Data de 24 decembrie reprezintă pentru toţi românii de pretutindeni o zi în care au avut loc numeroase evenimente cultural – istorice.

De asemenea, în calendarul ortodox şi în cel greco-catolic pe 24 este marcat Ajunul Crăciunului. Tot în aceste două calendare este sărbătorită azi şi Sfânta  Cuvioasă Fecioară și Muceniță Eugenia, iar în calendarul evanghelic şi în cel romano – catolic sunt notaţi Adam și Eva.

În România, data de 24 decembrie este marcată şi ca Ziua luptătorului antitero.

Evenimente

  • 640: Papa Ioan al IV-lea devine papă.
  • 1294: Papa Bonifaciu al VIII-lea este ales papă, înlocuindu-l pe Celestine al V-lea, care a abdicat.
  • 1777: O expediție condusă de James Cook a ajuns la Insula Crăciunului, cel mai mare atol de corali din lume.
  • 1814: Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord au semnat tratatul de la Gent, prin care au pus capăt Războiului din 1812.
  • 1818: Austriacul Franz Gruber a compus muzica celebrului cântec de Crăciun „Silent Night”.
  • 1865: Șase veterani sudiști ai Războiului Civil American au pus bazele organizației Ku Klux Klan – Societatea „cagulelor albe”.
  • 1871: Premiera, la Opera din Cairo, a operei „Aida” de Giuseppe Verdi (libretul Antonio Ghislanzoni).
  • 1893: Industriașul american Henry Ford a testat primul său motor de automobil.
  • 1897: Octavian Goga a debutat cu versuri în revista „Tribuna” din Sibiu.
  • 1924: Albania devine republică.
  • 1962: România și Elveția au ridicat relațiile diplomatice la nivel de ambasadă.
  • 1964: Inaugurarea Teatrului „Ion Creangă” din București cu premiera „Harap Alb”, în regia lui Ion Lucian, directorul noului teatru; decretul de construire a teatrului a fost emis pe 4 mai 1965.
  • 1968: Misiunea Apollo 8, formată din astronauții Frank Borman, James Lovell și William Anders Arthur, a orbitat pentru prima dată în jurul Lunii. William Anders a fotografiat răsăritul Pământului.
  • 1979: Uniunea Sovietică invadează Afganistanul pentru a susține guvernul comunist.
  • 1999: Cinci mii de „porți sfinte” ale unor edificii religioase din întreaga lume s–au deschis în noaptea de Crăciun pentru a marca începutul marelui Jubileu al anului 2.000. Prima poartă a fost deschisă de Papa Ioan Paul al II-lea, la Bazilica Sfântul Petru din Roma. Anul Sfânt s–a încheiat la 6 ian. 2001 (Ziua Botezului Domnului).

Nașteri

  • 3 î.Hr.: Galba, împărat roman (d. 69)
  • 1166: Ioan al Angliei, rege al Angliei (d. 1216)
  • 1588: Constance de Austria (d. 1631)
  • 1635: Mariana de Austria, regină a Spaniei (d. 1696)
  • 1761: Jean-Louis Pons, astronom francez (d. 1831)
  • 1784: Marea Ducesă Elena Pavlovna a Rusiei (d. 1803)
  • 1798: Adam Mickiewicz, poet polonez (d. 1855)
  • 1818: James Prescott Joule, fizician englez (d. 1889)
  • 1837: Elisabeth Wittelsbach, împărăteasa Austriei, cunoscută sub numele de Sissi (d. 1898)
  • 1845: George I al Greciei (d. 1913)
  • 1879: Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin, soția regelui Christian al X-lea al Danemarcei (d. 1952)
  • 1881: Juan Ramon Jimenez, poet și eseist spaniol, laureat Nobel (d. 1958)
  • 1896: Sandu Tudor, scriitor și jurnalist român, apoi monah, cu numele Daniil (d. 1962)
  • 1922: Ava Gardner, actriță americană (d. 1990)
  • 1942: Doan Viet Hoat, activist pentru drepturile omului vietnamez
  • 1944: Titu Nicolae Gheorghiof, politician român
  • 1944: Bela Kamocsa, muzician român de naționalitate maghiară, co-fondator al grupului Sfinții, ulterior Phoenix (d. 2010)
  • 1949: Mircea Diaconu, actor român de teatru și film
  • 1958: Ionela Lăzureanu, sculptoriță română
  • 1971: Ricky Martin, cântăreț pop portorican
  • 1973: Grutle Kjellson, muzician norvegian
  • 1975: Marius Ianuș, scriitor român
  • 1991: Louis William Tomlinson, cântăreț britanic, membru al trupei One Direction

Decese

  • 1524: Vasco da Gama, navigator portughez (n. 1469)
  • 1660: Mary de Orange, fiica regelui Carol I al Angliei și mama regelui William al III-lea al Angliei (n. 1631)
  • 1813: Împărăteasa Go-Sakuramachi a Japoniei (n. 1740)
  • 1863: William Thackeray, romancier englez (n. 1811)
  • 1872: William Rankine, inginer și fizician scoțian (n. 1820)
  • 1928: Leonard Nae, tenor, supranumit „prințul operetei românești” (n. 1886)
  • 1935: Alban Berg, compozitor austriac (n. 1885)
  • 1964: Kukșa al Odessei, sfânt ortodox din Imperiul Rus (n. 1875)
  • 1976: Duarte Nuno, Duce de Braganza (n. 1907)
  • 1980: Karl Dönitz, amiral și om politic german, succesorul testamentar al lui Adolf Hitler la conducerea celui de-al Treilea Reich (n. 1891)
  • 1994: John Osborne, dramaturg și producător de film englez (n. 1929)
  • 2008: Haralamb Zincă, pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman, scriitor român (n. 1923)
  • 2008: Harold Pinter, dramaturg, poet, prozator, regizor, scenarist englez, laureat al Premiului Nobel pe anul 2005 (n. 1930)
  • 2008: Samuel P. Huntington, politolog american (n. 1927)
  • 2016: Richard Adams, romancier englez (n. 1927)
  • 2018: Eugenia Bosânceanu, actriță română de teatru și film (n. 1925)