Chicharrones, în spaniolă, însă clasicele „jumări” românești, în mărime diferită însă, au înnebunit Tik Tok-ul.

Milioane de internauți au încercat rețeta de jumări originară din Spania. Combinația dintre guacamole și bucățile din carne de porc, devenite crocante au avut succes în rândul celor care au și degustat-o. Rețeta se prepară ușor, însă timpul de gătire este destul de îndelungat.

Chicharrones cu guacamole

Pentru a pregăti una dintre rețetele virale din mediul online ai nevoie de:

  • 400 grame burtă de porc (straturi cu carne și grăsime);
  • 2,3 căței de usturoi;
  • Piper boabe;
  • O ceapă;
  • Apă 2 L

Dacă ai optat pentru a cumpăra carnea cu grăsime sub forma unei bucăți întregi va trebui să o feliezi în bucăți de 2-3 cm aproximativ.

Pune cei doi litri de apă la fiert în care adaugi ceapa tăiată, usturoiul, piperul boabe, in praf de sare și bucățile de carne de porc.

Este important ca acestea să fiarbă încet, astfel că, înarmează-te cu multă răbdare.

În timp ce carnea se fierbe, prepară delicioasa cremă guacamole. Aceasta are la bază un avocado, ceapă roșie (una sau două bucăți), un ardei roșu, sare și piper, zeamă de lămâie.

Pasează avocado până ajungi la o consistență cremoasă, iar peste el adaugă restul legumelor. Asezonează cu sare si piper dupa gust. Guacamole trebuie păstrat la rece până la momentul servirii. În caz contrat, preparatul își va schimba culoarea.

Pune bucățile de jumări la prăjit pentru 3-4 minute pe fiecare parte. După ce se răcesc, acestea se servesc alături de crema de avocado.

După aproximativ o oră și jumătate, carnea de porc ar trebui să fie deja fiartă. Scoate bucățile și așează-le pe un șervețel. Scurge-le cu atenție de apă pentru că urmează să fie puse la prăjit. Dacă vor avea multă apă, va fi dificil să le prăjești în ulei. Reacția dintre apă și ulei încins poate fi extrem de periculoasă. Astfel, nu te grăbi și mânuiește cu grijă ingredientele și ustensilele.