceva din intimitatea profundă a lucrurilor. De aici și stilul său cu fraze lungi, cu incidente, cu reveniri, cu ezitări.”[4]
Cumva acesta pune posibila stângăcie a scriiturii în demersul acesteia de a construi o lume de senzații și de impresii. Lovinescu definește literatura de început.
„o formă nediferențiată încă de impresionismul liric, în care considerațiile intelectuale, trase în jurul unor subiecte întâmplătoare, se îmbină cu elanuri lirice și cu mici extaze, poeme în proză, ce nu așteaptă decât cadența ritmului (Dorința), întretăiate de analize, ce-și scoboară indeciziunea până în inconștient și în obsesie (capitolul Poveștile ochilor din Femei între ele).”[5]
Lovinescu și Hortensia Papadat-Bengescu
În acest volum de feminității întâlnim o Hortensia care pare „ușor indecisă” în ce privește prezentarea faptelor, scrisul reprezentând un pretext pentru exprimarea unor impresii de importanță medie nereușind să prezinte structuri și perspective, doar nuanțe:
„Aici, el e stăpân sălbatec, puterea lui mă înfrânge. Îl ascult aiurită… Prinsă de scorbura copacului cu lanțuri nevăzute, mă simt ca și mușchiul ce a crescut pe trunchi sau ca iedera fragedă încolăcită în jurul lui- și în mine adoarme neastâmpărul lacom de până acum.”[6] sau „Când te scalzi, marea îți dă ceva din voluptățile necunoscute ale vieții; te apropii.. te înfiori… te atingi… și sperios, te dai înapoi. Apoi te mai cutremuri, mai încerci… și te afunzi dintr-o dată în mările tulburi ale patimilor, și cauți și noi senzații…”[7]
Avem o apreciere a caracterului feminin la toți cei trei critici, pentru literatura de început a acesteia este condamnată de G. Călinescu și E. Lovinescu pentru lipsa structurii, literatura de început a autoarei fiind o înșiruire de mici extaze sau pagini de jurnal vaporoase. Lovinescu descoperă în proza acesteia originalitatea în „fuziunea lirismului cu spiritul analitic”.[8]
Ibrăileanu și Hortensia Papadat-Bengescu
Ibrăileanu găsește indeciziunea acesteia drept o capacitate care poate să epuizeze cu atâta necontenită noutate materia unui subiect. Bucăți ca Marea sau ca Femei între ele sunt lucrări de miniatură, executate pe dimensiuni de frescă.[9] Frenezia descrisă de Hortensia Papadat-Bengescu este în viziunea lui E. Lovinescu doar o simplă încercare de impresionabilitate și indecizie. Pentru Ibrăileanu sunt mărci ale unei lumi de senzații și de impresii este haina bogată și strălucită.
„d-sa își înveșmântează concepția dominantă a operei, apetitul de viață potențată, bucuria de a trăi intens și înalt, drepturile imprescriptibile ale naturii individuale și protestarea împotriva prejudecăților care se opun acestei concepții, ca și împotriva forțelor fatalității sociale care împiedică realizarea acestei concepții.”[10]
Lovinescu și proza scurtă a scriitoarei Hortensia Papadat-Bengescu
Lovinescu nu apreciază originalitatea prin prisma personalității puternice a Hortensiei, el pune originalitatea acesteia tocmai în nereușita ei de a crea o operă de tip impresionist, fapt datorat analizei sale.
„care se coboară incisiv și prea migălos pentru a se mărgini la fixarea unor impresii fugare. Prin calitatea spiritului ei analitic și, mai ales, prin abuzul ei, scriitoarea nu reușește, așadar, pe deplin în literatura impresionistă, fiindcă, pe când impresionismul se mulțumește cu suprafața vieții, d-na Hortensia Papadat-Bengescu caută și dimensiunea adâncimii: în subtilitatea chinuită a frazelor, d-sa pare că ar căuta și dimensiunea a patra.”[11]
Găsește importantă literatura acesteia pentru caracterul psihologizant și pentru componenta filozofică. Originalitatea operei sale este pusă în demersul sondării lucrurilor, nu al libertății și nici al reducerii sale la poem, literaturii ei nu i se poate cere o determinare.
Marea este importantă, nu pentru că ne dă armonii de senzații, care aduc ceva din intimitatea profundă a lucrurilor, ci pentru puterea de a răspica lucrurile în firicele nevăzute; cu observații incisive […] ce vor să subtilizeze și mai mult cugetarea.”[12]
Concluzie
Trăsăturile distincte pe care ambii critici le identifică sunt feminitatea scriiturii sale și aplecare spre detaliu. Ibrăileanu se oprește asupra liricității acesteia, pe când E. Lovinescu găsește autoarea importantă pentru capacitatea de analiză psihologică și cugetare filozofică. Hortensia Papadat-Bengescu surprinde detaliul care ascunde mici cugetări, opera de început nu încheagă o acțiune propriu-zisă, dar anunță autoarea importantă de mai târziu.
Bibliografie
- Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, București, 1982;
- Ibrăileanu, Garabet, Spiritul critic în cultura românească. Note și impresii, Editura Minerva, București, 1984;
- Ibrăileanu,G., Studii literare I, Editura Minerva, București, 1979;
- Lovinescu, E., Critice 2, Editura Minerva, București, 1982;
- Lovinescu, E., Istoria literaturii române contemporane, vol. III, Editura Minerva, București, 1981;
- Papada-Bengescu, Hortensia, în Opere, I, Editura Minerva, București, 1972.
Note de subsol
[1] Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, București, 1982, p. 737 ;
[2] Op. Cit., p. 738;
[3] Ibrăileanu, G., Studii literare I, Editura Minerva, București, 1979, p. 340;
[4] Op. Cit., p. 341;
[5] Lovinescu, E., Istoria literaturii române contemporane, vol. III, Editura Minerva, București, 1981, pp.225-226;
[6] Papada-Bengescu, Hortensia, Dorința, în Opere, vol. I, Editura Minerva, București, 1972, p. 57;
[7] Papadat-Bengescu, Hortensia, Marea în op. Cit., p. 20;
[8] Op. Cit., p. 227;
[9] Ibrăileanu, Garabet, Spiritul critic în cultura românească. Note și impresii, Editura Minerva, București, 1984;
[10] Ibrăileanu,G., Studii literare I, Editura Minerva, București, 1979, p.341;
[11] Lovinescu, E., Critice 2, Editura Minerva, București, pp. 122-123, 1982;
[12] Op. Cit., p. 123.