Avem foarte mulți nostalgici ai vieții duse în perioada comunismului din România, pe care mulți o numesc Epoca de Aur. După mai bine de 30 de ani de la căderea comunismului, nu avem o imagine clară asupra istoriei recente a României. Nu s-a concretizat nimic în manualele școlare despre adevărata față a comunismului.
Fenomenul de ,,reeducare” și de pedepsire a ,,dușmanilor poporului” nu este foarte cunoscut. Din păcate cenzura din acele timpuri a distrus o mare parte din toate acestea.
Un mare defect în această perioadă era „originea nesănătoasă, fie că aveai o rudă sau avusesei contact cu foști țărăniști legionari, demnitari antonescieni sau politicieni liberali. De cele mai multe ori nu erai bine văzut dacă părinții tăi erau intelectuali.
Cu timpul au ieșit la suprafață mai multe informații. Supraviețuitorii au oferit câteva mărturii despre condițiile din închisorile destinate deținuților politici. Despre cum erau anchetați şi încarcerați, iar pedepsele primite erau de-a dreptul inumane.
„Vara era un cuptor iar iarna un frigider, mâncarea era redusă la minimum. Nu se permitea nici un contact cu nimeni”
Ioan Ploscaru, supraviețuitor Rezistența de la Sighet
„Când mi-au luat copilul, am leşinat. M-am trezit undeva pe un aeroport. M-au dat jos, m-au dus la Securitate la Constanţa. Am stat un an de zile în anchetă”
Tudora Cristea
„Majoritatea erau intelectuali, ştiau două trei-limbi străine şi aveau o licenţă, două. Eram la o pâine de un kilogram, 11 oameni .Eu, care eram de servciu, puneam feliile de pâine, tăiate cât mai echitabil şi întrebam : cine e primul la ales, cine e al doilea.. Şi cine e de rând la firimituri. Făceam cu rândul la firimituri: le puneam pe o cârpă, o batistă. Erau nici cât unghia. Dar era o foamete groaznică.”
Petre Vişan
„Târgu Mureș a fost tranzit, am stat acolo câteva luni, după condamnare. Jilava a fost cea mai cumplită pentru că teroarea a fost groaznică, era un frig, o umezeală, umilită, atâtea femei erau închise acolo. Ne trezeau la cinci dimineața, ne dădeau o cafea, o apă chioară, ne scoteau la program la spălat.
În cameră exista o tinetă si un hârdău cu apă, așteptam după acest program, masa de prânz, nu aveam voie să stăm pe paturi. Erau zile când aveam perchiziții, ne scoteau pe hol, ne dezbrăcau. Dacă găseau un act, era tragedie. Te băgau la izolator, îți dădeau la trei zile o gamelă de mâncare.”
Nina Moica
Majoritatea deținuților nu aveau fapte care să-i condamne, simpla prietenie cu „cine nu trebuia” îi condamna. Erau arestați direct de la liceu, de la locul de muncă sau de acasă. Fără să fie pregătiți, dispăreau subit din viețile celorlalți.
Au existat foarte multe închisori de exterminare a „dușmanilor poporului.” În spatele lor exista mult efort, angalați care să găsească metode de tortură.
Experimentul Pitești: sub acest nume este cunoscut fostul penitenciar din Pitești, unde se făcea „reeducarea”. Acesta este cel mai mare centru de tortură din Europa de Est. Scopul lor principal era de-a te instrui politic. Aceștia urmăreau să schimbe structura sufletească a acestora.
Cel supus procesului de reeducare era obligat să renunțe la toate convingerile proprii. Ca un nou început, deveneau oameni fără religie, idei despre politică. Trecutul lor era o greșeală, avea la bază valori nepotrivite.
Totul era făcut într-un mod amănunțint, exercițiile acestora fiind de o cruzime de neînchipuit.Cel mai mare grad de cruzime era momentul în care, cei torturați, erau obligați să tortureze la rândul lor.
În spate exista un adevărat apărat de exterminare. Tortura avea scopul de-a te face să-ți recunoști „marile greșeli”, apoi să-i demaști pe ceilalți „dușmani ai poporului”.
Penitenciarul Aiud avea scopul de a scăpa de toți deținuții lagărelor din gulagul românesc. Aici s-au stins din viață foarte mulți intelectuali. Tortura era foarte aspră, oamenii se îmbolnăveau, apoi se ajungea la deces.
„Vina mea era că soţul meu mi-a spus poeziile din închisoare şi mie şi altora, cu anumite ocazii şi eu nu m-am dus să îl spun. De fapt, motivul erau cele trei caiete cu 300 de poezii pe care soţul meu le-a memorat în prima detenţie de şase ani la Aiud, poezii de Radu Gyr care circulau fie prin morse, fie din gură în gură. El a avut o memorie formidabilă. Când a ieşit din prima detenţie după patru ani , a ieşit bolnav de TBC. Trei săptămâni a scris toată noaptea. Trei caiete de 50 de file. Le-a purtat cu el la sanatoriu, la un moment dat i s-a părut că cineva îl urmăreşte, s-a temut. A chemat un prieten şi i le-a dat spre păstrare.”
Tudora Cristea
Închisoarea Sighet: deţinuţii erau supuși unor condiţii greu de imaginat, hrăniţi atât cât să supraviețuiască, parcă pentru a fi torturați mai mult timp. Nu aveau voie să se întindă pe pat pentru a se odihni.
Carcera era neluminată și podeau era plină de apă. Umilinţa publică şi luarea în derâdere a valorilor erau parte integrantă a procesului de „reeducare”.
Naționalismul exacerbat, cultivat în perioada comunistă, a format o imagine distorsionată asupra istoriei românilor. După 1989, majoritatea clădirilor au fost abandonate. Multe dintre clădiri au fost fie distruse, fie lăsate în paragină. Doar o parte din acestea au fost transformate în muzee. Cel mai cunoscut este memorialul care a fost construit în fața intrării închisorii de la Sighetul Marmației.