Povestea plăcintelor este legată de începutul folosirii tehnicii de coacere și de nevoia oamenilor de produse hrănitoare pe care să le poată căra pe parcursul unor călătorii lungi, în special cele desfășurate pe mare. Primele plăcinte reprezentate undeva erau rotunde și erau făcute din făina de grâu, orz sau ovăz, și aveau drept umplutură miere. Aceste galette apar în mormântul faraonului Ramses al II-lea, care a domnit între 1304-1237î.Hr. Totuși există consemnte rețete de plăcinte cu pui în Summer cu aproape 700 de ani mai devreme. Nu știm în schimb cum arătau. Rețeta de plăcinte a fost adoptată și de vechii greci. Se pare că ei au dezvoltat această zonă de patiserie, în ideea că au adăugat grăsime la aluat, trasformându-l din coca brutarului într-un produs mult mai fin. Aceștia făceau dulciuri de mici dimensiuni, pe care le umpleau cu fructe. În pisele de teatru ale lui Aristofan din secolul V în Hr. apar mențiuni cu privire la aceste dulciuri și la faptul că deja patiserul nu mai era același cu brutarul.
Plăcintă cu carne și cartofi, rețetă ardelenească
Plăcintă făcută foarte uşor, cu ingrediente puţine
- 2 cartofi medii
- 2 linguri de făină
- 1 lingură de unt
- sare și piper
Umplutura
- ceapă
- de carne tocată
- 1 legătură de verdeață
- sare și piper
-
Se pun cartofii la fiert, ca şi pentru cartofi piure. După ce s-au fiert, se zdrobesc şi se adaugă lingura de unt. Se amestecă bine şi apoi se lasă la răcit.
-
Când s-au mai răcorit cartofii, se adaugă cele 2 ouă şi cele 2 linguri de făină. Se amestecă bine şi trecem la gătit umplutura.
-
Tăiem ceapa mărunt și se pune la prăjit, apoi adăugăm carnea tocată
-
Tapetăm o tavă și punem compoziția la cuptor pentru 30-35 de minute.