Prima soție a lui Victor Rebengiuc, actrița Anca Verești, a încetat din viață la vârsta de 89 de ani. Reprezentanții UNITER spun despre aceasta că era o personalitate puternică ce ascundea un om sensibil.
“ Un om discret, de-o modestie copleșitoare, un activ susținător al Campaniei Artiștii pentru artiști, în fiecare an donând celor aflați în nevoie”, au transmis reprezentanții UNITER.
1. Actrița Anca Verești a murit
Anca Verești a jucat pe scena Teatrului Bulandra din București din anul 1956 până în 1989. Printre cele mai importante apariții pe scena acestui teatru se regăsesc: Irma în „Nebuna din Chaillot” de Jean Giraundoux, Viola în „A douăsprezecea noapte” de W. Shakespeare, Natașa în „Război și pace”, după Lev Tolstoi.
De asemenea, actrița a mai jucat în „Soțul ideal” de Oscar Wilde, „Mamouret” de Jean Sarment, „Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca, „Viraj periculos” de I.B.Prinstley.
Actorul Victor Rebengiuc povestește despre Anca Verești că a fost prima lui dragoste. Relația lor de iubire a durat doar 5 ani. S-au căsătorit în anul 1960 și au divorțat în anul 1965.
2. Cinci ani de iubire între Victor Rebengiuc și Anca Verești
“Anca Vereşti era colega mea din anul I de Institut, o fată extraordinar de frumoasă, cu reale calităţi pentru teatru. A fost prima mea dragoste, amândoi eram foarte tineri atunci. La început a fost un amor platonic, după care ne-am căsătorit. Mi-aduc aminte cu plăcere de perioada în care am fost împreună.
În toamna lui ’56, am dat amândoi concurs la Bulandra, am intrat şi am fost colegi. Am şi jucat împreună în „Nebuna din Chaillot“, în „Un strugure în soare“, în „Soţul ideal“, în „Căsuţa de la marginea oraşului“. Ce să spun? Am iubit, am suferit, m-am despărţit. Căsătoria noastră a durat din ’60 până în ’65, când am divorţat”, a declarat el.
Într-un interviu pentru Adevărul.ro, Victor Rebengiuc a dezvăluit că motivul din cauza căruia s-a ajuns la divorț a fost faptul că a întâlnit o altă femeie. Deși recunoaște că a iubit-o, marele actor susține că nu poate să facă un roman de viață sau de dragoste din relația lor.