Reclamă

Conform izvoarelor istorice existente, s-a demonstrat că pastele făinoase erau cunoscute în Sicilia încă din anul 826 d.Hr., fiind preparate din grâul cultivat pe insula italiană. Geograful arab cunoscut sub denumirea de Idrisi afirmă în „Cartea lui Ruggero” că în Trabia se prepară paste în cantități atât de mari, încât ar putea hrăni cu ele atât regiunea Calabria, cât și teritoriile musulmane și creștine dimprejur, deopotrivă.

Înainte de moartea lui Ruggero al II-lea al Siciliei s-a încheiat tratatul lui Indrisi, unde se precizează faptul că producția de paste făinoase din insula Sicilia a crescut considerabil, ajungând să fie importate în toată regiunea Mării Mediterane. Popularitatea acestora a crescut considerabil, ajungând să fie astăzi unele dintre cele mai cunoscute alimente din lume.

Diferența dintre pastele italiene autentice și cele produse pentru alte țări?

Diferențele pe care el le-a sesizat pentru cele două produse aparent identice sunt multiple: de la culoare și timp de fierbere, până la gust. Pastele din Italia au o textură aparte și un gust de grâu dur, în vreme ce pastele din România au un gust de făină. Cele românești se strâng și se lipesc de la amidon. Nu absorb sosul, iar rezultatul final este considerabil inferior.

Cannelloni cu carne de pui

Paste făinoase cu carne de pui la cuptor

  • 1 pungă paste cannelloni
  • 200 g carne de pui tocată
  • 1 ceapă
  • 250 ml  suc de roșii
  • 4-6 felii de mozzarella
  • 1 lingură ulei
  • sare și piper
  • verdeață în funcție de preferințe
  1. Ceapa tocată mărunt se călește în ulei și se presară cu sare;

  2. După ce s-a înmuiat, se adaugă carnea ș‑i se lasă până ce îi schimbă culoarea și scade bine;

  3. Se potrivește de sare, piper și verdeața, după gust;

  4. Se fierb 5 minute pastele cannelloni, se scurg și se umplu cu amestec de carne

  5. Se toarnă sucul de roșii într-un vas de cuptor și se așază pastele

  6. Se acoperă cu felii de brânză și se lasă 20 de minute la cuptor


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro