Tot mai mulți agricultori sunt dispuși să renunțe la culturile din pepeni. S-a ajuns la această decizie din cauza războiului provocat de către liderul rus, Vladimir Putin. În urma războiului, majoritatea alimentelor s-au scumpit.
Efectele războiului au început să se vadă nu numai în România, ci pe tot mapamondul. Se pare că acestea se vor agrava, așa că agricultorii au ajuns la o decizie. Cei care cultivau pepeni vor să se orienteze spre alte culturi care sunt mai ușor de întreținut și care vor fi la mare căutare.
Tot mai mulți agricultori renunță la cultivarea pepenilor
Marea majoritate a agricultorilor au început să renunțe la ideea de a mai cultiva pepeni. Aceștia vor să se orienteze spre o altă cultură care va fi mai ușor de întreținut, dar și care va fi la mai mare căutare. Agricultorii preferă cultivarea grâului și al porumbului din cauza cheltuielilor mai mici.
Totodată, ei sunt de părere că profitul ar putea fi mult mai mare, având în vedere că Ucraina asigură o bună parte din consumul de cereale. În cele din urmă, Ucraina nu va mai putea asigura nimic din punct de vedere agricol din cauza războiului.
Cultivatorii de pepeni din Dăbuleni au spus că investiția pentru un hectar de pepeni aproape că s-a dublat, comparativ cu anul trecut. Așadar, vor renunța la cultivarea pepenilor și vor alege în schimb cerealele.
„M-am reorientat, normal. Pentru că eu băgam bani și abia îi scoteam pe aia și abia câștigam și eu sa zicem 100 de milioane. Mă ocup cu agricultura – grâu și porumb”, a spus un fermier.
Cum toți cultivatorii de pepeni se vor reorienta, românii nu vor avea parte de prețuri mici nici la pepeni, în vara care va veni. Este foarte posibil ca pepenii să se vândă cu 2 lei pe kilogram direct din câmp. Așadar, prețul unui pepene în piața poate va putea costa și mai mult.