Reclamă

Pe data de 27 ianuarie se sărbătoreşte Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, iar ca sărbătoare religioasă aflăm că în calendarul romano-catolic este Sfânta Angela de Merici, fecioară (1470-1540). De altfel, de-a lungul timpului, au avut loc o serie de evenimente culturale, sociale, economice şi istorice care au marcat existenţa omului pe Pământ.

Evenimente importante:

98: După moartea lui Nerva pe tronul Imperiului Roman a urcat Marcus Ulpius Traianus (98 – 117). În timpul domniei lui, Imperiul Roman a căpătat cea mai mare extindere teritorială. În 106 intră în componența sa și Dacia.

1343: Papa Clement al VI-lea emite bula papală Unigenitus.

1695: Mustafa al II-lea devine sultan al Imperiului Otoman, după moartea lui Ahmed al II-lea

1785: Este fondată Universitatea din Georgia.

1855: Conducerea Școlii ostășești din București solicită Eforiei școalelor publicarea lucrării lui Nicolae Bălcescu „Puterea armată și artă militară la români”. Lucrarea era folosită pentru predarea cursului de istorie militară.

1880: Lui Thomas Edison i-a fost acordat brevetul de invenție pentru sursa sa de iluminare incandescentă.

1888: La Washington este fondată „National Geographic Society”.

1903: A fost fondată Confederația patronală UGIR (Uniunea Generală a Industriașilor din România)- actual UGIR-1903.

1926: Inginerul englez John Logie Baird (1888-1946) a experimentat într-un studio din Londra primele transmisiuni televizate.

1915: Marina Statelor Unite ocupă Hahiti.

1941: Au început, la Washington, consfătuiri secrete între Statele-Majore englez și american (pâna la 29 martie 1941); au fost adoptate principiile fundamentale ale strategiei războiului împotriva puterilor “Axei” (planul “ABC1”).

1944: Lichidarea definitivă a blocadei Leningradului, începuta la 8 septembrie 1941.

1945: Eliberarea de către forțele sovietice a lagărului de exterminare de la Auschwitz Polonia.

1967: Trei astronauți americani (Virgil Grissom, Edward Withe și Roger Chaffee) au murit, fiind carbonizați în incendiul izbucnit la bordul navetei spațiale „Apollo 1”, în timpul simulării unei lansări a acesteia de la Cape Canaveral, SUA.

1967: Semnarea de către URSS, SUA și Marea Britanie a Tratatului privind utilizarea pașnică a spațiului cosmic pentru urmatorii 60 de ani (intrat în vigoare la 10 octombrie).

1973: La Paris, a fost semnat acordul de pace care a dus la încheierea Războiului din Vietnam.

1987: Mongolia a stabilit relatii diplomatice cu SUA.

1987: Republica Malta s-a declarat stat neutru, conform prevederilor Constitutiei.

1988: Inaugurarea Bibliotecii Române din Paris.

1990: A început procesul celor patru demnitari ai regimului comunist: Ion Dincă, Tudor Postelnicu, Emil Bobu și Manea Mănescu; la 2 februarie au fost condamnați la închisoare pe viață. După scurt timp, au fost puși în libertate.

1992: A fost semnat Tratatul de prietenie, colaborare și bună vecinatate cu Bulgaria.

1997: În Burkina Faso a fost revizuita Constitutia adoptată la 11 iunie 1991.

Nașteri

1546: Joachim al III-lea Frederic, Elector de Brandenburg (d. 1608)

1615: Nicolas Fouquet, om de stat francez, ministru de finanțe (d. 1680)

1679: Karl al III-lea Wilhelm, Margraf de Baden-Durlach (d. 1738)

1708: Marea Ducesă Anna Petrovna a Rusiei (d. 1728)

1756: Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor austriac (d. 1791)

1775: Friedrich von Schelling, filozof german (d. 1854)

1805: Maria Anna de Bavaria, regină consort a Saxoniei (d. 1877)

1805: Sofia de Bavaria, Arhiducesă de Austria, mama împăratului Franz Joseph al Austriei (d. 1872)

1826: Mihail Saltîkov-Șcedrin, scriitor rus (d. 1889)

1829: Isaac Roberts, astronom englez (d. 1904)

1832: Lewis Carroll (Charles Lutwidge Dodgson), scriitor, matematician englez (d. 1898)

1836: Leopold von Sacher-Masoch, scriitor austriac (d. 1895)

1841: Alexandru Candiano-Popescu, avocat, ziarist, general român (d. 1901)

1851: Rafael Obligado, poet argentinian (d. 1920)

1859: Wilhelm al II-lea, împărat al Germaniei, rege al Prusiei (d. 1941)

1861: Constantin Prezan, mareșal român, membru de onoare al Academiei Române (d. 1943)

1891: Ilya Ehrenburg, scriitor și publicist rus (d. 1967)

1892: Theofil Simenschy, filolog, eseist, traducător

1899: Béla Guttmann, fotbalist și antrenor de fotbal maghiar de origine iudaică (d. 1981)

1902: Ilie G. Murgulescu chimist român, președinte al Academiei Române (1963 – 1966) (d. 1991)

1922: Nicolaie Pascu, sculptor român

1924: Rauf Denktaș, președintele autoproclamat al Republicii Turce a Ciprului de Nord, recunoscută pe plan internațional doar de Turcia

1925: Liviu Ionesi, geolog român, membru al Academiei Române

1926: Ingrid Thulin, actriță suedeză

1935: Vasile Grigore, pictor român

1936: Florin Piersic, actor român de teatru și film

1936: Samuel Ting, fizician american

1939: Sergiu Hanganu, arhitect român, membru de onoare al Academiei Române

1942: Alexandru Mironov, scriitor și politician român

1944: Nick Mason, baterist englez (Pink Floyd)

1948: Valeri Brainin, poet, muzicolog, pedagog de muzică, compozitor rus-german

1948: Aurel Vlădoiu, politician român

1957: Janick Gers, chitarist britanic (Iron Maiden și White Spirit)

1964: Carmen Rădulescu, interpretă română de muzică ușoară

1974: Andrei Pavel, jucător român de tenis

1975: Narcisa Suciu, interpretă, textieră si compozitoare română

1978: Cătălin Măruță, realizator TV român

1980: Marat Safin, jucător rus de tenis

1990: Mihai Onicaș, fotbalist român

Decese

1595: Sir Francis Drake, explorator englez (n. c.1540)

1740: Louis Henri, Duce de Bourbon, prim-ministru al Franței (n. 1692)

1814: Johann Gottlieb Fichte, filosof german (n. 1761)

1844: Prințesa Cecilia a Suediei, Mare Ducesă de Oldenburg (n. 1807)

1860: János Bolyai, matematician, violonist maghiar (n. 1802)

1901: Giuseppe Verdi, compozitor italian (n. 1813)

1919: Endre Ady, poet revoluționar maghiar (n. 1877)

1967: Ion Buzdugan, poet, folclorist, publicist român (n. 1887)

1971: Prințesa Adelaide de Schaumburg-Lippe, soția ultimului Duce de Saxa-Altenburg (n. 1875)

1972: Mahalia Jackson, cântăreață de jazz (n. 1911)

1982: Alexander Abusch, scriitor și funcționar comunist german (n. 1902)

1983: Louis de Funès, actor francez de teatru și film (n. 1914)

1985: Ioan Massoff, teatrolog, prozator român (n. 1904)

2000: Aurel Grigoraș, dirijor român (n. 1932)

2001: Marie-José a Belgiei, soția regelui Umberto al II-lea al Italiei (n. 1906)

2007: Henry Valen, politolog norvegian (n. 1924)

2008: Suharto, președinte al Indoneziei (n. 1921)

2009: John Updike, prozator și poet american (n. 1932)

2010: Jerome David Salinger, scriitor american (n. 1919)

2015: Charles Hard Townes, fizician american, laureat Nobel (n. 1915)

2017: Magda Ádám, scriitoare maghiară, istoric și filolog (n. 1925)

2017: John Hurt, actor britanic (n. 1940)

2017: Emmanuelle Riva, actriță franceză (n. 1927)

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro