Autoritatea europeană de reglementare a medicamentelor a anunțat joi că pe lista efectelor adverse produse de Johnson&Johnson ar trebui adăugat și un tip rar de inflamație a coloanei vertebrale, numită mielită transversă. Informații referitoare la această boală neurologică gravă au fost, de asemenea, în centrul întreruperii studiilor în primele etape de dezvoltare atât pentru vaccinul AstraZeneca, cât și pentru cel J&J, care se bazează pe o tehnologie similară. Efect grav al vaccinului Johnson&Johnson Agenția europeană pentru medicamente (EMA) a actualizat joi informațiile privind siguranța tuturor vaccinurilor împotriva coronavirusului, precizând și că evaluează rapoartele privind o afecțiune rară a sângelui cunoscută…
Autor: Madalina Vasile
Un incendiu puternic a izbucnit, joi dimineață, la Spitalul de Boli Infecțioase Ploiești, unitate sanitară suport-covid. Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, doi pacienți și-au pierdut viața, iar o infirmieră a suferit arsuri grave și a fost transportată la Spitalul Floreasca din București. În urma tragediei a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Incendiul a fost stins în câteva minute La faţa locului au fost mobilizate şase autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o descarcerare şi 20 de ambulanţe SMURD şi SAJ, cu 57 de pompieri militari, precizează ISU Prahova. Spitalul de Boli Infecţioase este…
Directorul regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge, a avertizat marţi că Europa se va confrunta cu “o iarnă grea” ca urmare a creşterii numărului de cazuri de COVID-19. Expertul a fost prezent la deschiderea celui de-al 44-lea Congres Mondial al Spitalelor, care se desfăşoară în oraşul spaniol Barcelona. În discursul său, Hans Kluge a anunțat că regiunea europeană a OMS – care include 53 de ţări din Europa şi Asia Centrală, printre care Rusia şi mai multe foste republici sovietice – a înregistrat săptămâna trecută aproape 2 milioane de cazuri noi de COVID-19 şi că numărul…
Guvernul din Marea Britanie a decis că toți angajații din sistemul public de sănătate din Anglia vor fi obligați să se imunizeze împotriva coronavirusului până pe 1 aprilie 2022. Angajații sistemului public, obligați să se vaccineze de la 1 aprilie „După o consultare pe acest subiect, am ajuns la concluzia că toţi cei care lucrează în NHS (serviciul public de sănătate) şi asistenţă socială vor trebui să fie vaccinaţi”, a declarat ministrul sănătăţii, Sajid Javid, în parlament. Acesta a explicat că răul trebuie evitat și pacienții din sistemul sanitar trebuie protejați. De asemenea, trebuie protejați și angajații sistemului, dar și…
Mai clar, Înalta Autoritate pentru Sănătate din Franța a anunțat că vaccinul Moderna dezvoltat împotriva coronavirusului mărește riscul de miocardită și pericardită în cazul persoanelor cu vârste de sub 30 de ani. Aceste persoane nu trebuie să se vaccineze împotriva coronavirusului Realizat de structura Epi-Phare, care reunește Agenția Medicamentului (ANSM) și Siguranța de boală (Cnam), studiul, publicat la începutul acestei săptămâni, a fost realizat pe persoane cu vârste între 12 și 50 de ani spitalizate în Franța penru miocardită sau pericardită, în perioada 15 mai și 31 august. Rezultatele indică 919 cazuri de miocardită și 917 cazuri de pericardită. Trebuie…
Faptul că politicul a intervenit în campania de vaccinare a determinat românii, despre care deja se știe că nu au încredere în clasa politică, să aibă frică de vaccinul dezvoltat împotriva coronavirusului. Nu numai că aceștia nu cred în vaccin, însă mulți dintre oameni nu cred nici în existența virusului, ceea ce le pune grav sănătatea în pericol. Persoanele nevaccinate împotriva coronavirusului, risc crescut de deces Conform unui raport al autorităților sanitare din New South Wales, cei care nu sunt vaccinați împotriva coronavirusului au un risc de 16 ori mai mare să ajungă în secțiile de terapie intensivă sau să…
Luni seara a avut loc ședința Biroului Național Politic al PNL, unde, conform unor surse, Florin Cîțu, actualul lider al PNL, l-a anunțat pe Ludovic Orban că va fi exclus din partid. Totul ar urma să aibă loc la începutul săptămânii viitoare. Ludovic Orban ar putea fi exclus din PNL Reamintim faptul că Ludovic Orban a pierdut, în septembrie, alegerile interne în PNL. În urma acestui eșec, Orban a declarat că orice parteneriat dintre el și președintele Klaus Iohannis a luat final. Florin Cîțu a intervenit și a spus că nu a existat niciodată un parteneriat între cei doi, ci…
Astfel, începând de mâine, România va rămâne în stare de alertă, ceea ce înseamnă că toate restricțiile adoptate pe 25 octombrie vor fi în continuare obligatorii. Reamintim că avem nevoie de certificatul verde peste tot. Accesul în mall-uri va fi permis doar celor care s-au vaccinat sau care au trecut prin boală. În magazinele esenţiale – alimentare sau farmacii – va fi permis accesul şi nevaccinaților, dar doar dacă acestea se află în afara centrelor comerciale mari. Starea de alertă pe teritoriul României, prelungită În cazul copiilor cu vârsta sub cea de la care este autorizată vaccinarea, aceştia pot intra…
Astfel, conform Comitetului Național privind Campania de Vaccinare a anunțat că începând de luni, toți românii care s-au vaccinat cu serul produs de Johnson&Johnson se pot programa pentru doza booster. Potrivit CNCAV, începând de luni, persoanelor care au efectuat schema primară cu vaccinul Johnson&Johnson li se poate administra doza de rapel cu unul din produsele pe bază de ARN Messager (Comirnaty/Pfizer BioNTech sau Spikevax/Moderna). Important este de știut că dacă cei care se vaccinează vor să se vaccineze cu același ser cu care s-au imunizat inițial, o pot face. Două funcții noi în aplicația RoVaccinare Astfel, conform sursei citate, Serviciul…
În acest moment, PNL poartă negocieri cu PSD pentru a intra împreună la guvernarea țării. Acest lucru a provocat o mare vâlvă între cetățenii care au votat cu liberalii și care erau total împotriva social-democraților. Deși în urmă cu câteva luni Florin Cîțu a anunțat că PNL nu va negocia niciodată cu PSD, acest lucru s-a schimbat între timp. Florin Cîțu nu este acceptat ca premier de către PSD Din păcate pentru el, PSD are multe condiții de pus, iar cea mai importantă a fost anunțată chiar astăzi de prim-vicepreședintele social-democrat, Sorin Grindeanu. El a spus, după ședința Comitetului Politic…
Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a anunțat că săptămâna aceasta o masă de aer rece va determina scăderea temperaturilor sub ceea ce ar fi normal pentru luna noiembrie în țara noastră. Se strică vremea! Luni, vremea va fi frumoasă, iar temperaturile vor crește până la 20 de grade, însă de marți, 9 noiembrie, totul se va schimba. Mai clar, o masă de aer rece va determina scăderea temperaturilor până la valori între 7-11-12 grade în partea de vest-sud-vest-sud a țării, chiar 8-9-10 grade în București. Din a doua parte a nopții de luni spre marți, la munte, în…
În fiecare an, pe 8 noiembrie, creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Tot în această zi, credincioșii respectă mai multe tradiții și superstiții, pentru a ține lucrurile rele departe de ei. Arhanghelul Mihail este cunoscut pentru faptul că veghează la căpătâiul bolnavilor, iar Gavril este cunoscut ca protector al mamelor, fecioarelor și pruncilor. Se spune că Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria pentru a-i vesti întruparea Fiului Domnului. Tradiții și superstiții de Sfinții Mihail și Gavriil În această zi, creștinii urmează o serie de superstiții și tradiții, pentru a fi păziți de cele…