Turismul se dezvoltă enorm de mult în mediul rural de la an la an.

Mulți turiști sunt dispuși să renunțe oricând la vacanțele de lux pentru una autentică, la țară, cu un iz de pitoresc. Una dintre noile atracții ale turiștilor constă în experiența de a încerca măcar pentru câteva ore viața la stână.

Liniștea la pachet cu preparatele delicioase

Până de curând acest gen de sejur nu era de găsit în ofertele de cazare. Mai nou însă, pe harta turistică a României au răsărit numeroase stâni turistice. Astfel, cei care vor să aibă parte de o experiență unică pot opta pentru o astfel de variantă.

Turiștii sunt atât de curioși de acest gen de sejur încât sunt dispuși să plătească bani grei pentru a simți pe piele lor viața în vârf de munte.

Aceștia nu doar au șansa de a vizita stâna turistică ci se pot implica în a le da o mână de ajutor ciobanilor. Fie la prepararea brânzeturilor, fie la adusul oilor de la păscut, toate pot fi realizate și de turiști. Astfel de locații sunt ușor de găsit.


La o simplă căutare pe internet, doritorii trebuie doar să își aleagă zona de munte unde vor să meargă la stână. Astfel de opțiuni există în Bucovina, în zona Bran, Argeș sau Vâlcea.

Cei care vor să ducă experiența la un alt nivel se pot chiar caza la o stână turistică. Astfel, pot înnopta în vârf de munte. De altfel, încă de la primele ore ale dimineții pot lua parte la activitățile ce implică îngrijirea oilor.

CITEȘTE ȘI

5 atracții turistice românești care merită văzute. Două dintre acestea sunt mai puțin știute

Pentru copii, o astfel de experiență va fi cu siguranță o lecție importantă, alături de distracție pe cinste. Cei mici se vor declara cuceriți de a vedea în detaliu cum decurge o zi între animalele de la stână. De altfel, unele locații turistice de acest gen oferă turiștilor plimbări cu căruța.

Pentru cei care iubesc adrenalina, plimbările cu ATV-ul pe dealuri și poteci vor fi cireașa de pe tort.