Autor: Stăncescu Ioana Andreea

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

Irina Nicolae a ajuns la vârsta de 43 de ani și a trecut prin câteva schimbări după ce s-a despărțit de colegele ei de trupă. În anii 2000 făcea furori cu vocea și cu coafura sa, de tip palmier, atrăgând toate privirile. Irina Nicolae s-a retras din muzică după destrămarea trupei ASIA și s-a orientat către un alt domeniu. Pe lângă schimbarea profesională, a schimbat și mediul, mutându-se în Ungaria alături de soțul ei, Marius Vizer, un om de afaceri prosper. Ea recunoaște că acomodarea nu a fost prea ușoară, dar s-ao obușnuit cu timpul. Fosta membră ASIA a început…

Read More

Ovi Jacobsen a avut mai multe colaborări cu Paula Seling, printre care și participarea la Eurovision, în 2010 și în 2014. Acesta a mărturisit unde a avut primul contact cu faimoasa artista, dar și ce planuri are în prezent. În urmă cu două zile, WRS a reprezentat România în finala Eurovision și s-a clasat pe locul 18. O piesă de succes care a obținut locul trei la concursul internațional a fost cântată chiar de Ovidiu și Paula Seling. Cei doi s-au cunoscut în 2009 în cadrul Cerbului de Aur, iar artistul i-a propus o colaborare. „Noi ne-am cunoscut pe scena…

Read More

Daiana Anghel și partenerul său au planuri mari. Se pregătesc pentru deschiderea unei afaceri la care au contribuit amândoi.  Daiana Anghel este un influencer de beauty foarte cunoscut și apreciat în mediul online, în timp ce soțul ei este un bucătar de excepție. Împreună fac o echipă fantastică, iar Daiana nu este nevoită să stea în bucătărie ore întregi pentru prepararea mâncării. Fosta prezentatoare a recunoscut că fiecare dintre ei are un loc special în casă, ea a ales baia, în timp ce partenerul său are bucătăria. De-a lungul carierei sale, chef Sorin Gonțea a făcut meniuri pentru mai multe…

Read More

Alexandra Stan este una dintre cele mai apreciate cântărețe, atât pe plan național, cât și internațional și se bucură de milioane de fani. Aceasta a avut un vis în copilărie cu privire la job-ul de vis pe care îl va avea. Alexandra Stan se bucură de milioane de fani în toată lumea, iar piese sale înregistrează milioane de vizionări. Ea a avut parte de mai multe cumpene în cariera sa de artist, dar a avut tăria să treacă peste orice și să-și vadă mai departe de visul ei. Încă din copilărie, Alexandra Stan se visa pe scenă. Deși existau atât de…

Read More

Otilia BIlionera este o artistă cunoscută de la noi și are una dintre cele mai vizionate melodii din topurile muzicale. De-a lungul anilor a apelat la mai multe intervenții estetice pentru a arăta impecabil, iar sumele nu sunt deloc de neglijat. Fosta concurentă de la „Survivor România” a vorbit despre intervențiile sale estetice chirurgicale. Aceasta și-a făcut implant mamar la o clinică din Turcia și, anual apelează la mai multe proceduri. De câțiva ani, cântăreața face mezoterapie de două ori pe an și injectează botox în frunte și ochi. Totodată, Otilia a mai apelat și la proceduri pentru micropigmentarea buzelor,…

Read More

Luni, 16 mai, meteorologii au anunțat vreme călduroasă, care se încadrează în valorile normale ale perioadei din an. Temperaturile sunt cuprinse între 22 și 31 de grade Celsius. Iată cum va fi vremea în toată țara. Vremea astăzi, 16 martie se anunță caldă, ideală pentru ieșiri și petrecut timp afară. În zona de vest și de sud temperaturile vor depăși valorile termice anuale. Temperaturile maxime se anunță a fi cuprinse între 22 și 31 de grade Celsius, iar cele minime între 4 și 18 grade în estul Transilvaniei. Cerul va fi senin, iar după-amiază va deveni variabil, existând câteva înnorări…

Read More

Valentina Pelinel și Cristi Borcea trăiesc o dragoste ca-n filme. Fostul model a făcut mai multe mărturisiri cu privire la deciziile importante pe care a trebuit să le ia de-a lungul relației, dar și cum a început relația lor. Valentina Pelinel și Cristi Borcea sunt părinții a trei copii frumoși, un băiețel, Milan și gemenele Indira și Rania. În anul 2014, acționarul de la Dinamo a fost condamnat în dosarul transferurilor de jucători la patru ani de închisoare. Modelul a făcut multe sacrificii pentru a rămâne alături de soțul său și a face față gurilor rele. În 2018, după eliberarea…

Read More

Berzele sunt păsări cu un penaj alb cu negru, au ciocul ascuțit și picioarele lungi. Ele trăiesc la marginea apelor, de multe ori, în locuri mlăștinoase și migrează în țările calde când se apropie frigul. De-a lungul timpului, au apărut mai multe legende și mituri despre ele, inclusiv că ar aduce bebeluși. O legendă foarte cunoscută despre berze este că pasărea ar fi fost un om. Dumnezeu i-a poruncit să pună toate șopârlele, racii și șerpii pe acre le găsește într-un sac și să nu-l dezlege fiindcă toate vietățile vor fugi și nu le-ar mai prinde. Omul s-a supus lui…

Read More

Tibi Dumitrescu și Anamaria Prodan au format în cuplu până în anul 2007 când drumurile lor s-au separat. Cei doi sunt părinții a două fete, Rebeca în vârstă de 23 de ani și Sarah de 22 de ani. Tibi Dumitrescu și Anamaria Prodan au fost căsătoriți din 1998 până în 2007, când a avut loc divorțul. Cei doi nu își reproșează nimic și se bucură că au ales acest drum. El este fost baschetbalist, iar fiica sa cea mică i-a călcat pe urme, fiind pasionată de acest sport. Acesta a locuit o perioadă în Statele Unite ale Americii, apoi a…

Read More

Filmul „Frumoasa și bestia” a fost unul dintre cele mai apreciate din istorie. O vedetă de la noi a dublat vocea personajului principal și nimeni nu a știut.  Alina Eremia se află în spatele vocii „Frumoasei” care se îndrăgostește de bestia din castel. Artista este discretă cu viața sa și s-a ținut departe de scandalurile care au apărut în presa mondenă. Totodată, a avut mai multe proiecte pe care le-a dezvăluit mult mai târziu după ce au avut loc, ca și în acest caz. Într-un videoclip de pe TikTok, Alina Eremia a mărturisit că a dublat vocea personajului principal, iar…

Read More

CRBL este un artist desăvârșit și se poate considera un bărbat mândru. Are o carieră de peste două decenii de care este mândru și o familie frumoasă. El este și tatăl unei adolescente pe nume Alessia și a vorbit în cadrul unui podcast despre relația dintre ei doi.  CRBL este căsătorit cu Elena Vascu din 2008 și au un mariaj fericit. La distanță de doi ani s-a născut și fiica lor, Alessia, care le bucură zilele. Ei au lăsat totul din România și s-au mutat în Spania pentru a lua viața de la capăt. S-au adaptat ușor și le priește…

Read More

Ruxi Opulența s-a remarcat în mediul online pentru videoclipurile amuzante pe care le făcea alături de Like Creața, dar și prin sinceritatea sa debordantă. Aceasta a câștigat marele premiu la show-ul „Bravo ai Stil”, iar popularitatea sa a crescut. Întrebată câți bani câștigă din mediul online, influencerul a răspuns fără ezitare. Pe numele său real, Roxana Erdei dispune de o mare comunitate pe Instagram. Este în număr de peste jumătate de milion, iar Ruxi este încântată pentru succesul pe care îl are. Aceasta abordează diverse subiecte pe care le dezbate, apoi, cu urmăritorii săi. Ea spune lucrurilor pe nume și…

Read More