Pască de Învierea Domnului sau pasca – dulcele Învierii
- Publicat:
- 3 minute de citit
Pregătită în ajun de Înviere, pasca și-a găsit loc la biserică. În coşuri sau prosoape înflorate, fiecare familie îşi aduce ofranda de pască la Liturghia din noaptea sfântă. De cele mai multe ori, credincioşii o împart celor prezenţi la slujba Învierii, acestea fiind primele bucate gustate după anaforă, înainte de a ne înfrupta din celelalte bunătăţi pregătite. În toată Moldova, în Maramureş şi în zona de nord a Munteniei nu se gustă din bucatele de Paşti, până ce nu se aduce pasca binecuvântată de la biserică.
Cu brânză sau cu smântână, cu ciocolată sau, mai nou, fără pic de făină, pasca este, după oul roşu, icoana alimentară a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. O prăjitură cu dedicaţie tradiţională. De unde şi-a luat numele? Este specifică doar creştinilor sau este o reminiscenţă a cultului ebraic? Putem trăi şi fără pască de Paşti? Când şi cum mâncăm pasca? Acestea sunt doar câteva întrebări la care vom încerca să găsim răspuns.
Deşi mulţi autori încearcă să lege existenţa prăjiturii de Paşti de tradiţia iudaică, putem vorbi despre acest aspect doar la nivel simbolic. Într-adevăr, vechii evreii, în amintirea trecerii minunate prin Marea Roşie, mâncau miel și pâine nedospită. În datina ebraică, mielul se mănâncă cu azimă și cu ierburi amare (maror), pentru a aduce aminte de greutățile îndurate în robia egipteană.
Istoria a păştii de Înviere
La Cina cea de Taină, Iisus Hristos și apostolii au mâncat miel, după ritualul evreiesc şi azimă, aşa cum ne relatează şi Evangheliile. Însă pentru creștini, mielul, pâinea și vinul sunt simboluri cu noi semnificații mântuitoare. Pâinea şi vinul au devenit, în cadrul dumnezeieștii Liturghii, prin venirea Duhului Sfânt, Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, prin care ne unim cu Dumnezeu. Din punct de vedere istoric, nu găsim pasca în ritualul ebraic, ci doar simbolic – prin prezenţa pâinii nedospite cu care se mânca mielul de Paşti.
În credinţa creştină, „pesah-ul” ebraic a luat o altă conotaţie. Aceeaşi „trecere”, dar nu prin valurile despărţite ale Mării Roşii, ci „de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”, aşa cum cântăm la Înviere. Continuând legătura cu marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, creştinii au simţit nevoia de a materializa marea bucurie şi în alimentaţia de zi cu zi.
Până astăzi, pentru a marca o sărbătoare sau un eveniment important în viaţa noastră, ne îmbrăcăm cu hainele cele bune sau schimbăm ceva în meniu. Acest lucru l-au căutat şi creştinii. Au încercat să exprime culinar bucuria Învierii – şi ce gust mai potrivit decât dulcele să găsească?
Aşa a apărut în spaţiul balcanic, cu precădere în ţările dunărene şi ale arcului carpatic, pasca. Simplu spus, o plăcintă cu brânză, arome şi miere de albine sau, mai târziu, zahăr. Sârbii, bulgarii, muntenegrenii, albanezii creştini, o parte din Croaţia, grecii din Pind, toţi fac de Învierea Domnului pască.
