Ioan Slavici este un prozator român, primul care a pus o bază psihologică personajelor sale. Scrierile sale sunt origine realist-tradițională. Printre cele mai importante opere putem aminti: „Pădureanca”, „Mara” și, nu în ultimul rând, „Moara cu noroc”.
Nuvela realist-psihologică, Moara cu noroc a apărut în anul 1881, subiectul tratat de aceasta se referă la peripețiile și necazurile prin care trece personajul Ghiță în parcursul să de îmbogățire.
Structura nuvelei urmărește firul depravării acestuia, fiind croită în sens descendent al moralității personajelor nuvelei. Pespectiva narativă este obiectivă, dindărăt. Tema și subiectul sunt foarte bine surprinse de titlu.
Semnificația titlului urmărește în cheie ironică, modul în care ceva ce trebuia să fie benefic devine un lucru negativ. Moara cu noroc se dovedește a fi moara cu ghinion. Termenul de moară sugerează conflictul interior al personajului, acțiunile sale ajung să-l macine.
Relațiile dintre personaje subliniază involuția lor morală, totul fiind prezentat într-un mod realist.
Personajul principal, Ghiță, este un personaj complet, în jurul căruia se desfășoară întreaga acțiune, el intrând în relații cu toate celelalte personaje. Acesta se încadrează în tipul țăranului sărac care dorește să se îmbogățească.
Frământările și transformările sale interioare sunt urmărite și redate fie direct de către narator, fie indirect, prin acțiunile sale. Este căăsătorit o femei simplă și credincioasă. Traiul lor este modest, deoarece, Ghiță este cizmar și nu are destui clienți în sat pentru ai îmbunătăți starea gospodăriei.
Construcția personajului, din punct de vedere moral, se face în funcție de principiile tradiționale prezentate de soacra acestuia. Principiile sale se prezintă ce anume este important în viață: „Omul să fie mulțumit cu săracia sa, căci, dacă e vorba, nu bogțiia, ci liniștea colibei tale te face fericit.’’
Până la finalul nuvelei, personajul va ajunge să întrunească toate așteptările teribile ale bătrânei, cu privire la încălcarea lucrurilor sacre. Astfel degradarea sa va ajunge să se reflecte și în parcursul soției sale, Ana.
Mamă a doi copii, soție de hangiu, ni se spune că „Ana era tânără și frumoasă… fragedă și subțirică… sprintenă și mlădioasă”, la început de drum pe firul destinului, îi conturează portretul psihologic, reliefând credința ei că tandrețea, duioșia și căldura sufletească.
Aceasta este recreată de partenerul ei de viață. Construcția acestui personaj se face în funcție de necesitățile unei societăți patriarhale, astfel că, Ana, este reprezentată ca o prelungiere a lui Ghiță. Iar fiecare decizie greșită a „stâlpului casei” va strica „liniștea colibei”, casa fiind simbolizată prin acest personaj femnin tânăr. Destinul lui Ghiță este și destinul Anei, amândoi pornesc pe aceeași cale a maculării.
Ana trăieşte ea însăşi un conflict interior: dragostea ei pusă la încercare pe măsură ce Ghiţă se închide în sine, dorinţa de a-şi salva căsnicia, dar şi ruşinea de a avea un soţ tâlhar.
Relația dintre aceste două personaje este emblematică pentru realismul tradițional românesc. În final se va vedea cum totul devine un joc de domino, prin care surparea moralității lui Ghiță va distruge întreaga familie.