Reclamă
Reclamă

Un accident grav, implicând un autocar și un camion, a avut loc luni dimineață în județul Sibiu. Autocarul s-a ciocnit violent cu camionul, iar în urma incidentului, a fost activat planul roșu de intervenție. Șoferul autocarului este grav rănit. De asemenea, alți pasageri au suferit răni în urma coliziunii.

„În accident sunt implicate un autocar în care ar fi 57 de persoane şi un autocamion. Din primele informaţii şoferul autocarului a rămas încarcerat, s-a acţionat pentru extragerea lui. Acesta este inconştient şi a fost preluat de medicii prezenţi la faţa locului”, a anunțat ISU Sibiu.

În total, 56 de persoane din autocar au fost evacuate și sunt evaluate medical. Nu mai sunt alte persoane încarcerate, conform autorităților.

Reclamă

La fața locului au fost mobilizate trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, o autospecială de stingere și șase ambulanţe SAJ, dintre care una cu medic. De asemenea, a fost alertat și elicopterul SMURD.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro