Biserica Ortodoxă o prăznuiește în fiecare an, pe 25 iunie pe Sfânta Muceniță Fevronia. Despre Marea Muceniță se spune că a îndurat chinuri groaznice pentru a-și apăra credința și a duce mai departe cuvântul lui Dumnezeu. Din ordinul împăratului Dioclețian, a fost supusă torturii. Cine a fost Sfânta Muceniță Fevronia Sfânta Mare Muceniță Fevronia s-a născut în cetatea Nisibi. Pe când are 20 de ani, începe persecuția creștinilor. Întrucât nu a vrut să renunțe la credință, îndură chinuri cumplite în piața publică din cetate. După ce a fost torturată, Mucenița Fevronia a fost recunoscută ca Sfântă și a primit moartea…
Autor: Bianca-Ioana Cimpoi
Ziua de sâmbătă aduce vreme caldă și frumoasă în toată țara. Cerul va fi variabil și doar în zona sud-estică sunt șanse de precipitații, mai ales în a doua parte a zilei și noaptea, local în Crișana și Banat. Pe arii restrânse există condiții de grindină, unde se pot strânge cantități mai însemnate de apă. Temperaturile sunt mai ridicate decât în ziua precedentă. Prognoza meteo, 25 iunie Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că vremea va fi frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, iar după-amiază se strâng câțiva nori în sudul și vestul țării. Local se pot înregistra precipitații…
Fără doar și poate, Gheorghe Turda se numără printre cei mai apreciați interpreți de muzică populară. Succesul său a trecut granițele țării. Odată cu celebritatea, au venit și sume deloc de neglijat. Astfel că, în prezent, artistul conduce o mașină care se încadrează perfect în categoria bolizi de lux. Gheorghe Turda: „Întotdeauna am avut mașină bună, mai scumpă” Artistul deține o mașină care costă nu mai puțin de 50.000 de euro, cu care se deplasează la concerte. De cele mai multe ori, artistul merge și în turnee cu bolidul de lux, a cărui marcă nu a dorit să o dezvăluie.…
Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean sunt în culmea fericirii, după ce s-a născut și cel de-al treilea copil. Micuța a venit pe lume ieri, iar fanii nu au ezitat să îi transmită actriței gândurile lor bune. Laura Cosoi a dezvăluit și ce nume va purta mezina familiei. Semnificația numelui ales pentru cea de-a treia fiică Laura Cosoi a postat mai multe fotografii după naștere, dar și un mesaj în care le împărtășește fanilor numele ales pentru micuța. Pe cea de-a treia fiică a cuplului o cheamă Lara, un nume inedit și tot mai des întâlnit în România. Potrivit…
Pepe și Yasmine Ody trăiesc cea mai frumoasă perioadă din viața lor, după ce s-a născut fiul lor. Așa cum știe toată lumea, artistul are două fete din căsnicia cu Raluca Pastramă, iar multă lumea a fost curioasă cum a fost primit în familie noul membru. Imaginile distribuite de Pepe pe rețele sociale vorbesc de la sine. Pepe, un bărbat împlinit În urmă cu o zi, Pepe a postat mai multe imagini cu fiul său, în care apar și cele două fiice din relația anterioară. Spre surprinderea tuturor, micuțele sunt topite după frățiorul lor, iar gesturile pline de afecțiune nu…
Pe durata verii, nu doar îngrijirea pielii necesită mai multă atenție. Și părul întrucât razele soarelui pot avea efecte negative asupra podoabei capilare. De la un firul care se rupe repede până la părul electrizat și greu de coafat, consecințele sunt multe. Apa sărată ori cea care conține clor îți poate deteriora părul mai mult decât ai fi crezut inițial. Mai jos îți prezentăm câteva sfaturi pentru a avea părul strălucitor și vara. Trucurile care te ajută să ai părul strălucitor și sănătos vara Sfatul cel mai cunoscut este cel de a folosi un șampon și un balsam care să…
Flick și soția sa, Denisa, sunt în culmea fericirii, după ce s-a născut fiica lor, pe nume Eva Maria. Domnul Rimă nu a ezitat să împărtășească vestea cu internauții, care au luat cu asalt secțiunea de comentarii pentru a le transmite celor doi gânduri bune, dar și o viață plină de bucurii micuței, care a dus fericire în familie. Cu cea mai mare bucurie în suflet, Flick a postat prima imagine cu fiica sa. Mesajul emoționant postat de Flick, la o zi de la nașterea fiicei sale În stilul său caracteristic, Flick a reușit să îi emoționeze pe internauți cu…
În ciuda aparențelor, puțini știu situația prin care a trecut Giani Kiriță pe când era doar un copil. Chiar dacă anii au trecut, lipsa absenței tatălui din viața sa a lăsat urme. În cadrul podcastului moderat de Nasrin Ameri, fostul mare fotbalist a vorbit despre cele mai dificile momente din copilărie. Giani Kiriță: „Este o traumă pe care o am și acum, e din copilărie” Fostul mare fotbalist a mărturisit că lipsa tatălui și-a spus cuvântul. Nu a simțit niciodată afecțiune din partea figurii paterne. În timp ce alți copii erau încurajați de tații lor, nu așa a fost și…
Frank și Patrik Riklin sunt doi frați, care administrează împreună afacerea familiei: un hotel mai puțin obișnuit. Despre zona în care este amplasat hotelul se spune că este de zero stele întrucât este înconjurată de munți. Complexul nu are uși, nici măcar tavan. Totuși, proprietarii sunt mulțumiți de felul în care a evoluat afacerea lor și chiar susțin că ideea de business a prins la public. De ce este atât de popular hotelul de zero stele Pe lângă faptul că nu seamănă deloc cu un complex așa cum îl știm toți, hotelul situat într-o benzinărie satul Saillon, cantonul Valais, Elveția…
Fără doar și poate, Cheloo se numără printre cei mai apreciați rapperi de la noi. De-a lungul timpului, au existat mai multe controverse cu privire la viața de familie a artistului. În prezent, Cheloo este căsătorit cu Daniela Moraru, cea care i-a dăruit doi copii, o fată și un băiat. Din relația cu fosta soție, Daniela Niculescu, artistul are un fiu. Daniela Niculescu s-a luptat cu dependența de substanțele interzise Acum 10 ani, Cheloo a trecut printr-un divorț presărat cu mai multe neînțelegeri. Nu de puține ori, fosta soție l-a acuzat de infidelitate și de violență pe artist, mărturisind că…
În urmă cu mai mulți ani, Marina Dina a fost asistenta lui Mihai Morar, în cadrul emisiunii „Răi da’ buni”, difuzată atunci la Antena Stars. Între timp, blondina a renunțat la aparițiile publice, iar prioritățile sale sunt altele. Fosta asistentă Tv a devenit mamă și se dedică unui alt domeniu. Marina Dina: „Eram mult prea expusă, nu era un mediu sănătos pentru mine” De când a renunțat la aparițiile Tv, blondina s-a dedicat vieții de familie. Marina Dina este mama a doi copii și se pare că nu îi este dor să fie în lumina reflectoarelor. Fosta asistentă Tv este…
Fără doar și poate, Joseph Hadad se numără printre cei apreciați și cunoscuți bucătari. Celebrul chef nu se bucură de aprecierea meritelor doar în România, ci și pentru granițe, astfel că a gătit pentru două personalități ale lumii. Acesta a rememorat traseul din urmă cu 30 de ani, pe când se afla în Tel Aviv. Joseph Hadad: „Nu am putut să fac nicio mișcare, am rămas blocat!” Până să se mute în București, Joseph Hadad a lucrat în Tel Aviv, unde a avut ocazia să gătească pentru oameni importanți din lume, printre care Madonna, Michael Jackson Mihail Gorbaciov, Bill Clinton…