Mircea Radu a avut parte de un coșmar după ce partenera lui de viață a fost lovită de o mașină. Raluca Radu a fost acroșată chiar pe trecerea de pietoni, în timp ce traversa. Din fericire, accidentul nu a fost unul grav, astfel că aceasta se va recupera rapid. Cum s-a întâmplat totul? Raluca Radu, soția vedetei de televiziune a fost victima accidentului chiar în centrul orașului Piatra Neamț. Partenera de viață a lui Mircea Radu intenționa să treacă strada alături de o rudă în vârstă de 66 de ani. Un taximetrist nu ar fi apreciat distanța corectă dintre autoturismul…
Autor: Madalina Crețu Sfrijan
Sezonul nunților este departe de a se încheia încă. În acest an, au avut loc de trei ori mai multe cununii decât în cel precedent. Totul din cauza regulilor restrictive din perioada pandemiei care i-au determinat pe mulți miri să amâne evenimentul. Astfel, în acest sezon, locațiile speciale sunt rezervate la capacitate maximă. De altfel, bisericile și Casele Căsătoriilor au program încărcat. Dacă ziua nunții este pentru miri una splendidă și pare că nu poate fi ruinată de nimic, totuși, uneori se întâmplă și acest lucru. Acesta a fost și coșmarul unui cuplu de tineri din România. Momentele care vor…
Andreea Esca se numără printre cele mai apreciate prezentatoare tv din România. De peste două decenii la pupitrul știrilor, jurnalista nu a făcut prea mari schimbări de imagine. Totuși, pe alocuri, fanii acesteia au observat mici trucuri de înfrumusețare la care aceasta a apelat. Și-a injectat acid hialuronic în buze? Prezentatoarea tv are 49 de ani, însă reușește să arate absolut spectaculos. Vedeta nu își arată deloc anii din buletin, în primul rând datorită genei bune pe care o are de la părinți. Pe lângă aceasta, Andreea acordă o atenție deosebită modului în care arată. Jurnalista face sport și mănâncă…
Bianca Drăgușanu bifează încă o vacanță în acest an, în Turcia. De la începutul anului și până în prezent, vedeta a ieșit din țară de multe ori. De data aceasta, blondina nu a ajuns în Dubai pentru afaceri ci în însorita Antalya. Bianca nu a plecat alături de Gabi Bădălău ci de o parte din familia ei. Mai exact, aceasta se bucură de vacanță alături de fiica ei, Sofia, precum și de mama ei, Madi. Sofia, gesturi îngrijorătoare pentru bunica ei? Bianca Drăgușanu este o mămică îngăduitoare și permisivă cu fiica ei. Blondina îi îndeplinește micuței Sofia toate poftele, mai…
Carmen Brumă și Mircea Badea au plecat în vacanță în Europa. Deși destinațiile exotice sunt la modă în lumea showbiz-ului, celebrul cuplu a optat pentru Grecia. Mai mult, se pare că partenera de viață a prezentatorului este cea care a ales destinația pentru concediu. Mircea Badea stă departe de camera foto Carmen Brumă este foarte activă pe rețelele de socializare. Vedeta are o comunitate destul de mare pe Instagram cu care este mereu în legătură. Fosta asistentă TV le dă internauților sfaturi despre nutriție și stil de viață. Partenerul ei nu prea agrează acest tip de activitate. Mircea Badea o…
Numeroase povești de dragoste au sfârșit a fi încheiate din cauza altor factori exteriori decât cei implicați în ea. Atunci când conexiunea există între doi oameni nimeni și nimic nu ar trebui să stea în calea lor. Din nefericire există parteneri de viață foarte influențabili care pleacă urechea la cei din jur. Fie că vorbim de prieteni sau familie, intrigile acestora sunt uneori validate mai mult decât ar trebui. Astfel, multe relații ajung să se încheie nejustificat. Printre nativii care ai tendința de a se lăsa ghidați de opiniile celor din jur se numără: Taur Persoanele născute sub acest semn…
Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner nu au optat pentru vreo destinați exotică ci pentru una neașteptată. Cei doi au ales să meargă la mare în Franța, deși locuiesc la Monaco unde au acces la o priveliște de vis. Partenerul prezentatoarei nu a rezistat să stea departe de puțină adrenalină. Astfel, acesta a ales să se bucure pe plajă de o experiență cel puțin neobișnuită. Preferă vacanțele scurte, aproape de casă Mihaela Rădulescu și iubitul ei trăiesc o poveste de dragoste desprinsă din filme. Partenerul ei este pasionat de cascadorie, motoare, adrenalină. Bărbatul de origine austriacă este renumit la nivel internațional…
Dacă vrei să îți întemeiezi o familie în curând, însă tu și partenerul tău nu ați ales încă nașii, ține cont de câteva aspecte importante. Toți mirii ar trebui să cunoască în primul rând însemnătatea acestui obicei creștinesc. Nașii sunt părinții spirituali ai cuplului și ar trebui să constituie adevărate modele de familie pentru aceștia. Ce rol au în viața voastră după căsătorie De multe ori în zilele noastre alegerea nașilor este bifată ca o etapă oarecare în organizarea nunții. De altfel, tot de atâtea ori motivele ce țin de aspecte financiare primează atunci când unii miri își aleg părinții…
Dana Budeanu este una dintre cele mai apreciate prezențe feminine din spațiul public. Vedeta a creat o adevărată isterie în online prin prisma unor emisiuni pe care le publică pe canalul ei de Youtube. Îndrăgostiți de pragmatismul și jovialitatea ei, fanii acesteia o iau deseori drept reper. Pe lângă ironizarea contextelor sociale, Dana Budeanu a trecut și la politică. Cu o voce puternică și determinare, creatoarea de modă blamează clasa politică. Ce obișnuia să facă in copilărie Dana Budeanu și-a câștigat singură faima datorită personalității pe care o are. Emisiunile ei de pe Youtube au milioane de vizualizări, ceea ce…
Ionuț Pascu, după numele lui real și-a refăcut viața după separarea de Raluca Pastramă. Pepe are 43 de ani și a trecut deja prin două divorțuri care l-au afectat, fiecare într-o anumită măsură. Acum, soarele a răsărit din nou pe strada lui, iar artistul este în culmea fericirii. Pepe a devenit tată pentru a treia oară și pare că și-a găsit liniștea în brațele actualei iubite. De altfel, despre femeia din viața lui se spune că seamănă izbitor de tare cu fosta soție. Cât de tare seamănă cele două femei care i-au pus inima pe jar Pepe s-a căsătorit cu…
Scandalul care îi are în vizor pe membrii familiei Buhnici continuă. De data aceasta în vizor se află Lorena, soția celebrului jurnalist. Oana Roman este cea care a postat pe rețelele de socializare un mesaj acid la adresa colegei din lumea mondenă. Totul are legătură cu aceeași tematică a „body shamming”-ului. Lorena Buhnici a jignit o turistă pe litoral Controversele create în online de declarațiile lui George Buhnici au scos la iveală un alt detaliu. Este vorba despre o postare mai veche de pe rețelele de socializare în care soția acestuia critică o turistă. Lorena Buhnici a folosit câteva afirmații…
Diana Munteanu va împlini la finalul acestui an 44 de ani, însă vârsta vedetei este doar o cifră în buletin. Asta pentru că prezentatoarea reușește să arate absolut spectaculos. Chiar dacă a trecut printr-o sarcină și s-a luptat cu kilogramele în plus, acum aceasta are o imagine perfectă. La ce trucuri de frumusețe apelează vedeta Diana Munteanu s-a îngrășat în perioada sarcinii enorm de mult. Cu toate acestea, prezentatoarea Antenei 1 a reușit să scape de kilogramele în plus. Cu mult efort și determinare, Diana a ajuns acum să aibă acum o siluetă de invidiat. De altfel, de atunci, vedeta…