Oficialii WhatsApp au anunțat că nu vor mai putea rula aplicația pe anumite telefoane. Mai clar, este vorba despre persoanele care au iPhone ai căror telefoane încă mai funcționează pe baza iOS 10 sau Ios 11. Reamintim că iOS 15.4.1. este cea mai recentă actualizare a sistemului de operare Apple. Nu vei mai avea acces la WhatsApp! Mai multe persoane care au iPhone cu sistemul de operare de mai sus au fost deja anunțați cu privire la faptul că nu vor mai putea accesa respectiva aplicație în viitor. Mai exact, începând de pe data de 24 octombrie cei care nu…
Autor: Madalina Vasile
Dis de dimineață mascații au descins la domiciliul lui Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova. Acesta este acuzat de comiterea unor infracțiuni cum ar fi corupere, trădare de țară și finanțarea partidului său politic cu bani veniți de la o organizație criminală. Ulterior, oficialul a fost reținut pentru 24 de ore. Perchezițiile ar fi avut loc la Sadova, unde este casa părintească a lui Igor Dodon, dar și la „Sadovo”, baza de odihnă a fostului președinte. Aici, Dodon și familia acestuia dețin o altă proprietate. De asemenea, mascații au mai descins și la sediul Uniunii de Afaceri Moldo-Rusă, al…
Coaliția de guvernare a decis să lanseze un nou pachet de măsuri sociale de „Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde de euro. Astfel, printre măsuri, se numără și cea a amânării pentru 9 luni a ratelor la bănci. Toți românii care se confruntă cu probleme financiare din cauza evenimentelor neplăcute din ultima perioadă își pot amâna ratele la bănci pentru nouă luni. Încă un ajutor de la Guvernul României De asemenea, sunt și măsuri de ajutor pentru angajați. Se va acorda un sfert din diferența de salariu în conformitate cu legea salarizării unitare cuvenită salariaților din sistemul public.…
Într-o postare pe Facebook, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat că în acest moment nu sunt semne că în România va fi o criză alimentară. De asemenea, oficialul spune că vorbește în continuu cu fermierii și procesatorii pentru a afla dacă necesarul de consum intern este stabil. ”NU avem motive de panică! Nu sunt premise ca în România să avem o criză alimentară!”, a scris ministru pe contul său de socializare. El spune că la nivel global se discută despre o criză alimentară, însă este vorba despre statele care nu își pot asigura materiile prime din care se obțin produsele…
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în dosarul „Colectiv” pentru abuz în serviciu. Instanța i-a condamnat la închisoare și pe patronii clubului, dar și pe pirotehniștii din dosar. 1. Cristian Popescu Piedone, condamnat la patru ani de închisoare De asemenea, instanța a dispus plata unor despăgubiri de zeci de milioane de euro pentru familiile victimelor din clubul Colectiv. Despăgubirile trebuie plătite în solidar de Primăria Sector 4 (condusă la momentul incendiului de primarul Cristian Popescu Piedone), Inspectoratul Pentru Situatii De Urgenta ”Dealu Spirii” Bucuresti-Ilfov, firmele SC Colectiv Club SRL, Sc…
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă. Alerta specialiștilor meteo intră în vigoare începând de astăzi, ora 12:00, și este valabilă până mâine, la ora 23:00. În intervalul mai sus menționat anumite zone din țară se vor confrunta cu perioade de instabilitate atmosferică accentuată. Codul galben este valabil în toate județele țării, excepție făcând doar județe Constanța și Tulcea. Cod galben de ploi, vijelii și grindină Vor fi semnalate averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și pe alocuri intensificări ale vântului, vijelii și grindină.…
Nicolae Ciucă, în prezent premier și liderul PNL, este unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Klaus Iohannis. Conform declarației sale de avere, Nicolae Ciucă are o casă de 232 de metri pătrați la Balotești și un teren intravilan de 2.800 metri pătrați într-o comună din Dolj. Ce avere are Nicolae Ciucă Oficialul din Guvern mai are două mașini, Toyota Corola și RAV 4. Ciucă realizează venituri mari pe lună, cumulând pensia de fost militar cu salariul de 13.993 de lei pe care îl are în calitate de premier. Conform ultimei declarații completate de oficial, fostul general a primit,…
De exemplu, apa de gură poate fi folosită împotriva infecțiilor fungice la picioare. De exemplu, dacă observi ceva neobișnuit pe picioarele tale, cum ar fi roșeața sau mâncărimea, poți încerca următorul leac. Prepară o soluție din apă de gură și oțet alb, în cantități egale. Ulterior, cu ajutorul unui tampon de vată, aplică lichidul obținut pe zona afectată de 2-3 ori pe zi. Un alt mod de a consuma apa de gură este atunci când îți simți picioarele obosite. Poți ameliora durerea punând o cană cu apă de gură într-un lighean umplut cu apă caldă. Ții picioarele în apa respectivă…
După ce magistrații de la Tribunalul din Blagoevgrad au acceptat decizia de extrădare a Elenei Udrea în România, aceasta nu s-a lăsat. Fostul ministru a contestat decizia judecătorilor bulgari. A fost o decizie de ultim moment, fiindcă Udrea avea la dispoziție doar cinci zile să conteste decizia judecătorilor. Astăzi era ultima zi în care ea mai putea face acest lucru. Elena Udrea, decizie de ultim moment Cel mai probabil, decizia finală va fi luată de Curtea de Apel de la Sofia în cursul acestei săptămâni. Dacă magistrații vor menține aceeași decizie, atunci Elena Udrea va fi adusă în țară, cel…
De exemplu, acum a apărut o nouă mutație a variantei Omicron, denumită XE. Această nouă tulpină a ajuns deja în Spania și este cea mai contagioasă dintre toate apărute până în prezent. Simptomele sunt asemănătoare ca cele de la celelalte variante, cum ar fi febră, durere în gât, cefalee și dureri musculare. De asemenea oboseala, tusea și mucusul se află printre simptomele variantei XE. O nouă mutație gravă a Covid-19 Această nouă mutație poate provoca și simptome grave, dar mai puțin frecvente, cum ar fi dureri de spate, greață și transpirații nocturne, sau căderea părului și conjuctivita. Organizația Mondială a…
Începând de miercuri, 27 aprilie, toți șoferii care își vor cumpăra rovinietă vor primi un mesaj pe mail atunci când aceasta este pe cale să expire. Această măsură a fost luată de autorități pentru a-i ajuta pe șoferii „uituci”. Este important de precizat că această opțiune exista deja pentru cei care își plăteau online rovinieta. De acum, însă, se va aplica și persoanelor care își cumpără rovinietele din benzinării. Acestea au la dispoziție șase luni de zile pentru a-și actualiza sistemele. Ajutor pentru șoferii uituci „În viaţa cotidiană, omul uită să îşi verifice valabilitatea Rovinietei. Este exact ca atunci când…
În perioada sărbătorilor a apărut un nou tip de atac cibernetic. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) le atrage oamenilor atenția și le recomandă să fie vigilenți. Conform DNSC, mai mulți români au primit mesaje scrise tip SMS. Acestea îi direcționează pe destinatari spre site-uri compromise care le pot fura datele. Autoritățile le recomandă oamenilor să evite să acceseze link-uri din surse necunoscute. Avertismentul autorităților: Un nou tip de atac cibernetic face ravagii în țară „Unii utilizatori au primit deja sms-uri scrise defectuos în limba română, care conțin link-uri malițioase, ce redirecționează utilizatorul către site-uri compromise”, anunță DNSC. Potrivit sursei…