Împăratul transexual, singuru din istorie, care a ajuns să se prostitueze și care a primit în dar cel mai ciudat lucru. Secolul al II- lea după Hristos transformase Imperiul Roman, acesta ajunsese o vagă imitație a gloriosului Imperiu Roman de mai demult. Tronul devenise ceva la care foarte mulți puteau avea succes. Heliogabalus se numea de fapt Marcus Aurelius Antoninus.
Când a ajuns pe tron era doar un adolescent. Este singurul împărat din istorie care a practicat prostituția. Printre cele mai ciudate povești legate de el se numără și cea în care ar fi primit un sclav cu un penis mare. Acesta a fost încântat de darul inedit… dat fiind că era transexual. În perioada confuză a Imperiului Roman un copil de 13 ani ajunge împărat. Puștiul provenea dintr-o familie respectabilă, fiul lui Sextus Varius Marcellus şi al Iuliei Soaemias Bassiana. Împăratul ajunge pe tron cu ajutorul mamei sale care anunță că fiul ei este dintr-o relație extraconjugală cu împăratul Caracalla şi moştenitorul legal al tronului imperial. Declarația acesteia vine imediat după moartea soțului său. Astfel un adolescent de doar 14 ani se urcă pe tronul Romei.
Obiceiurile unui împărat atipic
Tânărul împărat nu credea în zeii romani, se închina unui zeu de origine orientală, fiind totodată și preotul acestuia. Credința lui a fost atât de mare încât a încercat să înlocuiască panteonul romanilor cu divinitate la care se închina. Primii care au protestat au fost senatorii și soldații. Tânărul perseverent ajunge împăratul Imperiului Roman pentru că se proclamă chiar el așa.
„Din copilărie acest băiat a strălucit prin extravaganţe. Chiar şi ca simplu cetăţean refuza să plece la drum fără o procesiune de cel puţin 60 de care care să-l însoţească. Nu s-a gândit niciodată la austeritate, simplitate şi sărăcie ca un rău necesar(…) Se îmbrăca cu tunici subţiri din mătase, presărate cu aur sau chiar cusute cu fir de aur şi mătase, încărcate din loc în loc cu pietre preţioase. Aceste straie îi confereau demnitate şi îi sporeau frumuseţea. Mânicile erau lungi până la călcâie, deschise pentru a lăsa să se zărească mâinile sale feminine. Purta sandale de piele moale, lungi până la încheieturi.” J. Stuart Hay.
Împăratul care a șocat Roma
Excesele celorlalți doi împărați romani, Caligula și Nero, nu ar putea să întreacă obiceiurile împăratului roman care se prostitua. Împăratul Heliogabalus îi plăcea să se numească „regina din Hierocles” de fiecare dată când se punea în ipostaza unei cocote.
„Stătea într-o cameră a palatului unde îşi cosuma actele indecente. Tot timpul se afişa gol în pragul uşii, asemeni prostituatelor, şi îi invita pe trecători cu glas dulceag să-i satisfacă poftele”, scria Dio Cassius.
Sfârșitul împăratului nu a avut de-a face cu excesele sale sexuale. Elita romană era obișnuită cu practicile bisexuale. Un lucru obișnuit era și excentricitatea obiceiurilor vestimentare, ce-i enervează la culme pe romani este faptul că sărăcise mult poporul. Moartea acestuia a fost una foarte violentă.
„Au încercat să fugă şi s-au pitit într-un cufăr. Au fost însă găsiţi şi decapitaţi. Trupurile lor au fost târâte prin oraş şi apoi aruncate în Tibru”. Mai preciza Dio Cassius.