Reclamă

Piureul de mere se poate număra printre primele preparate pe care le poți oferi bebelușului tău odată ce începi diversificarea. Deși se consideră că acest fruct cauzează aciditate, mulți medici pediatri îl recomandă. În plus, prin procesul de pregătire termică, spre exemplu sub forma piureului de mere, fructul nu mai cauzează aciditate. Iată doua rețete ideale de piureuri de mere îmbogățite cu biscuiți și brânză de vaci.

Piure de mere coapte cu biscuiți

-Mere 120 gr;

-biscuiţi fără zahăr 10 g,

-unt 5 g.

Merele se spală, se şterg, li se scoate codiţa şi căsuţa seminţelor, punându-se în locul lor untul. Se pun la cuptor într-o tavă cu puţină apă. Când merele sunt coapte (se înmoaie) se scot, se curăţă de coajă, iar pulpa se trece prin sită sau se rade pe răzătoarea din sticlă. Biscuiţii se amestecă apoi cu pulpa de măr pasată, bătându-se bine cu telul, până când compoziţia devine omogenă şi capătă un aspect spumos.

După 15-20 min de la preparare se poate servi copiilor mai mari de 6 luni.

Piure de mere fierte cu brânză de vaci

-Mere 200 gr;

-apă 200 ml;

-biscuiți 20 g.

-brânză de vaci, 20gr.

Merele spălate se curăţă de coajă, se taie felii subţiri şi apoi se fierb în apă, până se înmoaie. Se trec prin sită, se adaugă brânza de vaci amestecând continuu, până când compoziţia ajunge la consistenţa unui piure. Se pot adăuga acum biscuiţi câteva picături de suc de portocale. În acelaşi mod se poate pregăti piureul de piersici, caise, gutui etc.

Acest piure se dă copiilor mai mari de 6 luni.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro