Chiar dacă ne aflăm în Postul Crăciunului, sunt români care „păcătuiesc” o zi, ținând cont că este Ziua Națională a României.

De 1 Decembrie se mănâncă mâncăruri tradiționale românești. Așadar, chiar dacă nu te pricepi la gătit, îți prezentăm o rețetă simplă, de fasole cu ciolan afumat, pe care oricine o poate face. 

Fasolea cu ciolan afumat este nelipsită de pe masa românilor care sărbătoresc Ziua Națională a României. De asemenea, și la diferite evenimente ținute în marile orașe se găsește acest fel de mâncare. Pentru cei care nu pot să plece de acasă, și totuși vor să mănânce tradițional, pot încerca următoarea rețetă de fasole cu ciolan afumat. Este delicioasă! 

Așadar, în primul rând, trebuie să țineți cont de boabele de fasole pe care le alegeți. Potrivit bucătarilor, cel mai bine ar fi să alegem fasolea cu bobul mic. Un alt truc este ca fasolea să fie fiartă în apă plată, nu apă de la robinet. 

Rețeta zilei | 1 Decembrie 2022: Fasole cu ciolan afumat. Oricine poate să o facă!

Bineînțeles, pentru a nu sta foarte mult la fiert, ar fi bine ca boabele de fasole să fie lăsate la înmuiat cu o noapte înainte. Iată cât de ușor se face o mâncare tradițională românească.  

Rețeta zilei: Fasole cu ciolan afumat

Aveți nevoie de următoarele ingrediente: 

  • 500 g fasole boabe cu bob mic 
  • 2 linguri ulei 
  • 2 cepe 
  • 3 morcovi 
  • 1 bucată de păstârnac 
  • 1 bucată de ardei gras 
  • 2 roșii 
  • Sare 
  • Piper 
  • Boia dulce sau iute, cum preferați 
  • O foaie de dafin 
  • O lingură de bulion 
  • Un ciolan afumat 

Modul de preparare

După ce ați pregătit legumele, puneți fasolea deja înmuiată în apă rece și puneți-o pe aragaz până dă în clocot. După ce a dat în clocot, aruncați apa respectivă și puneți alta. În apa noua, adăugați fasolea și ciolanul întreg. Când a fiert carnea, scoateți ciolanul din oală și bucățiți-l, conform Savoriurbane.ro. 

Între timp, curățați și tăiați legumele în cubulețe mici. Luați o tigaie, puneți ulei în ea, și puneți la încins pe aragaz. Adăugați ceapa, morcovii, păstârnacul și ardeiul gras. Lăsați legumele să se călească până se înmoaie, apoi adăugați și cele două roșii. Mai lăsați cinci minute pe foc, apoi adăugați și ciolacul pe care l-ați bucățit. Ulterior, puneți bulionul și condimentele. Mai lăsați pe foc încă cinci minute.  

Sosul pe care îl obțineți în tigaie, turnați-l peste fasolea din oală și lăsați din nou să fiarbă circa 10-15 minute.  

Poftă bună!