Venirea timpului rece ridică pentru crescătorii de ovine numeroase probleme, principala lor grijă fiind aceea a puneri la adăpost a animalelor în perioadele cu temperaturi scăzute. În ajutorul lor, Camera Agricolă Vrancea a elaborat manualul intitulat ”Sisteme de adăpost pentru ovine. Standarde de fermă”. Manualul a fost întocmit de un colectiv internațional, româno-danez din care au făcut parte Thomas Andersen, Daniel Dănuţ, Adrian Greculescu și Mihai Călin Maşinistru, fiind elaborat în cadrul proiectului “Asistenţă tehnică pentru dezvoltarea Standardelor de Fermă pentru România”, UMP MAKIS – MAPDR 04/QCBS/2008 – nr. 3166, finanţat de Banca Mondială. Iată principalele sfaturi pe care specialiștii le dau crescătorilor de ovine.
Climatul din interiorul adăpostului
Proiectarea şi construcţia adăpostului sunt foarte importante, în mod special în condiţiile variate de climă din România. În funcţie de rasă, zonă, categorie si sistem de exploatare, ovinele pot fi întreţinute aproape exclusiv afară (rasele rustice), sau aproape exclusiv în adăpost pe durata întregului an (rasele specializate). Adăposturile pentru ovine trebuie să fie uscate, ferite de curenţii de aer, bine iluminate şi ventilate corespunzător.
Temperatura optimă
Majoritatea raselor de ovine din România fată toamna, iarna sau primăvara devreme. Oile fătate şi mieii de câteva zile pot fi afectaţi de temperaturile scăzute. Pe durata fătării, alăptării mieilor, tunderii şi timp de două săptămâni după aceasta, temperatura nu trebuie să fie mai mică de 6-8°C. Nevoile oilor adulte legate de temperatură sunt considerabil mai reduse, cu condiţia ca adăpostul să fie uscat, ferit de curenţi de aer, să existe o bună furajare, să nu fie tunse recent şi să aibă acces la suplimente de furaje. Se recomandă protejarea oilor de expunerea directă la soare sau asigurarea accesului acestora la umbrare.
Umiditatea relativă a aerului este senţială
Ovinele sunt extrem de sensibile la umiditatea excesivă a aerului. În adăposturile uscate, fără curenţi de aer, oile pot suporta destul de bine temperaturile sub 0°C. Pentru toate grupurile dintr-o turmă, umiditatea relativă a aerului din adăpost nu ar trebui să fie mai mare de 75-80%.
Necesarul de aer proaspăt şi ventiţalia acestuia
Un nivel ridicat al umidităţii este, de obicei, consecinţa ventilaţiei necorespunzătoare a adăpostului. În consecinţă, animalele întreţinute în astfel de adăposturi suferă de afecţiuni ale aparatului respirator. Viteza aerului în adăpost nu trebuie să depăşească 0,3 m/s la nivelul pardoselii. Viteza poate fi depăşită doar în perioadele foarte calde, când temperatura din adăpost trece de 20 C. Dacă adăpostul este dotat cu ventilatoare, este de preferat ca sistemul de ventilaţie să fie conectat la o alarmă care să semnaleze orice defecţiune.
Poluarea aerului
Poluarea aerului din adăpostul pentru ovine poate fi cauzată de factori chimici sau mecanici (praful provenit din furaje sau aşternut). Deoarece returile de furaje şi aşternut (de exemplu, în adăposturile vechi cu fânar în pod care au deschiderea în vecinătatea animalelor), pot încurca lâna oilor. De aceea, se recomandă ca spaţiile de depozitare a furajelor şi aşternutului să fie separate de adăposturi. Aerul din adăpostul pentru ovine trebuie să fie cât mai curat, cu o compoziţie similară atmosferei exterioare. O concentraţie ridicată de dioxid de carbon (CO2), amoniac (NH3) şi hidrogen sulfurat (H2S) este foarte dăunătoare pentru animale.
Iluminatul şi intensitatea sunetelor
Potrivit legislaţiei referitoare la bunăstarea animalelor, în adăposturile pentru ovine trebuie să existe un sistem de iluminat adecvat (fix sau mobil), care să permită inspectarea atentă a animalelor în orice moment. Într-un adăpost tradiţional românesc, unde lăţimea acestuia este sub 12 metri, se foloseşte lumină naturală şi surse suplimentare de iluminat artificial (lumină de noapte pentru orientarea în adăpost şi lămpi portabile pentru inspectare). În cazul unui adăpost pentru ovine nou construit se recomandă instalarea unui sistem de iluminat, respectând recomandările privind lumina artificială.
În general, gradul de iluminare naturală din adăpost este dat de raportul dintre suprafaţa efectivă de ferestre cu geamuri şi suprafaţa pardoselii. Pentru ca adăpostul să fie mai bine luminat natural, se pot folosi ferestrele de acoperiş. Lumina naturală oferită de ferestrele din adăpostul pentru animale trebuie completată cu surse de iluminat artificial pentru orientare şi asigurarea luminii pe timpul nopţii. În plus, trebuie să existe cel puţin o sursă de iluminat portabilă, utilizată în perioadele cu lumină naturală insuficientă.
Dacă lăţimea unui adăpost depăşeşte 12-15 m, nu este indicat să se folosească raportul dintre ferestre şi suprafaţa pardoselii pentru a determina suprafaţa maximă a ferestrelor. Lumina care vine de la ferestrele laterale poate fi suplimentată cu lumină naturală adiţională provenită de la luminatoarele sau ferestrele instalate în acoperiş şi cu surse de lumină artificială. Se recomandă ca nivelul zgomotului permanent din adăpost să fie cât mai scăzut posibil, iar intensitatea sunetului în zona de odihnă să nu depăşească 70 dB. Un nivel mai ridicat al zgomotului este admis doar pentru intervale scurte de timp, de exemplu în timpul furajării.
Spaţiul şi sistemele de furajare
Standardele referitoare la spaţiu cresc pentru turmele cu efective reduse. Pentru ovinele întreţinute în sisteme deschise trebuie să li se asigure protecţie faţă de condiţiile meteorologice şi faţă de prădători. Valorile standard pot fi reduse cu aproximativ 10% pentru ovinele tunse în perioada de stabulaţie în adăpost.
Pentru ovinele întreţinute în padocuri (ţarcuri) în aer liber, trebuie să li se asigure un spaţiu adecvat. Suprafaţa unui padoc (m²/animal), ar trebui să fie de cel puţin dublul suprafeţei pe cap de animal dintr-o boxă utilizată într-un anumit sistem de adăpost. În sistemele ecologice de creştere a ovinelor, suprafaţa minimă de acomodare în adăpost (spaţiul interior net, disponibil pentru animale), este de 1,5 mp pe cap de animal şi 0,35 mp pe miel. Suprafaţa minimă a unui ţarc în aer liber (fără suprafaţa de păşune), este de 2,5 mp pe cap de adult şi de 0,5 mp pe miel.