Dacă îți dorești o rețetă cu care să îți surprinzi familia, noi avem soluția. Cum toamna vine cu multe fructe pe care le poți integra cu brio în deserturi, la fel de bine se potrivesc în context și prunele. Cu siguranță, familia va adora rețeta și nu vei avea probleme cu cei mofturoși.
Rețetă pentru tort cu prune și frișcă
Ingrediente
Pentru blat:
- 4 ouă
- 70 g unt
- 150 g zahăr
- 1 praf de sare
- 250 g făină
- 1 plic praf de copt
Pentru cremă:
- 700 ml smântână pentru frişcă (35% grăsime)
- 100 g zahăr
Pentru umplutură:
- 400 g prune
- 1 lingură coniac
- coaja rasă de la o portocală netratată
- 100 g zahăr
- 50 ml apă
- fulgi de migdale, pentru decor
Mod de preparare:
Pentru început, prunele trebuie spălate, tăiate fie în jumătăți, fie în sferturi, iar mai apoi îndepărtați sâmburii.
Cu ajutorul zahărului și al apei faci un sirop, iar după ce a dat în clocot, pot fi adăugate și fructele, care trebuie lăsate în amestec 3-4 minute, dar nu mai mult.
Următorul pas este a pune puțin coniac, coaja rasă de la o portocală, iar mai apoi se amestecă din nou. Se bat ouăle cu un praf de sare și zahăr până se obține o spumă.
Într-un vas separat, se amestecă praf de copt cu făină, compoziție care vine peste amestecul obținut din ouă și zahăr.
Într-o cratiță, se topește puțin unt, care se peste ingredientele de mai sus. Următorul pas este de a turna amestecul într-o tavă tapetată dinainte cu hârtie de copt. Desertul se lasă la cuptor până aluatul trece testul scobitorii, la 170 de grade.
După ce s-a copt, trebuie lăsat la răcit, iar la un sfert de oră după ce aluatul s-a răcit complet, poate fi tăiat în mai multe felii.
Pentru cremă, se bat smântâna scoasă de la frigider și zahărul. După ce amestecul a devenit omogen, tortul poate fi asamblat.
Se pune o felie de bat, puțină cremă, o parte din prunele trecute printr-un clocot și se continuă cu următorul strat. Tortul poate fi decorat cu prune și migdale, fie cu bezea și trebuie lăsat la rece cel puțin 4 ore.