Astăzi, 26 aprilie, este prima duminică de după Paşte, cunoscută drept Duminica Tomii. Aceasta este o sărbătoare dedicată sufletului morţilor în Calendarul Popular. Potrivit „CreştinOrtodox”, Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte în Duminica a II-a după Paşti, pe Sântul Apostol Toma. În această zi, Mântuitorul S-a arătat ucenicilor prin uşile încuiate, pentru a doua oară după Înviere. Pentru că Toma nu credea în Învierea Mântuitorului, Iisus l-a îndemnat să-i atingă semnele rămase pe corp în urma răstignirii Sale. După acest moment, Toma îl mărturiseşte fără nicio îndoială pe Iisus Hristos ca Domn şi Dumnezeu, realitatea Învierii Domnului fiind dovedită astfel încă o…
Autor: Bumbeneci Diana
Dictatorul suprem al Coreei de Nord, Kim Jong Un ar fi murit, spune presa britanică, însă presa din statul său prezintă doar informația că liderul ar fi pe moarte. Zvonurile au apărut imediat după ce China și-a trimis o echipă medicală în Coreea de Nord pentru a-i acorda ajutor de urgență liderului, a cărui operație la inimă ar fi dat greș. Cine i-ar putea lua locul lui Kim Jong Un De când starea liderului s-a înrăutățit, oamenii s-au întrebat cine i-ar putea lua locul acestuia. Se pare că sora lui Kim Jong-un, Kim Yo-Jong, 31 de ani, e gata să-l…
Potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 1.480 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu coronavirus. De unde sunt românii Românii sunt 1.156 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 16 în Germania, 64 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) Zeci de români din diaspora au murit Până la acest moment, 70 de cetățeni români…
România a trecut de 10.000 de cazuri de infectare şi are aproape 600 de decese provocate de coronavirus. Numărul oamenilor care mor creşte din ce în ce mai rapid, majoritatea pacienţilor fiind înregistraţi şi cu alte probleme medicale care nu îi ajută să facă faţă coronavirusului. Astăzi, o nouă serie de pacienţi au fost declaraţi decedaţi. Care este istoricul medical al acestora: Deces 546 Bărbat, 30 ani din județul Bihor. Data internării: 10.04.2020 Spitalul Clinic Municipal Oradea- Boli Infecțioase, iar în 17.04.2020 este transferat pe secția ATI. Data recoltării probelor pentru COVID-19: 09.04.2020. Data confirmării: 10.04.2020. Dată deces: 23.04.2020. Comorbidități:…
Premierul Ludovic Orban a ieşit public uc noi declaraţii de ultimă oră legate de relaxarea măsurilor de restricţie de pe timpul pandemiei de coronavirus care a afectat profund şi România. Orban a încercat că lămurească una dintre cele mai dese întrebări ale românilor: „Când vor putea ieşi din ţară pentru a merge în vacanţe?” Potrivit premierului Orban, după data de 15 mai se vor relaxa mai multe restricţii de distanţare socială şi de circulaţie pe domeniul public. O parte din regulile date în Ordonanțele Militare vor fi anulate, astfel românii vor avea mai multă libertate, vor putea ieși din casă…
Autorităţile din încă un oraş de pe teritoriul României au luat deicia de a înfiinţa noi legi pentru a-i proteja pe oameni, împotriva pandemiei de coronavirus. Astfel, purtarea măştilor de protecţie sau a oricărui tip de eşafă sau obiect folosit protecţia nasului şi a gurii devine obligatorie în spaţiile publice închise şi în transportul în comun, exact după cum a declarat Klaus Iohannis. Este vorba despre municipiul Blaj. Locuitorii care nu vor respecta regulile vor primi amenzi de până la 500 de lei, potrivit autorităţilor locale. „Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Blaj a stabilit, prin hotărârea din 22 aprilie,…
Printr intermediul unei scrisori deschise, profesorul doctor Adrian Streinu-Cercel a publicat, joi seara, toate nemulţumirile pe care le are după ce a fost demis. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a luat decizia joi de a-l demite pe medicul Adrian Streinu Cercel de la conducerea comisiei științifice anti-COVID din Ministerul Sănătății. După această decizie, mai multe scandaluri au răbufnit pe scena politică, iar Streinu a reacţionat imediat. Motivul pentru care ar fi fost demis medicul este pentru că a propus ca toţi românii cu vârsta de peste 65 de ani să fie mutaţi în centre speciale de carantină. Iată scrisoarea lui Streinu-Cercel…
Premierul Ludovic Orban a lămurit problema alegerilor. Acesta este de părere că alegerile locale ar putea fi organizate în luna septembrie, asta dacă primul val al pandemiei va trece până la începutul lunii iulie, iar alegerile parlamentare ar putea avea loc în decembrie. Premierul Ludovic Orban a fost întrebat, joi seara la B1TV dacă se vor amâna alegerile. „La nivelul Guvernului, nu. Punctul nostru de vedere l-am prezentat public. Sigur că trebuie să vedem evoluţia epidemiei. Dacă primul val se va stinge, să spun spre 1 iulie, prognozele făcute de epidemiologi sunt că un al doilea val va fi posibil…
Senatorul PSD, Florin Orțan, de primă profesie medic, vine în sprijinul românilor. a depus la începutul lunii aprilie la Parlament, un proiect ce presupune acordarea unei noi pensii. Astfel, senatul a aprobat, cu unanimitate de voturi, inițiativa legislativă prin care se acordă pensie de urmaş copiilor cadrelor medicale decedate în lupta cu coronavirusul. Propunerea este acceptată de toată lumea şi este bine venită şi în Camera Deputaţilor, care este şi for decizional. Ce prevede proiectul: – La decesul unui cadru medical, Ministerul Sănătăţii acordă familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar…
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a ieşit public cu noi declaraţii legate de alegerile locale. Acesta a povetsit, la „Marius Tucă Show”, că alegerile generale vor fi organizate în 5 decembrie, iar cele locale la sfârșit de septembrie sau la începutul lunii octombrie. „Alegerile vor fi în 5 decembrie, alegeri generale, iar alegeri locale, încercăm să organizăm la sfârșit de septembrie început de octombrie”, a spus Rareș Bogdan. Rareş Bogdan a mai fost întrebat şi dacă mai are în plan să participe la alegerile pentru Primăria Capitalei, împotriva Gabrielei Firea. Acesta a răspuns tranşant că nu, deoarece preferă să rămână europarlamentar.…
Actualul Ministru al Educației, Monica Anisie, a ieşit public cu noi declaraţii legate de cea mai arătoare problemă după criza economică şi medicală, criza din învăţământ. Monica Anisie a explicat totul despre posibilitatea de redeschidere a școlilor după 15 mai, dar şi cum se va dace finalizarea anului școlar şi care este planul de organizare al examenelor de Capacitate şi Bacalaureat. În acest context, Monica Anisie a mai declarat faptul că deciziile nu se vor lua individual, ci în echipă, pentru a stabili clar şi sigur modul în care vor putea fi protejaţi atât elevii, cât şi profesorii. ”În acest…
România se află în plină pandemie de coronavirus, la fel ca aproape toate ţările de pe planetă, motiv pentru care mai bine de 40% din omenire nu prea se mai gândeşte la vacanţe. La noi în ţară, autorităţile se gândesc totuşi la sutele de mii de vouchere de vacanţă care au fost date pentru acest an şi pe care românii nu vor să le piardă. În acest context, Senatul a votat joi prelungirea valabilității voucherelor de vacanță emise pe anul 2019. Astfel, tichetele de vacanță pentru bugetari aferente anului 2020 vor fi emise doar pe suport electronic, iar cele de…