După ce magistrații de la Tribunalul din Blagoevgrad au acceptat decizia de extrădare a Elenei Udrea în România, aceasta nu s-a lăsat.

Fostul ministru a contestat decizia judecătorilor bulgari. A fost o decizie de ultim moment, fiindcă Udrea avea la dispoziție doar cinci zile să conteste decizia judecătorilor. Astăzi era ultima zi în care ea mai putea face acest lucru.

Elena Udrea, decizie de ultim moment

Cel mai probabil, decizia finală va fi luată de Curtea de Apel de la Sofia în cursul acestei săptămâni. Dacă magistrații vor menține aceeași decizie, atunci Elena Udrea va fi adusă în țară, cel mai probabil după data de 1 mai.

Reamintim că Elena Udrea a fost condamnată în urmă cu două săptămâni la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Dacă va avea un comportament exemplar, ea va putea să își ispășească doar două treimi din pedeapsă.

Aceasta s-a plâns magistraților bulgari de condițiile din închisorile din România, motiv pentru care înainte de a lua o decizie, judecătorii din Bulgaria au cerut detalii despre condițiile în care va fi încarcerat fostul ministru.

Elena Udrea, decizie fulger din închisoare! Totul a fost dat peste cap
foto: Antena 3

Ce condiții va avea Udrea în închisorile din România

Președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, Cosmin Dorobanțu, a vorbit recent despre condițiile pe care le va avea Elena Udrea în închisoare. El a spus că Elena Udrea este o persoană cu vulnerabilități, având în vedere statutul, profesia și natura faptelor. Astfel, ea va fi încarcerată singură în celulă, sau cu deținute de același tip.

De asemenea, ea va primi chiar și un televizor în celulă, dacă va face cerere, fiindcă are dreptul la informare. Chiar dacă Elena Udrea are un statut special în închisoare, ea nu va avea dreptul la telefon mobil. Acest lucru este interzis prin lege, iar niciun deținut nu are voie să dețină un astfel de obiect.