Reclamă

Merele fac parte din categoria celor mai consumate fructe. În formă naturală sau introduse în diverse preparate, ele reușesc să ofere un gust special. Majoritatea gospodinelor din România obișnuiesc să pregătească diverse prăjituri sau tarte din mere. Știu că nu au cum să dea greș cu o astfel de rețetă. 

Pentru tine am selectat astăzi una dintre cele mai bune rețete de tartă cu mere și scorțișoară. Este ușor de pregătit și nu necesită mult timp. De asemenea, nu ai nevoie deloc de ingrediente scumpe. Pe majoritatea le ai cu siguranță în bucătăria ta.

Cea mai bună tartă cu mere. Iată cât de simplu este să o pregătești

Ingrediente pentru tarta cu mere:

Pentru aluat

200 g unt
3 linguri ulei
un praf de sare
500 g făină
100 g iaurt

Pentru umplutură

12 mere mari

200 g zahăr
1 plic zahăr vanilat
2 lingurite scorţişoară
100 g stafide
coaja rasă de la o lămâie

Timp de preparare: 40 min
Timp de gatire: 50 min
Gata in: 1 ore, 30 min

pixabay.com

Mod de preparare: 

Pentru prepararea aluatului se cerne făina într-un bol și se face o gaură în mijloc. Se adaugă untul moale, iaurtul și sarea, uleiul și se frământă împreună.

Pentru umplutură se spală foarte bine merele și se taie în felii subțiri. Se pun într-un bol și se adaugă zahărul vanilat, zahărul, scorțișoara, stafidele și coaja de lămâie. Se lasă preț de 10-15 minute până se formează un suc propriu.

Tapetezi o tavă pentru tarte cu unt și făină. Aluatul îl scoți de la frigider și îl întinzi cu ajutorul unui sucitor. Se așază în tavă și se elimină surplusul.

Peste aluatul din tavă se adaugă merele și siropul lăsat de ele. Deasupra se adaugă o cantitate de scorțișoară. Se bagă tava la cuptorul preîncălzit și se lasă la copt preț de 50 de minute. Se lasă la răcit și se servește cu zahăr pudră presărat deasupra, în funcție de preferințe.


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro