Plăcinta mocănească, o reţetă veche de sute de ani, moştenită din strămoşi de mocanii din Săcele, se făcea doar din făină, ouă şi brânză, nu era dulce şi se cocea de obicei într-o cratiţă de tuci, în care se punea grăsime de gâscă.

Pentru 10 plăcinte aluatul se făcea din 15 – 20 de ouă care se amestecau cu făina, apoi se făcea un sul mare, din care se tăiau bucăţi şi se întindeau cu sucitorul.

Se făcea o foaie rotundă pe care se punea brânză de burduf, cam de două degete grosime. Peste brânză se punea altă foaie rotundă din aluat, apoi se prindeau foile şi se făcea un rulou care se punea la copt.

Pe vremuri, plăcintele nu erau dulci, erau făcute din aluat şi brânză. Nici nu le zicea plăcinte mocăneşti, ci le zicea plăcinte cu refrec, refrecul fiind de fapt un rulou care se făcea în jurul plăcintei pentru a se prinde mai bine cele doi foi între care era brânza. Se coceau într-o cratiţă groasă de tuci în care se punea grăsime de gâscă.

După ce se cocea, plăcinta se punea pe o farfurie întinsă şi oamenii o mîncau cu furculiţa şi cuţitul. La plăcinta se servea vin. Nu se puteau mânca multe plăcinte pentru că erau grele, fiind vorba de brânză grasă de burduf. Se tăiau în clinuri ca şi tortul şi se puteau mânca, cam două clinuri, mai rar o plăcintă întreagă, îşi amintesc bătrânii locului.

Plăcinte mocănești, rețeta strămoșească

O gustare sărată

Aluat

  • 500  gr făina pentru aluat
  • 200  gr făina pentru prelucrat,
  • 1 pahar de apă călduţă,
  • 1 ou
  • 1 linguriță de sare
  • 100  gr unt sau untură,
  • 1 litru   ulei pentru copt plăcintele.

Umplutură

  • 400 gr gr. brânză de burduf,
  • 2 ouă
  1. Se frămåntă făina cu un gălbenuș, cu laptele, coaja rasă de lămâie, puțină esență de rom și un praf de sare.

  2. Se împarte aluatul în patru bucăți, care se întind în foi.

  3. Acestea se ung bine cu unt, se suprapun și se lasă o oră, să se odihnească, după care se întind într-o singură foaie, subțire, care se împarte în pătrate de cîte 10 centimetri pe fiecare latură.

  4. Se amestecă brânza cu un gălbenuș și se întinde uniform pe pătratele de aluat, apoi acestea se îndoaie în formă` triunghiulară, se lipesc bine și se pun la prăjit în ulei pe ambele părji, după care se scurg și se servesc calde