Petru Culianu provine dintr-o familie de aromâni, a fost unul dintre cei mai de marcă intelectuali români. Prolific istoric al religiilor, care, din păcate, și-a trăit existența în exil. Recunoscut ca un mare discipol și protejat al lui Mircea Eliade, acesta s-a bucurat de o puternică putere de creație. Se poate lăuda cu douăzeci și șase de studii, șaizeci și patru de articole și recenzii. Un mare pasionat de istoria religiilor, a publicat până în anul 1986 patru cărți de specialitate despre religii. Parcursul său pe plaiurile americane se datorează lui Mircea Eliade.

Reclamă

Petru Culianu este chemat de Mircea Eliade să țină două cursuri la Chicago în calitate de visiting professor. Chicago va fi și locul în care-și va găsi și sfârșitul Culianu, în anul 1991. Se pare că acesta ar fi reușit să deranjeze destul de mult cu prezicerile sale față de viitorul României. Se crede că ar fi prezis Revoluția din 1989. Despre uciderea acestuia s-a speculat că ar fi fost înfăptuită de Securitate. Unul dintre motive ar fi fost prezicerea. Celălalt este destul de surprinzător, suspectat de-a fi fost homosexual, orientarea sexuală l-a condamnat la moarte.

Crima perfectă, Petru Culianu ucis într-o toaletă din Chicago

În 21 mai 1991 în miezul zilei, în toaleta unei mari universităţi din Chicago se aude un foc de armă. Petru Culianu, unul dintre cei mai iubiți discipoli ai lui Eliade, este împușcat în cap lipsit de apărare sau martori.

Multe au fost ipotezele despre mobilul crimei, s-a plecat de la ideea că a fost ținta pentru a se da un exemplu celorlalți români diasporeni. Frustrarea lui Culianu a fost foarte mare, de-a lungul vieții sale duse în interiorul României a avut parte de multe neplăceri. Interdicții de publicare, cenzuri absurde, hăituiri din partea Securității. Pentru început s-a mers pe mobilul uciderii de către un student furios.

„Nu ştiu ce să zic. Încă mă gândesc la ce s-a întâmplat atunci, în ciuda anilor care au trecut. Ipoteza unei sinucideri este exclusă. A mai existat şi teoria că fapta ar fi fost comisă de nişte studenţi furioşi, deoarece profesorul Culianu se ocupa de anumite aspecte ale religiei cu care ei nu erau de acord. Nici această ipoteză nu ţine, pentru că se ştie cât de iubit era profesorul Culianu de către toţi studenţii săi. Mai este şi ipoteza unui asasinat politic, din cauza articolelor sale critice la adresa puterii politice instalate după ’90 în România. Profesorul Culianu era cunoscut şi se credea că toţi românii din exilul românesc din America vor afla de crimă.” Alexander Arguelles, fost student al lui Culianu.

Ipotezele morții suspecte

Rămâne un mister neelucidat, paranoia românilor din diaspora era foarte mare. Ani de zile oameni care sunt hăituiți, au dezvoltat temeri foarte mari. Nu reușesc să depășească momentul acesta de maximă frică. Mulți dintre ei plecaseră în condiții suspecte. Fiecare reușind să găsească trucuri de-a scăpa de sub talpa autorităților comuniste din România. Inclusiv FBI-ul au reușit să descopere pistele descoperirii acestei crime oribile. Agenția americană a declarat că nu a avut parte de o colaborare cu SRI.

„1.Crimă pasională, căci Securitatea se pare că i-a inventat o orientare homosexuală.
2.Dorinţa lui Hillary Wiesner, logodnica lui Ion Petru Culianu, de a încasa o poliţă de asigurare de $ 150, 000.
3.Asasinat politic ordonat şi comis de o mişcare neolegionară sau de serviciile secrete din România sau de o combinaţie între cele două, ipoteză susţinută convingător în cartea profesorului american Ted Anton, „Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu”. FBI