Contextul actual în care ne aflăm din cauza pandemiei de coronavirus ne-a adus în imposibilitatea de a mai găsi cu ușurință dorjdie. Există o rețetă foarte eficientă prin care putem înlocui drojdia din comerț cu o drojdie făcută în casă care este și mult mai sănătoasă.

Drojdia făcută în casă se numește maia. Aceasta este realizată din amestecul de apă și făină, dar care fermentarea ei durează câteva zile. Așa că nu o puteți folosi imediat, ci după ce aceasta ajunge în stadiul în care poate fi folosită într-un mod eficient.

Este o alternativă extrem de bună și eficientă mai ales atunci când drojdia din comerț este de negăsit.

Drojdia făcută în casă are numeroase avantaje. Unul dintre acestea poate fi că este extrem de sănătoasă față de cea pe care o cumpărăm în mod obișnuit. Gustul pe care îl dă pâinii este unul special, ușor acrișor, însă foarte plăcut. Acest gust este dat datorită faptului că acidul lactic se dezvoltă în această drojdie în timpul procesului de fermentație.

Maia nu se poate folosi imediat după ce am preparat-o, ci are nevoie de 7 zile pentru ca aceasta să se fermenteze pentru a produce bacterii bune care determină, mai apoi, ca pâinea pe care o preparăm să crească frumos. Este necesar ca peste maia să fie adăugată apă și făină în fiecare zi. Maia rezistă foarte mult timp în cazul în care îi oferim ceea ce are nevoi zilnic, adică apă și făină.

Ingredientele necesare pentru prepararea drojdiei în casă:

– un borcan de 800 de grame cu capac;
– un cântar de bucătărie;
– apă plată călduță, și nu fierbinte;
– făină albă de grâu;
– făină de secară.

Ziua 1

Este necesar să cântărești borcanul în care vei prepara drojdia. Notează pe o foaie gramajul acestuia pentru a nu te încurca pe mai departe.

Amestecă 100 de grame de făină de secară cu 150 de ml de apă călduță. În ceea ce privește făina pe care o folosești, aceasta poate fi de orice fel. Recomandat ar fi ca aceasta să fie integrală, pentru că grăbește procesul de fermentație.

Acoperă borcanul sau recipientul în care ai amestecat ingredientele cu o farfurie sau cu capacul, dar fără să-l înfiletezi.

Acum poți lăsa compoziția să se odihnească pentru 24 de ore la temperatura camerei.

Ziua 2

În ziua 2 va trebui să arunci o parte din compoziția inițială și să oprești doar 70 de grame. Acum este momentul să adaugi 50 de grame de făină de grâu, 50 de grame de fănină de secară și 115 ml de apă călduță. (30 de grade Celsius).
Amestecă întreaga compoziție și las-o să se odihnească precum în prima zi.

Ziua 3

Este necesar să repeți pașii ca în a doua zi, la fel și cantitățile.

Ziua 4

Procesul în ziua 4 diferă un pic. Singura modificare care intervine este că apa va ajunge la 100 de grame de la 115 grame cum era în zilele 2 și 3.

Ziua 5

Repetă procesul din ziua 4.

Ziua 6

În ziua cu numărul 6 va trebui să reduci cantitatea din totalul compoziției. În loc de 70 de grame, păstrează doar 50 de grame de compoziție. Așadar, amestecul pe care îl vei face acum va fi compus din:
– conținutul de 50 de grame rezultat până în ziua a 6-a,
– 50 grame de făină de secară,
– 50 de grame de făină albă de grâu,
– 100 ml de apă călduță.

Ziua 7

În ziua cu numărul 7 vei reduce cantitatea pe care o ai în momentul de față.

Amestecul va fi obținut din:
– 25 de grame de amestecul inițial,
– 50 grame faină de secară,
– 50 de grame făină albă,
– 100 grame de apă călduță.

Aceste 7 zile reprezintă un ciclu și trebuie repetat zi de zi pentru ca maia să supraviețuiască.

Reclamă