În sens creștin răul este originea morții omului. Acesta cade în păcat, spune cartea Genezei din Biblie, când nu ascultă de Dumnezeu. Neascultarea față de Dumnezeu atrage furia Lui. Astfel îi blesteamă pe oameni (Adam și Eva) și pe șarpe.
„Şi a zis Domnul Dumnezeu către femeie: „Pentru ce ai făcut aceasta?” Iar femeia a zis: „Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat”.
Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: „Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale!
Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”.
Iar femeii i-a zis: „Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni”.
Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: „Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale!
Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului!
În sudoarea feței tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”. Geneza, Cap. 2, 13-19
Dar ce este în sine răul? Care este esența acestuia?
În primul rând este ruperea față de un întreg, de ceva unitar. Iar calea prin care are loc această rupere de Dumnezeu, reprezentând acestă Ființă întreagă, se face printr-o răstălmăcire a unor cuvinte.
„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.” Sfânta Evanghelie după Ioan,Cap. 1, 1
Poate de aceea denumim Creștinismul religie, pentru că semnificația cuvântului ,,religie” în latină înseamnă „re-legare”, respectiv restabilirea relației dintre Dumnezeu și Om.
Pe când cuvântul ,,diavol” provine din grecescul ,,diavolos” și înseamnă în practica veche acea aruncare de lance, care spinteca animalul vânat. Cu alte cuvinte trimite către o imagine a tăierii, a rupturii. Cuvântul ,,satan” înseamnă o renunțare categorică, fără echivoc, o lepădare radicală de ceva anume.
Întrebarea este dacă tocmai Cuvântul, care este Dumnezeu, putea să trimită omul în păcat. Din moment ce esența cuvântuui este de fapt Dumnezeu, calea prin care creează lumea- unitară la începuturile sale, de unde dezbinarea?
„Şi a zis Dumnezeu: „Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!” Şi a fost aşa.” „. Geneza, Cap. 1, 9
Păcatul a luat naștere prin intermediul unei răstălmăciri a adevăratului Cuvânt, ficțiunea este cea care reușește să o convingă pe Eva să muște din acel fruct al pomului cunoașterii.
„Dacã cuvântul este atribuit lui Dumnezeu, ficțiunea poate fi arma Diavolului; în orice caz, aceasta reprezintã materia scriitorilor. Rãul se va naște astfel dintr-o pervertire a cuvântului aflat la baza artei și literaturii occidentale, fiindcã, denumirii verbului divin îi succed șiretlicurile ficțiunii” O istorie a răului scrisă de Michel Faucheux
Ea alege să muște din fruct pentru că șarpele a zis că va deveni mai bună. Răul este înfăptuit în numele unui ideal, nu al plăcerii.
„șarpele însã era cel mai viclean dintre toate fiarele de pe pãmânt, pe care le fãcuse Domnul Dumnezeu. și a zis șarpele cãtre femeie: «Sã fi spus oare Dumnezeu sã nu mâncați roade din orice pom al raiului?» Iar femeia a zis cãtre șarpe: «Roade din pomii raiului putem sã mâncãm. Numai din rodul pomului cel din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: „Sã nu mâncaþi din el, nici sã vã atingeți de el, ca sã nu muriți!» Atunci șarpele a zis cãtre femeie: «Nu, nu veți muri! Dar Dumnezeu știe cã în ziua în care veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și rãul»“ Geneza 3, 1–4
Michel Faucheux susține că nimic din ce este bun nu poate fi exprimat prin cuvinte. Răul este istoric și memorabil, dar cel mai important este că natura acestuia depinde de cuvânt. Răul este născut prin intermediul ficțiunii și conservat de cuvânt.
Prin crearea unei ficțiuni, a unei false cauze nobile, reușim să convingem că orice mare rău are un temei. Este de fapt o cale spre bine. Orice mare catastrofă, orice mare rău a avut la începutul său un discurs care a convins și care a pornit acțiunile. Atunci când suntem fericiți nu putem gândi, fericirea este efemeră în favoarea răului care lasă urme adânci.
Sunt momente când cuvântul este cu mult mai puternic față de arma în sine.
Ne este ușor să povestim cum și de ce ne-am simțit ,,rău” până la faptul că nu există o nomenclatură a fericirii. Extazul este trăirea pură, iar natura acestuia nu permite memorarea sa în tocmai.
Chiar dacă putem spune în linii marii cum e să fii fericit. Nu putem induce starea de fericire vorbind despre ea. Pe când, o stare de rău, este transmisibilă. Rememorarea lui impresionează.
Răul se face în numele a ceva. Cruciadele au fost făcute în numele Domnului, Hitler a pornit o întreagă „industrie a exterminării” în numele eugeniei (pseudoștiință burgheză care, sub pretextul că studiază ameliorarea rasei omenești, propagă cele mai reacționare idei despre inegalitatea biologică și intelectuală a oamenilor și a raselor umane).
Este tulburător să te gândești că meseria cuiva este să găsească „soluții” pentru „problema evreiască”, să existe niște funcționari ai morții. La baza acestui monstruos demers a stat un discurs, o ficțiune care a făcut ca totul să devină realizabil. Nazismul are ca piatră de temelie o cauză nobilă.
Alfred Rosenberg oferă baza filosofică a nazismului. Exprimă nevoia reconstituirii unei lumi noi.
„Nazismul s-a insinuat în trupul și în sângele unui mare număr de oameni prin expresii izolate, prin întorsături de forme sintactice care se impuneau milioanelor de exemplare, fiind adoptate în mod mecanic și inconștient (…) Cuvintele pot fi ca niște minuscule doze de arsenic: le înghiți fără să bagi de seamă, par să nu aibă niciun efect și iată că, după un timp, efectul toxic se face simțit.” Klemperer, LTI, limba celui de al III-lea Reich.
Cea mai controversată reacție și explicare a acestui fenomen de exterminare în masă a unei rase omenești, aparține Hannei Arendt. Spune că răul făcut la o scală atât de mare este posibil prin banalizarea acestuia. Care constă în ideea de a-ți face datoria. Practic te duci la muncă și trebuie să îndeplinești ce ți se spune. Te debarasezi de încărcătura afectivă și ai „incapacitatea de a te pune în locul celuilalt“.
Empatia este ceva ce putem învăța, doar intrând în contact cu omul direct reușim să simțim mai mult, tocmai de aceea distanțarea de obiect ne face să fim mai cruzi.
Problema răului este de o extindere disciplinară foarte variată. Problemă axiologică (disciplină filozofică având drept obiectiv studiul valorilor morale) în sine reprezintă una dintre cele mai arzătoare obiecte de studiu pentru religie, filosofie, istorie, artă și nu numai.
Arendt spune că arma este cea care ne face să fim indiferenți. Așa cum probabil cel care a apăsat butonul pentru bomba de la Hiroshima nu a știut ce grozăvie urmează să facă.
Așa cum Eva nu a știut ce urmează să cunoască.