Schițele recunoscutului scriitor au foarte des ca obiect de haz băieței neascultători. Domnul Goe sau personajul din schița Vizită sunt poate două dintre cele mai cunoscute personaje ale literaturii române. V-ați întrebat vreodată de ce nu a ales să ridiculizeze și fete?
Se pare că acesta a trecut prin clipe foarte grele, majoritatea copiiilor săi s-au îmbolnăvit. Patru dintre ei au murit la o vârstă foarte fragedă.
Se pare că două fiice ale sale s-au stins devreme, l-au marcat pe viață aceste două plecări precoce. Doar una dintre fiicele sale a supraviețuit, a scris o carte despre viața scriitorului.
Fetele au decedat din cauza tusei convulsive sau a difteriei, la 15 iunie, respectiv 24 martie 1891. Erau fiicele Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly.
Culmea este că obiectul criticii sale au fost băieții, chiar dacă alți doi copii, băieți, au plecat când erau încă foarte mici.
Cel mai deosebit copil al său a fost și rămâne Mateiu Ion Caragiale (a se citi Matei, ai încredere, „u” este mut), ajuns scriitor la rândul său.
Un „copil din flori”, mama sa a fost Maria Constantinescu, relația dintre ea și dramaturg a durat foarte puțin, totul s-a întâmplat cu puțin înainte de a se căsători cu Alexandrina Burelly.
Caragiale s-a ocupat de educația fiului său, era un copil foarte inteligent. Se pare că a fost profund marcat de originile sale „nesănătoase”, fiind foarte rușinat de acest lucru.
Pentru a compensa acest complex de inferioritate a început să născocească tot felul de teorii cu privire la o posibilă origine nobilă a sa, pe filieră paternă.
I.L. Caragiale nu a fost așa de mulțumit de teoriile fiului său cel mare, ba chiar spunea tuturor că trebuie să sufere de vreo boală, de a ajuns în punctul de-a scorni așa ceva.
„Ce tot spui, mă? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar. Purta tava pe cap. De asta noi suntem turtiți în creștet!“, i-ar fi răspuns Ion Luca Caragiale
Mateiu Caragiale a fost un tip conflictual și răzvrătit, în timp a avut mai multe declarații cu privire la comportamentul tatălui său. Fiind foarte gelos pe relația dintre I.L. Caragiale și celălalt fiu, legitim, Luca Caragiale (Luchi)
„berarul, nevrednic, vulgar, cartofor, crai și bețiv“ și-ar fi numit tatăl la un moment dat Mateiu Caragiale
Cel de-al doilea fiu al dramaturgului, din căsătoria cu Alexandrina, a fost cu adevărat un copil iubit, a avut șansa să vadă multe țări ale Europei.
La rândul său scriitor, adept al simbolismului, talentul său nu este la fel de mare ca al fratelui său ,,neiubit”.
Criticul literar, George Călinescu, era fascinat de talentul acestui artist cu pretenții de aristrocrație, Mateiu Cargiale. Romanul său ,,Craii de curte veche”, este cu adevărat o capodoperă a literaturii noastre.
Se putea vedea, acum câțiva ani, trecând prin Piața Sfântul Gheorghe un bărbat care, prin înfățișarea lui atrăgea numaidecât atenția. Bărbatul, cam între 40-45 de ani, era drept, părea solid și osos, dar nu gras. Fusese probabil mai slab și acum, prin vârstă, căpătase acea demnitate de volum a oamenilor maturi. Fața rasă era contractată prin lăsarea mușchilor obrajilor în jos, într-o morgă solemnă. Pentru anotimp, era învederat insuficient îmbrăcat, deși se vedea că nu lipsa ci dorința menținerii unei ținute uniforme determina această alegere. Purta pe cap un melon, așezat rigid, ca un semi-țilindru iar pe corp un pardesiu sau un demi-palton ușor. Ghetele subțiri, încheiate corect dar anacronic cu nasturi, călcau de-a dreptul pe zăpadă. Melonul și demi-paltonul băteau în verdele lucrurilor prea vechi, lustruite, deși ținuta omului era de o corectitudine înțepată, de mare gală. Contrastul dintre acest om ciudat și restul trecătorilor era atât de izbitor încât te gândeai, pe dată, la un boier scăpătat, inadaptabil, la unul dintre acei aristocrați arheologici și plini de ceremonii care înfruntă mucegaiul anilor (…). Totuși, ceva nu admitea această ipoteză. Deși cu o privire cultă, rafinată, omul era prea rigid în protocolul mersului său ca să fie un aristocrat pursânge. În lăsarea în jos a fălcilor sale era o afectare rece. Nu puteai să nu te gândești la unul din acei servitori bătrâni, ei înșiși cu arbore genealogic, unul dintre aceia care sunt luați de vulg drept stăpâni. Părea un majordom în concediu”, George Călinescu despre Mateiu Caragiale