Simbolismul
Simbolismul apare în Franța în a doua jumătate a secolului XIX ca reacție împotriva parnasianismului și a romantismului. Termenul este impus de Jean Moreas care în 1866 scrie un manifest literar. Precursorul simbolismului este considerat Baudelaire prin volumul “Corespunderi”. Simbolul este o figura de stil prin care se prezintă o idee abstractă ,cu ajutorul unui obiect ce aparține lumii fizice , pe baza unei analogii.
Respingerea prozaismului, poezia fiind definită că artă de a simții. Poezia simbolistă se constituie din corespondențe,sugestii, sinestezii și simboluri. Ea nu descrie, nu narează ci sugerează stări ale spiritului.
Trăsăturile Simbolismului
Folosirea forței de sugestiei pt a exprimă poetic corespondențele între eul poetic și marele univers prin: cultivarea senzațiilor olfactive, coloristice și auditive. Sinestezia constă în combinarea mai multor senzații de natură diferită: olfactive, vizuale, auditive într-un epitet metaforic sau o metaforă (“sunet violet” ,”Primăvara…o pictură parfumată cu vibrări de violet”).
Muzicalitatea interiorizată realizată cu ajutorul refrenului (laitmotiv). Preferința pentru anumite teme și motive: iubirea că motiv de reverie, târgul de provincie că motiv al izolării, natură că loc al corespondențelor. Cultivarea versului liber prin cadența, repetiții, refrene, armonii, cuvinte rare și sonore, ritmul lăuntric. Poezia tinde spre incantație
Imaginarul simbolismului
Preferința pentru mediul citadin (anost, noroios, imund) cu cafenele, ospicii, cazărmi, taverne, periferii, cocioabe, parcuri dezolante. Oamenii sunt deseori: nebuni, ftizici, vagabonzi, femei pierdute și morți. Natură citadină devine simbol simbolist prin parcurile desfrunzite , solitare , autumnale și prin momente crepusculare de penumbră și amurguri dezolante. Teme simboliste: soarta poetului condamnat și izolat, nostalgia evadării spre tărâmuri exotice, obsesia morții și pustiul sufletului.
Astfel, în urmă dezgolirii de sentiment a poeziei de către scriitorii parnasieni. Adepții simbolismului restituie operelor literare emoția, sensibilitate, trăirea, însă nu direct, asemenea romanticilor. Poeții simboliști recurg la aluzie, la analogie, la sugestie, adunate într-un limbaj poetic deosebit. Stările sufletești sunt vaporoase, vagi, fiind descoperite treptat, sugerate, și nu descrise.
Chiar dacă simbolismul este descris de Moreas a dat startul acestei mișcări literare, nu el este părintele literar. Charles Baudelaire este cel care a concentrat în poezia „Corespondențe” trăsăturile principale ale simbolismului. Simbolismul este bazat pe dezvăluirea corespondențelor între universul exterior și lumea sentimentelor, a analogiilor între elemente, a sinesteziilor.
Obiectul principal al scriitorilor simboliști îl reprezintă sugerarea obiectului, căci aceștia nu povestesc, nu narează, nici nu îl descriu. Sentimentele, emoțiile nu sunt numite, ci sunt sugerate. În privința acestui crez artistic, Stephan Mallarme, reprezentant de seama al simbolismului francez, spunea:
„a numi un obiect este a suprimă trei sferturi din desfătarea poemului, care e făcut din fericirea de a ghici puțin câte puțin, a-l sugera, iată visul!”.
George Bacovia și simbolismul (1881-1957)
Simbolismul în România s-a deschis cu MAcedonski, dar și cu poezia „La staua” a lui Mihai Eminescu. Date despre Bacovia: George Andone Vasiliu, debut: Volumul de poezie „Plumb” 1916. Opera (volume de poezie): Plumb, 1916, Scântei galbene, 1926, Cu voi etc. Genul literar abordat preponderent este poezia. Temele și motivele acestuia descriu un tablou decadent, orice simbol folosit amintește de substratul suferinței, atmosfera dezolantă. O lume în care persistă tristeţea, spleenul (dezgust faţă de orice). Vin multe elemente psihologizante, ca angoasa, oboseala psihică, disperarea, apăsarea sufletească, nevroza, spaima, degradarea psihică şi dezolarea.
Critica
Călinescu spune despre Bacovia că „moşteneşte de la Traian Demetrescu sentimentalismul proletar, ţinuta de refractar, nostalgia maladivă, “filozofiile” triste şi mai ales tonul de romanţă sfâşietoare, cu complicări estetice, precum audiţia colorată. Simbolismul poetului e acela din tradiţia sumbră a baudelairianismului, cu ploi insinuante, provincie, urât funebru,monotonie burgheză, tristeţă autumnală: Ce melancolie! Plouă, plouă, plouă… Prototipii sunt Rodenbach, Rimbaud şi Verlaine.”
De la Baudelaire vin cadavrele în putrefacţie, sânii surpaţi ai iubitei. Iar de la tuberculosul Jules Laforgue toamnele insalubre, tusea şi ftizia,în timp ce nevrozele, macabrul,sentimentalismul morbid, claviristele care cântă marşuri funebre de Chopin îşi au originea în Maurice Rollinat. Umiditatea pluvială de la Rodenbachia la Bacovia aspecte infernale şi se observă o adevărată teroare de apa tristă, ostilă, care contaminează
Plumb
Conceptele spre care trebuie să ne axăm în poezia simbolistă, a lui Bacovia: refren, plumb, tema solitudinii. Publicarea a fost în 1916 cu volumul eponim „Plumb”. Încadrarea: lirism simbolist prin- folosirea simbolurilor, tehnica repetițiilor, cromatica, corespondența- transfer de sens, sugestia este folosită ca modalitate de corespondență între planul interior și planul exterior;
Tema poeziei: condiția poetului într-o societate lipsită de aspirații. Lumea ostilă și stranie, conturată de câteva pete de culoare este proiecția universului interior, de un tragism asumat cu luciditate;
Semnificația titlului: titlul poeziei este simbolul plumb, care sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă, cenușiul existențial, universul monoton, închiderea definitivă a spațiului existențial, fără soluții de ieșire. Incipitul: „Dormeau adânc se face în cheia câmpului lexico-semantic al morții prin simbolurile „plumb” și „sicrie”, imperfectul dormeau adânc- actualizează motivul somnului;