Cui nu-i place prajitura Fanta? Cred ca este una din cele mai populare prajituri si pe buna dreptate. Prajitura Fanta este o prajitura cu care multi dintre noi am crescut si copii fiind ne delectam cu ea de sarbatori.
Acum cateva luni am facut prajitura Fanta si acum m-am gandit ca poate ar fi timpul pentru o prajitura Fanta fara coacere. Prajitura Fanta este reteta cu numarul 15 din seria prajiturilor fara coacere, o reteta cu baza de biscuiti, crema de mascarpone si budinca cu suc de portocale.
Ingrediente
Blat
- 600 g biscuiți cu cremă de cacao
- 100 g unt
Cremă
- 500 g mascarpone
- 200 g zahar
- 250 g unt
- vanilie macinată
Budincă
- 750 ml suc Fanta de portocale
- 2 plicuri budincă de vanilie
- 50 g zahăr
Mod de preparare
Prima dată se mărunțesc biscuiții cu ajutorul unui robot de bucătărie sau într-o pungă cu un sucitor. Se adaugă untul și se mizează, iar rezultatul se pune într-o tavă, nivelăm totul și o acoperim cu folie alimentară. Aceasta se dă la frigider pentru zece minute.
Pentru cremă se mixează untul cu zahărul și se adaugă câte o lingură de mascarpone. Ea se poate înlocui și cu cremă de brânză pentru doritori. La final se pune și vanilia și mixăm. Tava se scoate de la frigider, se pune crema și se mai ține la rece încă zece minute, până ce stratul de fanta este gata.
Peste praful de budincă se adaugă puțin suc Fanta și se amestecă. Se pune restul de suc pe foc cu zahărul rămas și se lasă până când începe să fiarbă. Se ia cratița de pe foc, se adaugă praful de la budincă diluat se amestecă și se pune iar pe foc. Mai lăsăm maxim două minute timp în care mestecăm încontinuu până se obține o cremă consistentă. Se pune stratul deasupra și se lasă la frigider pentru 5-6 ore. Apoi se consumă alături de familie.