România a primit o primă tranșă de 1,095 miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru investiții în dezvoltarea rețelelor de distribuție a energiei, reabilitarea rețelelor de termoficare și modernizarea rețelei de transport a gazelor naturale. Fondurile vor susține și investițiile în material rulant eficient energetic, conform comunicatului de presă al Ministerului Energiei. De asemenea, suma acoperă finanțarea viitoarelor proiecte stabilite prin Contracte pentru Diferență (CFD). Astfel, România beneficiază de cea mai mare sumă de bani din partea Comisiei Europene, 37% din totalul fondurilor disponibile pentru regiune. „Fondul pentru Modernizare este un instrument esențial pentru tranziția verde a României și…
Autor: Mihaela Prodan
Cel mai înalt câine mascul din lume, un dog german din Iowa, SUA, pe nume Kevin, a murit în mod neașteptat, întristându-și foarte tare stăpânii care spun că nu au avut suficient timp împreună. Kevin, care avea 3 ani, a murit după ce s-a îmbolnăvit și a suferit o intervenție chirurgicală neplanificată, potrivit unui comunicat emis de Guinness World Records, care în martie l-a recunoscut oficial drept cel mai înalt câine de pe glob. Într-o declarație de presă, proprietarii lui Kevin, Tracy și Roger Wolfe, spun că toată familia este „devastată”, potrivit The Guardian. „Era cel mai blând băiat uriaș.…
Liderul de extremă dreapta al Franței, Jordan Bardella, a încercat luni să-i liniștească pe aliații europeni cu privire la angajamentul său față de Ucraina și disponibilitatea de a se opune Rusiei dacă va deveni prim-ministru, dar a precizat unde se va opri sprijinul guvernului său pentru Kiev. Partidul Raliul Național (RN) al lui Bardella, pe care oponenții îl acuză că este prea blând cu Rusia, pare că va câștiga cele mai multe voturi la alegerile parlamentare anticipate din 30 iunie și 7 iulie și ar putea forma următorul guvern al Franței. Acest lucru a stârnit temeri la Kiev și în…
Vremea caniculară va continua să creeze disconfort termic accentuat în Bucureşti, până joi dimineaţa, informează prognoza publicată, marţi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).Astfel, în perioada 25 iunie, ora 10:00 – 26 iunie, ora 10:00, valul de căldură şi disconfortul termic ridicat vor persista, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 33 – 35 de grade, iar cea minimă de 18 – 20 de grade.Totodată, în intervalul 26 iunie, ora 10:00 – 27 iunie, ora 10:00, în Capitală, valorile…
Un bust din bronz al împăratului roman Caligula a fost găsit la 200 de ani după ce a dispărut şi la 2.000 de ani de la turnarea sa. Aceasta a fost dăruit la mijlocul secolului al XVIII-lea lui Horace Walpole, scriitor şi politician englez, care şi-a proiectat propria casă gotică, Strawberry Hill, în Twickenham, sud-vestul Londrei.După moartea scriitorului în 1797, bustul înalt de 13 cm al împăratului roman a avut mai mulţi proprietari şi chiar s-a crezut, în secolul al XIX-lea, că este al lui Alexandru cel Mare şi nu al lui Caligula, potrivit The Guardian, preluat de News.ro. Acum,…
După aproape două mii de ani, erupţia devastatoare a Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr., relatată de istorici romani precum Pliniu cel Tânăr şi Don Cassius, continuă să fascineze cercetătorii. Steven L. Tuck, profesor de studii clasice la Universitatea Miami din Statele Unite, a adunat dovezi care confirmă că cel puţin 200 de persoane au supravieţuit ploii mortale de cenuşă care a căzut peste oraşele Herculaneum şi Pompei. Pentru a-şi susţine teza, cercetătorul a analizat mai degrabă ceea ce lipsea decât ceea ce exista. El a observat că unele dintre seifuri au fost golite, că din grajduri au dispărut căruţe…
În vacanța de Rusalii, litoralul românesc a înregistrat un record de turiști, având cel mai aglomerat weekend din acest sezon. Aproximativ 100.000 de persoane au ales să petreacă acest sfârșit de săptămână în stațiunile de la malul Mării Negre.Deși mulți turiști au fost încântați de peisaj și atmosferă, prețurile au fost o surpriză, în special în Mamaia, care a devenit pentru mulți o destinație de lux. Aici, prețul unui baldachin ajunge la 250 de lei pe zi, în timp ce închirierea unui șezlong costă în jur de 100 de lei. În alte stațiuni, prețul pentru un șezlong este mai accesibil,…
Un accident grav, implicând un autocar și un camion, a avut loc luni dimineață în județul Sibiu. Autocarul s-a ciocnit violent cu camionul, iar în urma incidentului, a fost activat planul roșu de intervenție. Șoferul autocarului este grav rănit. De asemenea, alți pasageri au suferit răni în urma coliziunii. „În accident sunt implicate un autocar în care ar fi 57 de persoane şi un autocamion. Din primele informaţii şoferul autocarului a rămas încarcerat, s-a acţionat pentru extragerea lui. Acesta este inconştient şi a fost preluat de medicii prezenţi la faţa locului”, a anunțat ISU Sibiu. În total, 56 de persoane…
Selecţionerul Ungariei, Marco Rossi, a oferit primele detalii despre situaţia atacantului Barnabas Varga, care s-a prăbușit pe teren și a fost scos pe targă în timpul meciului Scoția – Ungaria.Barnabas Varga, scos pe targă la meciul Scoţia – Ungaria 0-1, de la EURO 2024, în urma unei ciocniri cu portarul scoţian Angus Gunn, se află în afara oricărui pericol, scrie Digi Sport. „Barnabas era inconştient, coechipierii săi erau îngrijoraţi pentru el, iar medicii au întârziat să vină, probabil pentru că nu şi-au dat seama de starea lui. Acum el este în afara pericolului. Are o fractură aici (n.r. – planşeul…
Jumătate din România a fost sub cod galben de ploi și vijelii până în această dimineață. În vestul și centrul țării, precipitațiile au fost torențiale, însoțite de grindină, iar vântul a doborât copaci și a produs pagube. Deși furtunile s-au încheiat, episodul de căldură va continua în următoarele zile, în special în sudul țării.În județul Sibiu, bucăți de grindină de dimensiunea unui ou de găină au acoperit suprafețe întinse, iar furtunile au provocat inundații pe mai multe străzi. Un localnic a exclamat: "Doamne, ce mare este gheața!"În Oradea, a plouat atât de abundent încât mai multe pasaje din oraș au…
În colțurile îndepărtate ale sistemului solar, dincolo de planetele cunoscute, ar putea exista o lume înghețată uriașă care așteaptă să fie descoperită, potrivit Live Science. Această planetă, cunoscută sub numele de Planeta 9 sau Planeta X, ar putea fi detectată în curând cu ajutorul unui telescop de ultimă generație, de explorarea necunoscutelor zone din sistemul solar va începe anul viitor.Sistemul solar oficial are opt planete: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. Totuși, în ultimii ani, astronomii au sugerat existența unei a noua planete, posibil un gigant gazos sau înghețat, localizat la miliarde de kilometri depărtare de restul…
Un gen neobișnuit de pitice brune, obiecte celeste puțin cunoscute și considerate a fi o combinație între o planetă și o stea, a fost detectat datorită unei „realizări tehnologice” a telescopului spațial Gaia și a telescopului terestru Gravity din Chile.Mai mari decât planetele, dar mai mici decât stelele, piticele brune sunt greu de observat din cauza luminozității lor scăzute. Ele sunt și mai puțin vizibile atunci când se află în apropierea unei stele de o mie de ori mai strălucitoare.Multe dintre ele au putut fi observate deoarece „se plimbau singure, ca niște obiecte cosmice izolate, astfel încât nu erau estompate…