Data de 28 ianuarie este ziua în care se sărbătoreşte Ziua mondială a protecției datelor şi Ziua internațională a mobilizării împotriva războiului nuclear, proclamată de Consiliului Mondial al Păcii, sărbătorită din 1966.

Din punct de vedere religios, astăzi, în calendarul creştin ortodox sunt trecuţi Cuvioșii: Efrem Sirul, Paladie, Iacob, iar în calendar romano-catolic este Sfântul Toma de Aquino, în timp ce în calendar greco-catolic este Sfântul Efrem Sirul; Sfântul Toma de Aquino.

Pe lângă aceste sărbători, pe data de 28 ianuarie au avut loc o serie de evenimente istorice, culturale şi sociale de o importanţă  majoră:

 

1547: În Anglia, în urma decesului lui Henric al VIII-lea, pe tron se urcă Edward al VI-lea, fiul său de doar 9 ani, care va fi primul conducător protestant al Angliei.

1813: Jane Austen publică pentru prima dată în Regatul Unit Mândrie și prejudecată.

1865: S-a întemeiat Societatea culturală „Ateneul Român”, din inițiativa lui Constantin Esarcu, Nicolae Kretzulescu și V.A. Urechia.

1871: Războiul franco–prusac: Parisul capitulează în fața armatelor prusace.

1933: Guvernul condus de Alexandru Vaida-Voievod semnează, sub auspiciile Ligii Națiunilor, „Acordul de la Viena”, care asigura împrumuturile capitaliștilor străini, contractate în vederea „asanării economico-financiare a țării”, prin reducerea salariilor, concedierea a 30% dintre muncitori și funcționari, sporirea și încasarea regulată a impozitelor.

1933: După o întâlnire cu președintele Paul von Hindenburg, cancelarul german Kurt von Schleicher demisionează și recomandă numirea lui Adolf Hitler în calitate de cancelar.

1941: După rebeliunea legionară din 21 ianuarie – 23 ianuarie 1941, se constituie un nou guvern, prezidat de generalul Ion Antonescu, format exclusiv din militari și tehnicieni.

1942: 19 din cele 21 de state participante la Conferința panamericană de la Rio de Janeiro semnează „Actul Final”, care recomandă ruperea relațiilor diplomatice cu țările Axei.

1949: Înființarea Consiliului Internațional al Muzicii.

1986: Catastrofa navetei spațiale „Challenger”, a cărei explozie, la 75 de secunde de la lansare, a provocat moartea celor 7 astronauți aflați la bord.

1990: În Piața Victoriei din București, se înfruntă două tabere: una a simpatizanților FSN și cealaltă a partidelor politice care protestează împotriva hotărîrii FSN de a participa la alegeri.

1999: Începe, la Paris, „Conferința europeană asupra participării echilibrate a femeilor și bărbaților la procesul de luare a deciziilor” (28 ianuarie -30 ianuarie 1999).

1999: Este înființată, la București, Academia Română de Aviație, prin reorganizarea Centrului de Perfecționare a Personalului din Aviația Civilă.

2001: Naufragiul vasului ucrainean Pamiat Merkuria, în Marea Neagră, soldat cu decesul a 16 de persoane și dispariția altor 3.

Nașteri

1457: Regele Henric al VII-lea al Angliei (d. 1509)

1540: Ludolph van Ceulen, matematician german (d. 1610)

1600: Papa Clement al IX-lea (d. 1669)

1608: Giovanni Alfonso Borelli, fizician italian (d. 1679)

1611: Johannes Hevelius, astronom de origine poloneză (d. 1687)

1622: Adrien Auzout, astronom francez (d. 1691)

1701: Charles Marie de La Condamine, matematician și geograf francez (d. 1774)

1717: Mustafa al III-lea, sultan otoman (d. 1774)

1768: Frederick al VI-lea, rege al Danemarcei și Norvegiei (d. 1839)

1784: George Hamilton-Gordon, conte de Aberdeen, prim ministru al cărui guvern a implicat Marea Britanie în Războiul Crimeei împotriva Rusiei (d. 1860)

1811: Ioan Maiorescu, filolog român (d. 1864)

1841: Henry Morton Stanley, ziarist și explorator britanic (d. 1904)

1853: José Martí scriitor, și om politic cubanez, unul dintre organizatorii și conducătorii răscoalei antispaniole (d. 1895)

1873: Colette, scriitoare franceză (d. 1954)

1874: George G. Moronescu, jurist și om politic, membru de onoare al Academiei Române (d. 1949)

1880: Camil Ressu, pictor, membru al Academiei Române (d. 1962)

1882: Eugen Petit, jurist român (d. 1959)

1887: Arthur Rubinstein, pianist și compozitor american de origine poloneză (d. 1982)

1889: Martha Bibescu, scriitoare română (d. 1973)

1897: Valentin Kataev, scriitor rus (d. 1986)

1901: Teodor Tatos, pictor și scriitor român (d. 1985)

1909: Vasile Vasilachi, teolog și istoric al culturii român

1912: Jackson Pollock, pictor american (d. 1956)

1920: Cornel Onescu, politician român

1931: Lucia Bosè, actriță italiană

1935: John Davis Chandler, actor american (d. 2010)

1936: Ismail Kadare, scriitor albanez

1936: Alan Alda, actor american

1940: Ion H. Ciubotaru, etnolog, folclorist și eseist român

1943: Dumitru Moroșanu, realizator român de emisiuni radio și TV

1943: Florina Cercel, actriță română de teatru și film (d. 2019)

1944: Susan Howard, actriță americană

1945: Robert Wyatt, muzician englez (Soft Machine)

1950: Tudor Mătușa, politician român

1950: Hamad bin Isa al Khalifa, rege al Bahrain

1955: Nicolas Sarkozy, politician francez, președinte al Franței din 2007

1959: Eugen Bejinariu, politician român

1974: Liviu Apetroaie, poet, publicist, muzeograf literar român

1976: Răzvan Ciobanu, creator de modă român (d. 2019)

1977: Răzvan-Petrică Bobeanu, politician român

1977: Rick Ross, rapper american

1978: Gianluigi Buffon, fotbalist italian

1978: Jamie Carragher, fotbalist englez

1980: Dejan Rusmir, jucător de fotbal sârb

1981: Elijah Wood, actor american

Decese

814: Carol cel Mare (n. 748)

1271: Isabela de Aragon, soția regelui Filip al III-lea al Franței (n. 1247)

1547: Henric al VIII-lea, rege al Angliei (n. 1491)

1621: Papa Paul al V-lea (n. 1550)

1687: Johannes Hevelius, astronom de origine poloneză (n. 1611)

1725: Petru cel Mare, țar al Rusiei (n. 1672)

1754: Ludvig Holberg, istoric și scriitor norvegian (n. 1684)

1859: Frederick John Robinson, Viconte Goderich, prim-ministru al Regatului Unit (n. 1782)

1898: Alexandru Flechtenmacher, compozitor, dirijor, pedagog român, întemeietorul Conservatorului din București (n. 1823)

1919: Marele Duce Paul Alexandrovici al Rusiei (n. 1860)

Marele Duce Nicolai Mihailovici al Rusiei (n. 1859)

Marele Duce George Mihailovici al Rusiei (n. 1863)

Marele Duce Dmitri Constantinovici al Rusiei (n. 1860)

1920: Panas Mirnîi, scriitor ucrainean (n. 1849)

1928: Vicente Blasco Ibañez, scriitor spaniol (n. 1867)

1928: Adolf Schullerus, scriitor, etnolog și teolog german din Transilvania (n. 1864)

1930: Dimitrie S. Nenițescu, politician și ministru român (n. 1861)

1931: Henri Mathias Berthelot, general francez, membru de onoare al Academiei Române

1939: William Butler Yeats, scriitor irlandez, laureat Nobel (n. 1865)

1950: Constantin Lacea, lingvist și filolog român, membru de onoare al Academiei Române (n. 1875)

1951: Carl Gustaf Emil Mannerheim, mareșal și președinte al Finlandei (n. 1867)

1972: Dino Buzzati, prozator, poet, scenograf și pictor italian (n. 1906)

1977: Virgil Gligor, medic veterinar, membru corespondent al Academiei Române (n. 1918)

1978: Arnold Hauser, istoric al artei ungaro-britanic (n. 1892)

1979: Barbu Theodorescu, scriitor, istoric, folclorist și editor, exeget al operei lui Nicolae Iorga (n.1905)

1979: Hans Scherfig, scriitor și pictor danez (n. 1905)

1992: Ion Vlad, sculptor francez de origine română, membru de onoare al Academiei Române. (n. 1920)

1994: Frank Hardy, scriitor australian (n. 1917)

2002: Astrid Lindgren, scriitoare pentru copii suedeză (n. 1907)

2008: Arhiepiscopul Christodoulos al Atenei (n. 1939)

2015: Yves Chauvin, chimist francez, laureat Nobel (n. 1930)