Mircea Radu a avut parte de un coșmar după ce partenera lui de viață a fost lovită de o mașină.

Raluca Radu a fost acroșată chiar pe trecerea de pietoni, în timp ce traversa. Din fericire, accidentul nu a fost unul grav, astfel că aceasta se va recupera rapid.

Cum s-a întâmplat totul?

Raluca Radu, soția vedetei de televiziune a fost victima accidentului chiar în centrul orașului Piatra Neamț. Partenera de viață a lui Mircea Radu intenționa să treacă strada alături de o rudă în vârstă de 66 de ani. Un taximetrist nu ar fi apreciat distanța corectă dintre autoturismul pe care îl conduce și cei doi pietoni. Astfel, acesta i-a lovit, atât pe Raluca Radu cât și pe bărbatul care o însoțea.

Cele două victime au fost imediat transportate la spital pentru investigații medicale. De asemenea, oamenii legii au deschis imediat o anchetă în acest sens. Șoferul mașinii de taxi a fost testat cu aparatul etilotest, acesta având un rezultat negativ.

În urma primelor cercetări din anchetă a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Rămâne de văzut dacă cele două victime vor depune și o plângere în acest sens.

Cine este Raluca Radu

Mircea și Raluca Radu trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de câțiva ani. Deși a fost pe culmile succesului, prezentatorul tv a lăsat în spate celebritatea și a făcut gestul suprem pentru partenera lui. Mircea s-a mutat la Piatra Neamț, acolo unde locuiește soția lui. Raluca Radu este medic oncolog de meserie.

Mircea și Raluca s-au căsătorit în anul 2013. Cei doi parteneri au împreună doi copii, de care prezentatorul este extrem de mândru. Mircea este extrem se implicat în viața de familie și își ajută mult soția.

Acesta nu se dă înapoi nici de la a sta în bucătărie. Jurnalistul postează deseori în mediul online fotografii cu tentațiile culinare pe care pe pregătește cu pasiune față de acest domeniu.