Clasicismul reînvie valorile literaturii antice (în special grecești), considerate idealuri de echilibru și armonie și are ca scop modelarea individului. Astfel, omul să atingă idealul frumuseții morale în tragedie (specie dramatică specifică perioadei antice). În clasicism se respectă regula celor trei unităţi de timp- 24 h, spaţiu – decor unic, acţiune – un singur conflict. Stilul este caracterizat de simplitate și veridicitate

Reclamă

Clasicismul pune accentul pe raţiune (chiar şi în artă) în detrimentul pasiunii, cultivă legile armoniei, echilibrului, simetriei. Personajele sunt construite ca eroi ideali, funcționând ca modele pentru societate. Sunt strâns legate de stat,datoria cetățenească fiind mai presus de sentimentele personale puritatea genurilor şi a speciilor (neamestecul lor).

Rațiunea este considerată ca un dat specific omului. Definind astfel omul, iluminismul proclama egalitatea tuturor oamenilor. Monarhul nu mai este unsul lui Dumnezeu, ci doar primul slujitor al statului preocupat de siguranța supușilor săi. Negându-se ierarhia socială feudala, societatea va trebui structurată pe baza unui contract social între om și semenii săi.

Reclamă

Omul reprezentativ în Clasicism

Monarhul iluminat reprezintă idealul politic al epocii care înlocuia perimatul monarh absolutist. Trebuia să fie un filozof înzestrat cu o capacitate de a înțelege mecanismele societății și de a mediatiza și armoniza relațiile dintre clasele sociale. Orașul imaginat de iluminist ca sediu pentru „cetățeanul universal” este „cetatea universală-cosmopolisul”, loc în care războaiele ar dispărea iar prejudecățile de ordin rasial sau religios ar fi excluse. Cercetătorii au plasat apariția unui astfel de oraș în 2440. Idealul uman al acestei epoci este filozoful – figura care înlocuia cavalerul și sfântul evului mediu.

Clasicismul românesc

La noi clasicii iau formele și modelele antice și le adaptează pentru a exprima idealuri ale vremii lor ca de exemplu formarea statului național unitar român în literatura română se manifestă în perioada veche la Dimitrie Cantemir și Miron Costin (prin construcția frezelor specific latină) în perioada pașoptistă (în simbioză cu romantismul) la V. Alecsandri (pasteluri, Fântâna Blanduziei), Al. Odobescu, Grigore Alexandrescu (meditații, satire, fabule), Bolintineanu, B.P. Mumuleanu, Asachi, Barițiu dar și mai târziu în operele lui M. Eminescu (Scrisori, perfecținea formei poeziei), I. Creanga, I.L. Caragiale, I. Slavici (construcția personajelor), Titu Maiorescu, Ion Pillat, L. Blaga, Călinescu, Șt. A. Doinaș. Majoritatea acestor scriitori dar și intelectualii contemporani lor s-au format sub egida modelului clasic prezent în școlile din București, Iași, Blaj.