Autor: Elena Ranceanu

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte joi în ședință la Palatul Cotroceni, având pe agendă analiza posibilității transferului unui sistem Patriot către Ucraina. În cadrul aceleași întâlniri, președintele Klaus Iohannis urmează să facă un anunț important privind candidatura sa la șefia NATO. Ședința CSAT va începe la ora 13:00, iar pe agenda sa figurează analizarea mai multor teme de actualitate din domeniul securității naționale, conform programului transmis de CSAT. Referitor la posibilitatea trimiterii unui sistem Patriot în Ucraina, surse dezvăluite miercuri pentru Digi24 indică că Armata Română este împotriva unui astfel de demers, însă decizia aparține factorilor…

Read More

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a apreciat miercuri drept „praf în ochi” ideea că am putea „face să dispară” Hamas, atrăgând imediat un apel la ordine din partea guvernului israelian. „Hamas este o ideologie, nu putem elimina o ideologie. A spune că vom face să dispară Hamas înseamnă a arunca praf în ochii publicului”, a declarat contraamiralul Daniel Hagari într-un interviu pentru postul de televiziune israelian 13. În timp ce guvernul israelian pare divizat de săptămâni întregi cu privire la problema viitorului Fâşiei Gaza odată războiul încheiat, contraamiralul Hagari a adăugat: „Dacă nu prevedem o alternativă, în cele din…

Read More

În România, după aproape 35 de ani de democrație, există încă un număr semnificativ de persoane care votează fără discernământ, sub influența directă a liderilor politici locali. Acest fenomen este cunoscut sub numele de „electorat captiv” și este prevalent în județele sărace.„Am votat ce scria pe o bluză primită de la primar”, a mărturisit sincer o femeie din satul Toporu, județul Giurgiu. Mulți alegători din această localitate nu știau nici măcar tipul de alegeri la care participă sau pentru ce instituții votau.„Foarte greu să cerem schimbarea doar din partea lor, în condițiile în care sistemul parcă lucrează împotriva lor și…

Read More

Echipele din România și-au aflat, miercuri, adversarele din turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorți care a avut loc la Nyon. Astfel, FCSB, dacă va pierde confruntarea cu Virtus AC din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, va întâlni formația care va pierde confruntarea Flora Tallinn (Estonia) – NK Celje (Slovenia), de asemenea din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, conform News.ro. Universitatea Craiova va înfrunta echipa care va pierde confruntarea Botev Plovdiv (Bulgaria) – Maribor (Slovenia), din primul tur preliminar al Ligii Europa. CFR 1907 Cluj va întâlni echipa FC Neman Grodno din Belarus. Corvinul…

Read More

Fostul ministru al Afacerilor Externe, Adrian Cioroianu, a declarat miercuri, pentru Interviurile Digi24.ro, că incertitudinea privind data alegerilor prezidențiale poate genera o „lehamite în rândul românilor”. Cioroianu exclude posibilitatea ca dezinteresul pentru prezidențiale să fie una dintre strategiile partidelor aflate la guvernare. Întrebat de Alexandru Rotaru de la Digi24 despre avantajele situației de incertitudine, Cioroianu a comparat-o cu un joc de alba-neagra: „Într-un joc de alba-neagra, cu siguranță câștigă cineva. De regulă, cel care învârte castroanele. Măcar el câștigă, chiar dacă celălalt nu-și dă seama ce. În cazul nostru, nu e foarte limpede dacă se profilează un câștigător, pentru că,…

Read More

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat că va prezenta joi, în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), poziţia sa privind candidatura la şefia NATO, urmând apoi să facă o declarație publică pe acest subiect. Klaus Iohannis a fost întrebat miercuri dacă îşi va menţine candidatura la şefia NATO, în condiţiile în care Ungaria şi Slovacia şi-au anunţat susţinerea pentru ocuparea funcţiei de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice de către Mark Rutte, România rămânând singura ţară din Alianţă care nu a anunţat susţinerea pentru premierul olandez. „Despre NATO mai mult mâine. Aceste chestiuni le voi prezenta prima dată în…

Read More

Coreea de Nord și Rusia au semnat miercuri un „parteneriat strategic global” care prevede asistență reciprocă în caz de „agresiune”, a anunțat președintele rus Vladimir Putin în timpul vizitei de stat pe care o face la Phenian. Kim Jong Un și-a exprimat sprijinul ferm pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei.„Tratatul de parteneriat cuprinzător semnat astăzi prevede, printre altele, asistență reciprocă în caz de agresiune împotriva unei părți la tratat”, a declarat Vladimir Putin presei după semnarea documentului.„Atât Rusia, cât și Coreea (de Nord) urmăresc o politică externă independentă și nu acceptă limbajul șantajului și al diktatului”, a avertizat el, potrivit AFP,…

Read More

Este alertă pe litoralul Mării Negre. Turiștii care se aflau pe plajă în această dimineață au observat în apă o substanță suspectă. Pescarii au semnalat incidentul, iar autoritățile intervin la această oră și fac verificări pentru a stabili care este cauza poluării. Adrian Bîlbă, biolog, a declarat: „Este o poluare a suprafeței litorale în zona Constanței, la Marea Neagră. Chiar în fața valului de poluare veneau bancuri de pești speriați de aceasta. E o substanță cu aspect buretos, elastic, bineînțeles ca flotant ușor, de o culoare cenușie, cenușiu-albăstruie, care după părerea mea nu are vreo origine organică naturală, adică nu…

Read More

Coaliția de guvernare se reunește miercuri pentru a discuta despre data alegerilor prezidențiale, pe fondul neînțelegerilor dintre PNL și PSD privind calendarul acestui scrutin. Liberalii vor ca alegerile să aibă loc în decembrie, în timp ce social-democrații insistă pentru septembrie. Ședința coaliției va avea loc după întrevederea premierului Marcel Ciolacu cu președintele Italiei, Sergio Mattarella, care este programată la ora 18:00, la Palatul Victoria, potrivit unor surse din coaliție citate de News.ro. Este posibil ca la ședința care va avea loc la Vila Lac să se tranșeze acest subiect, pentru că guvernul este presat de timp să dea actele normative…

Read More

Riscul de apariție a nodulilor în glanda tiroidă crește odată cu avansarea în vârstă, iar femeile sunt mai frecvent afectate decât bărbații. Tiroidita autoimună poate fi implicată în dezvoltarea acestora, dar nodulii pot fi și o expresie a unui cancer al glandei tiroide. Dr. Roxana Boanță, medic primar chirurgie generală cu supraspecializare în chirurgie endocrină cervicală, explică importanța adresării medicului endocrinolog pentru un diagnostic corect.“Este esențial ca pacienții cu noduli tiroidieni să se adreseze medicului endocrinolog pentru diagnostic ”, subliniază dr. Boanță. Adesea, diagnosticarea precoce permite identificarea corectă a naturii nodulilor, fie că sunt benigni sau maligni, și impune urmarea…

Read More

Un număr record de milionari ar urma să părăsească Regatul Unit în acest an, potrivit unor noi cercetări. Alegerile generale din acest an sunt așteptate să amplifice și mai mult acest exod, transmite CNBC. Raportul Henley Private Wealth Migration indică faptul că în 2024, din Marea Britanie vor pleca 9.500 de persoane cu avere netă ridicată, mai mult de dublu față de cifra de anul trecut, de 4.200 (care în sine a fost o cifră record). Marea Britanie s-a clasat pe locul doi după China în clasamentul Henley, care ar urma să înregistreze ieșiri nete de 15.200 de milionari în…

Read More

Statutul poliţistului ar urma să fie modificat printr-o Ordonanţă de Urgenţă, care include interzicerea tatuajelor și elementelor ornamentale, de orice natură, aplicate pe faţă, gât sau alte zone ale capului pentru persoanele care participă la concursurile pentru ocuparea funcţiilor de execuţie vacante prin încadrare directă, reîncadrare sau transfer, transmite Agerpres.Ministerul Afacerilor Interne a organizat marţi o dezbatere publică asupra proiectului de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, la cererea Sindicatului poliţiştilor Europol. Proiectul iniţiat de Ministerul Afacerilor Interne urmăreşte să întărească cadrul normativ pentru protecţia juridică a poliţiştilor și să pună în acord…

Read More