Clătitele sunt de departe desertul preferat de români. Se fac ușor, sunt gata în câteva minute, iar gustul este delicios. Însă, acest desert dă multe bătăi de cap unora. Nimeni nu vrea niște clătite care se lipesc de tigaie, sau care nu au consistența dorită. Însă, toate problemele sunt rezolvate de rețeta lui chef Florin Dumitrescu, care are la bază un ingredient ce va face deferența.

Atunci când vine vorba de clătite, Florin Dumitrescu folosește o rețetă ce asigură succesul. Deși poate părea puțin bizar, celebrul chef adaugă mereu în compoziția de clătite și bere. Acest ingredient va face clătitele să fie mult mai pufoase și aerate, iar aroma vagă a berii se va îmbina perfect cu gemul sau crema de ciocolată.

Rețeta perfectă de clătite oferită de chef Florin Dumitrescu! Care este ingredientul secret ce va face minuni Social media

Ingrediente

  • 200 gr făină
  • 1 ou
  • 100 gr zahăr
  • un praf de sare
  • 350 ml lapte
  • 50 ml bere
  • ulei
  • 200 gr nuci
  • 50 ml miere
  • zahăr pudră

Mod de preparare

Pasul cel mai important este pregătirea aluatului. Pentru acesta se amestecă făina cu oul și zahărul, iar laptele se adaugă treptat. Această compoziție se amestecă până devine omogenă, asemenea unui aluat pentru chec. La final se adaugă berea și câțiva stropi de ulei.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

După ce aluatul a fost făcut, într-o tigaie se prăjesc nucile pentru umplură. După ce nucile au fost prăjite se lasă la răcit. Mai apoi acestea se amestecă cu mierea (sau după caz gem ori cremă de ciocolată) și se umple fiecare foaie de clătită. Apoi, după ce clătitele stau la răcit cel puțin trei minute se adaugă peste zahărul pudră. De asemenea, cei care doresc pot umple clătitele cu ceva sărat, precum o compoziție de brânză și spanac.

În ceea ce privește prăjitul clătitelor, sfatul chef-ului este ca în tigaie să nu fie adăugată multă grăsime, pentru că aceasta la va face foarte grețoase, iar pe margini se va forma o crustă nu foarte plăcută. Varianta cea mai bună este de a unge tigaia cu o pensulă înmuiată în puțin ulei.